August 2017: eclipsele democrației

Pe 21 august, America a avut parte de prima eclip­să totală de soare din ultimii 99 de ani, vizibilă în Statele Unite pe o consistentă fâșie care se întinde destul de uniform de la est la vest. Fenomenul a fost deja intitulat „Marea eclipsă americană“ și, fi­rește, nu a scăpat de încărcătura simbolică pe ca­re un asemenea eveniment astronomic o poate sus­cita. Ne amintim deja de emoția care a cuprins și România în august 1999, la marea „noastră“ eclipsă.

Statele Unite sunt în mod indubitabil sub o ciu­dată incidență a premierelor secolului. Una mult mai puțin benignă s-a consumat cu manifestațiile neonaziste de la Charlottesville, din 11 august (ur­mate de replica violentă a contramanifestațiilor). Grupuri de neonaziști defilând cu torțe au strigat pe străzi „Evreii nu ne vor înlocui“. Violența a iz­bucnit apoi de ambele părți, iar scenele de la ju­mă­tatea lui august 2017, petrecute în statul ame­rican Virginia, au făcut înconjurul lumii.

Erau oameni „foarte bine“ de ambele părți, a spus președintele american Trump despre con­fruntările de stradă de acolo. Declarația pre­șe­din­te­lui a stârnit un val de reacții negative. Promoția 1985 de la Yale, unde a absolvit unul dintre cei mai proeminenți membri evrei ai administrației americane, secretarul de stat la Trezorerie Steven Mnuchin, i-a trimis acestuia o scrisoare deschisă în care îl invită să-și dea demisia. Prezența lui ală­turi de Trump, se spune în textul respectiv, nu fa­ce decât să cauționeze o atitudine incompatibilă cu valorile americane democratice fundamentale. Mnu­chin a răspuns în week-end cu un tweet con­siderat „neconvingător“, în care sugerează, prin­tre altele, că prezența unor oameni valoroși în echi­pa Trump este mai degrabă de natură să li­niștească spiritele decât să indigneze.

Sunt, din păcate, vremuri când extremismul își cro­iește cu ușurință drum în spațiul public și când soluțiile liberale par să pălească în fața forței de pătrundere a agresiunii brute și a urii. De cea­laltă parte a Atlanticului, Europa e din nou lovită, în Spania de această dată, și pare din ce în ce mai depășită de valurile succesive de agresiune alea­to­rie care se revarsă din laboratoarele fundamen­ta­lismului islamic.

După fiecare episod de acest fel, un val de în­tre­bări legate de capacitatea statelor de a-și proteja cetățenii crește proporțional cu nesiguranța, cu stu­poarea și cu resentimentele. Ceea ce face, în mod limpede, parte din planul general al or­ga­ni­za­țiilor teroriste, al căror scop fundamental este tocmai demontarea încrederii în formele de organizare politică democratică pe ca­re, cu toate neajunsurile, s-a clădit Eu­ropa așa cum o avem acum.

Europa este fragilizată actualmente, din pers­pectiva construcției instituționale, de consecințele insuficient cunoscute ale Brexit-ului. Nici proiectul politic de­mo­cratic nu stă foarte bine, dacă ne uităm la ce se întâmplă în Ungaria și Polonia, devenite membri problemă ai Uniunii Eu­ropene. Neîncrederea în capacitatea sta­telor democratice de a gestiona noile stări de fapt este, așadar, săpată din două di­recții: pe de o parte, e parte a planului ge­neral al ISIS, care urmărește distrugerea mo­delului occidental al toleranței demo­cratice, iar pe de altă parte, este acțiunea deopotrivă de perversă a forțelor politice iliberale din interiorul UE, care propun revenirea la modele politice și de societate în esență nedemocratice, menite, în reto­rica lor, să pună capăt terorii. Toleranța, deschiderea granițelor, libera circulație - spun liderii unguri sau polonezi și nu nu­mai ei - nu au creat pe termen lung decât neplăceri. Soluția este închiderea, su­pra­reglementarea, sporirea controlului asu­pra populației, prin diverse linii legislative din ce în ce mai îngrijorătoare. Nici nu e greu de realizat, pe de o parte, pentru că tehnologia permite, iar pe de altă parte, pentru că teama, nesiguranța, lipsa de perspective, senzația tot mai acută a ne­putinței și a incompetenței clasei politice îi transformă pe cetățenii multor state europene în victime sigure ale discur­su­rilor izolaționiste, iliberale. Dezamăgirea uri­așă, lipsa de speranțe în capacitatea li­de­rilor politici de a fi interesați în mod real de identificarea unor soluții trans­formă categorii întregi de populații în ma­să de manevră pentru extremiștii de tot felul sau pentru avocații reîntoarcerii la societatea închisă, tradiționalistă.

Revirimentul grupărilor extremiste peste tot în lume și mai cu seamă în societățile democratice nu mai poate fi considerat drept un fenomen izolat. E un fenomen comparabil, ca impact pe termen lung, cu terorismul, pentru că împărtășește, în fond, aceleași obiective: folosirea fricii ca instrument de dominare și control. Me­to­dele sunt diferite, uneori mai insidioase de­cât cele folosite de neonaziștii din Charlottesville, dar fac apel la construcții mentale ori sociale comune, ca ideologie, cu adepții extremismelor de tot felul. In­toleranța, ura împotriva minorităților de tot felul, mitul purității rasiale sau ideo­logice, glorificarea unui anumit tip de proiecție a modelului familial în contextul controlului și stigmatizării diferenței: aces­ta este terenul comun al adepților socie­tă­ții închise. Optimiștii spun că Europa va găsi resursele să-și fabrice vaccinul pentru propria apărare. Va dori - sau va putea - ea oare să-l și administreze, cu atâta an­tivaccinism în peisaj?