Maniheism de conjunctura

Sa eliminam orice îndoiala înca de la început: acest text, desi tenteaza obiectivitatea, este unul partinic, fiind scris întru apararea si justificarea (subversiva) a lui Basescu. O spun pentru ca nu cumva, fara voia mea, sa-i pacalesc pe adversarii presedintelui de azi al Romaniei si sa-i fac sa citeasca cu ochi nevinovati randurile de mai jos.

De ce e bine sa evitam textele enervante

M-am simtit dator sa fac o asemenea precizare din mai multe motive:

1) Timpul tuturor a devenit mai scurt si mai pretios ca altadata si n-as vrea sa si-l piarda cineva inutil, citind idei si argumente cu care nu va fi de acord din principiu.

2) Am remarcat ca într-o discutie polemica aproape nimeni nu-si asculta vreodata adversarul (de multe ori am avut impresia ca, atunci cand doi oameni polemizeaza, cel care tace nu aude de fapt decat un zumzait monoton, în timpul caruia îsi pregateste frazele de atac). Asadar, n-are sens sa ne amagim ca dialogam.

3) Acest text nu va convinge pe nimeni dintre cei care nu sunt deja convinsi. Eventual, pe cativa nehotarati. Nu e un caz singular: multe dintre textele, discursurile si polemicile scrise, vorbite sau televizate nu au nici un obiect - preopinentii vin si pleaca la fel cum au venit.

 4) Daca asa stau lucrurile (si cred ca într-adevar stau asa), atunci singurul rezultat evident al acestor luari de pozitii - pe langa inevitabilul antrenament discursiv - este unul emotional: castigi simpatia celor din tabara ta si îi enervezi pe cei din taberele celelalte. De fapt, asta e si esenta polemicilor cu poleiala juridica si etica din spatiul politic romanesc de azi: pur  emotionala. Nimeni nu asculta, nimeni nu se lasa convins, însa toti se enerveaza unii pe altii.

Apelul intelectualilor maniheisti

La începutul lunii februarie, a fost facut public un apel semnat de cateva zeci de nume sonore ale vietii intelectuale din Romania, dintre care majoritatea sunt vectori de opinie si personalitati dintre cele mai respectate ale intelighentiei autohtone. In general, mai toti erau oameni a caror parere este ceruta sistematic cand e nevoie de o "voce a societatii civile". Apelul-scrisoare deschisa venea în sprijinul actualului presedinte al Romaniei, Traian Basescu.

Aparitia acelei scrisori în viata publica a provocat un val de comentarii si luari de pozitie, multe dintre ele critice. O sa însir cateva dintre criticile aduse, pentru a vedea cum se trateaza o asemenea problema - adica, mai pe sleau spus, cum se ocoleste problema, încercand sa se anuleze un gest bine intentionat.

 1)  Scrisoarea n-are nici un efect. Au spus-o nu politicienii (majoritatea greoi la gandire), ci oamenii din mass-media, aceiasi oameni care nu cu mult timp în urma îi luau pe semnatari drept repere morale. Cu sau fara efect (ma rog), scrisoarea a starnit totusi vii polemici, mai ales ca pe lista semnatarilor s-au mai adaugat cateva mii de nume. Poate ca ar trebui sa definim mai bine efectul.

 2)  Scrisoarea e excesiv de maniheista, adica îl pune pe presedintele Romaniei pe un soclu de marmura în Gradina Binelui, aruncand restul oamenilor politici, cu tot cu partidele lor, în gheena Raului1.

 Numai ca situatia politica actuala nu pare sa mai permita decat o abordare maniheista. (Sau asa li s-o fi parut semnatarilor.) In batalia politica de azi nu mai exista un tert inclus. Presedintele si parlamentul ( id est partidele parlamentare) nu mai pot ajunge la un acord, ci, eventual, la un armistitiu mincinos. Cei care au senzatia ca stau pe margine si comenteaza detasat sunt de fapt servantii uneia sau alteia dintre tabere (ba chiar ai amandurora): tot ce spun este folosit de unii în favoarea lor sau împotriva adversarilor. Argumentele pro-Basescu sunt folosite de tabara lui Basescu, cele anti-Basescu de adversarii presedintelui.

Oricat de cinic ar suna, asa stau lucrurile. Cei cu adevarat neimplicati sunt doar cei care tac - si care nu conteaza. Cei care se implica se plaseaza într-o tabara sau alta. Iar cei care au impresia sau se prefac ca nu se implica, ci doar comenteaza judicios de pe margine, se însala sau însala.

 3)  Presedintele Traian Basescu, vechi om politic cu afilieri multiple, nu poate avea mai multa credibilitate decat adversarii sai. Sunt întru totul de acord. E adevarat ca si Traian Basescu vine din aceeasi lume destul de sordida si de vulgara, cea a politicii autohtone, ca si premierul Calin Popescu Tariceanu, Ion Iliescu, Corneliu Vadim Tudor, Victor Ponta sau Radu Berceanu. Numai ca acest lucru era cunoscut si în momentul alegerilor generale. Asadar, atunci, stiind ca toti oamenii politici autohtoni vin din aceeasi oala cu fiertura dubioasa, am votat totusi pentru o tabara sau alta, adica am fost de partea unora sau a altora. Un asemenea gest e permis numai în timpul alegerilor?

 Fiindca, într-un fel, Apelul intelectualilor a fost un fel de  vot de încredere - ce-i drept, de data aceasta acordat doar lui Traian Basescu.

 4)  Rolul intelectualului este sa critice, nu sa semneze scrisori de adeziune. E unul dintre argumentele cel mai des întalnite. Ba chiar s-a facut - în mod abuziv - paralela între scrisorile de adeziune din anii comunismului, pe care intelectualii, ca si muncitorii, studentii sau taranii, erau obligati sa le semneze, si un apel facut spontan si benevol de "un grup de intelectuali" (sintagma corecta, si ea deformata în media). Cei care sustin paralela dintre apelul intelectualilor si scrisorile de adeziune din timpul comunismului uita ca atunci un astfel de apel spontan, necontrolat de partid, putea aduce ani grei de închisoare.

Dar sunt de acord totusi ca lucrurile sunt mai complicate decat par. Doar ca m-as bucura sa fie judecate cu aceeasi masura. Intelectualii care au semnat Apelul în favoarea lui Basescu au fost criticati pentru lipsa de spirit critic, lucru care nu se întampla, din cate am vazut, cu intelectualii care sprijina alti oameni politici, de la Gheorghe Becali la Calin Popescu Tariceanu.

 5)  Basescu e suficient de puternic, nu are rost sa-i plangem noi de mila. Un astfel de comentariu se naste în mintea cuiva care a urmarit prea multe filme hollywoodiene sau bollywoodiene, unde eroul principal se lupta singur cu sute de adversari. E tot o viziune maniheista, chiar mai paguboasa decat sustinerea declarata a unei tabere, fiindca presupune subtextual ca întreg conflictul politic actual nu ne influenteaza prea tare. Însa rezultatul luptei politice de astazi ne priveste si ne afecteaza direct pe cei mai multi dintre noi, indiferent ce tabara ar învinge.

 6)  Luandu-i apararea lui Traian Basescu, numele de marca ale intelectualitatii romanesti si-au "consumat gloantele" pentru o cauza minora. Nu vreau sa comentez importanta cauzei pentru care si-au consumat gloantele semnatarii Apelului. Mi se pare trista ideea prima: ca intelectualul, sarmanul, are doar un glont pe teava. L-a tras si... gata! s-a terminat cu credibilitatea lui. Daca ar fi fost asa, semnatarii Apelului ar fi fost deja decredibilizati de acum mai bine de zece ani, cand aproximativ aceiasi oameni si-au "consumat gloantele" pentru cauza Conventiei Democratice si pentru fostul presedinte Emil Constantinescu. Din fericire, în realitate, gloante sunt mai multe si credibilitatea unui om nu se distruge daca greseste o data, de doua ori, de trei ori. Mai ales daca o face cu buna intentie2.

Dar daca intelectualii nu gresesc?

Cele doua tabere

Iata un paragraf aproape inutil: am de gand sa descriu, în linii mari, cele doua tabere care se confrunta azi în spatiul politic autohton. Zic "aproape inutil", desi sper, naiv, ca, daca le plasez una langa alta, as face alegerea mai simpla sau situatia mai limpede.

(Desigur, e cel mai potrivit moment pentru acuzatia de maniheism. Sustin însa în continuare ca azi nu mai exista o a treia tabara si nici o cale de mijloc. Au fost starnite nu doar interese economice sau politice, ci si orgolii imense. Politicienii romani sunt în marea lor majoritate un tip uman destul de simplut construit, la care piramida nevoilor, elaborata de Abraham Maslow, functioneaza chiar ca la carte: papica si lozul, functia, gasca si orgoliul constituie esenta preocuparilor lor, iar moralitatea, creativitatea si ce mai e prin varf intervin rareori în ecuatie.

 Precizez ca nu am încredere absoluta în personajul politic Traian Basescu sau în orice alt om politic legat de vreun partid, ci doar încerc sa explic o optiune  necesara la un moment dat.)

Cu riscul de a gresi, prefer sa nu relativizez, ci sa simplific. Da, mai exista pe undeva, pe la marginea campului de batalie, unele personaje sau forte indecise, sovaitoare sau duplicitare. Însa discutiile din parlament si prezenta politicienilor în spatiul public, actiunile politice concrete din ultimele doua luni si declaratiile liderilor de partide parlamentare (inclusiv ceea ce se ascunde prost în spatele lor) au conturat bine taberele. Actiunea de suspendare a presedintelui, motiunea de suspendare a Monicai Macovei, anuntarea unui referendum pe tema votului uninominal - toate sunt miscari de strategie pe un camp de lupta cu doi oponenti.

Miscarile si deciziile presedintelui, ca si cele ale celorlalti politicieni semnificativi, au un singur scop clar - obtinerea sau mentinerea controlului asupra celorlalti actori politici. Moralitatea nu are prea multa treaba aici. Problema este însa gresit pusa. Pragmatic, ar trebui sa ne întrebam care dintre actiunile politicienilor este mai utila sau mai daunatoare democratiei romanesti. Iar asta trebuie sa decida fiecare, în functie de interesele sale de cetatean. La limita, chiar si un cetatean interesat de mentinerea sau consolidarea unui sistem politic clientelar sau de perpetuarea coruptiei are la fel de multa îndreptatire sa judece lucrurile ca si un cetatean starnit de elanuri etice.

Asadar, simplific, ca sa închei. La ora actuala, dupa modul în care voteaza si dupa cum o arata declaratiile publice ale politicienilor, dupa schimbarile la nivelul guvernului si dupa aliantele ad-hoc din Senat si Camera Deputatilor, oamenii politici, partidele parlamentare, membrii guvernului si ai echipei prezidentiale se împart astfel:

 a)  Tabara pro-Basescu: Partidul Democrat, PNL-AS (Aripa Stolojan, numita PLD) si Monica Macovei (personaj neafiliat politic, dar agreat de Uniunea Europeana si extrem de important gratie functiei pe care o ocupa si a actiunilor întreprinse), apoi majoritatea populatiei Romaniei (conform sondajelor) si "un grup de intelectuali" care au luat o pozitie publica.

 b)  Tabara anti-Basescu: Partidul Social Democrat, Partidul Romania Mare, Partidul Conservator, PNL-AT (Aripa Tariceanu, indiferent de declaratiile "scaldate" ale unora dintre liderii lor), minoritatea populatiei Romaniei (conform sondajelor) si - banuiesc - un alt grup de intelectuali.

UDMR face parte din tabara care sta pe marginea campului de lupta, intervenind cand si cand, în functie de interesul propriului partid. Ma întreb daca nu e atitudinea cea mai pragmatica dintre toate.

 Asa stau lucrurile nu fiindca realitatea n-ar fi mai complicata, ci fiindca realitatea politica (ce influenteaza Legislativul si Executivul) este construita de politicieni.  Ei sunt cei care vad astfel lucrurile. Cei care nuanteaza de pe margine se însala amarnic nu fiindca nu au dreptate, ci pentru ca nici un politician nu va actiona nuantat, ci exclusiv conform algoritmului maniheist de mai sus. Atata poate clasa noastra politica. "Cine nu e cu noi e împotriva noastra" - asa se desfasoara acum ostilitatile.

O mostra buna de gandire politicianist-maniheista este demersul de suspendare a presedintelui, initiat de PSD. Orice actiune a presedintelui a fost deformata cat mai puternic în termeni juridici, în asa fel încat sa se supuna mesajului simplu si clar al opozitiei: "Jos Basescu!". Multi dintre cei care au votat cererea de suspendare a presedintelui nu stiu nici azi care sunt motivatiile constitutionale ale cererii si, oricum, au semnat în alb, ca primarul.

Nici marea turma senatoriala care a votat motiunea simpla împotriva Monicai Macovei habar n-avea - si nici nu voia sa aiba - de argumentele aduse de doamna ministru în favoarea ei. Daca dupa asemenea gesturi mai încape loc de judecati subtile, atunci intelectualii ce au semnat Apelul sunt în mod cert maniheisti.

*  *  *

 Nu stiu daca îsi mai face cineva iluzii în legatura cu Alianta D.A.  Alianta D.A. nu mai exista. O parte din ea (PD si PNL-AS) s-a regrupat în jurul presedintelui. O alta parte (PNL si, cand si cand, UDMR) s-a asociat cu PSD, PRM si PC, formand o majoritate adversa presedintelui. Tot restul problemelor (activitatea guvernului, a parlamentului, a presedintiei) se subordoneaza acestei lupte. Asta e. Sunt momente în care a treia tabara, chiar daca ar fi una, nu mai are loc pe teren. Lupta celor doua existente blocheaza activitatea statului de drept si esti nevoit sa alegi. Sa iei atitudine. Ca orice alegere, s-ar putea sa nu fie una perfecta, ci doar cea mai buna la un moment dat3. O luare de pozitie conjuncturala, la un moment anume. Mai vin si alte momente. Mai sunt si alte gloante.

Asadar, azi în cine trageti?

1. Sper sa apuc sa comentez vreodata si cliseele anti-Basescu vehiculate astazi de politicieni, jurnalisti sau intelectuali.

2. Cunosc zeci de cazuri de intelectuali, analisti si jurnalisti care gresesc sistematic si isi expun de peste zece ani opiniile cu aceeasi nonsalanta si siguranta ca si la începutul greselilor.

3. Asa a fost de fapt sustinerea acordata in 1996 lui Emil Constantinescu si Conventiei Democratice. In 2000 n-a mai parut solutia perfecta, asa cum paruse cu patru ani in urma. Azi nici atat. Dar a fost cea mai buna solutie in momentul istoric respectiv.