De același autor
Pe 25 martie 2025, prim-ministrul (PSD) anunța acțiuni ale Corpului de Control al Guvernului României care să determine gradul de eficiență al administrației publice. Minunat, nu? Banul public trebuie cheltuit cu responsabilitate și în totală transparență. Cu toate acestea, pentru reprezentantul unui partid care s-a remarcat, istoric vorbind, mai degrabă prin nepotism, clientelism, corupție și încercări repetate de a coloniza instituțiile statului la nivel central și local folosind aparatul de partid (și într-o foarte bună antantă cu marele aliat PNL), discursul sună fals. Punctul final din intervenția sa a sunat și mai bizar. De ce ai argumenta, prim-ministru al unei țări suverane cu Constituție și legi, inițiativa de a „eficientiza” administrația și de a controla cheltuielile publice, cu altceva decât cu fișa postului și cu imperativele unei bune guvernări într-un stat european? De ce a simțit nevoia Marcel Ciolacu să adauge, într-o postare pe rețelele sociale, că exemplul inspirator vine de la Elon Musk? În patria de adopție a fraților Tate, se pare că a-ți face pur și simplu treaba de prim-ministru trebuie să vină cu indicații prețioase de la miliardarul mânuitor de drujbă.
Nu e prima dată când prim-ministrul sau membri ai guvernului, fie din partea PSD, fie din partea PNL, își etalează cu satisfacție nedisimulată admirația pentru noul regim autocrat de la Casa Albă.
Tot pe 25 martie, strâns cu ușa de anunțul Administrației americane privind suspendarea programului Visa Waiver pentru cetățenii români, prim-ministrul s-a grăbit să liniștească spiritele, declarându-se convins că măsura nu e îndreptată împotriva României, ci reflectă mai degrabă „contextul reorientării generale a politicii Administrației Trump, care pune un accent puternic pe combaterea imigraţiei şi întărirea graniţelor SUA”. Și a continuat pe același ton împăciuitor: „Vom profita de această amânare – care sperăm să fie de scurtă durată – pentru a lucra alături de partenerii americani pentru clarificarea tuturor aspectelor care generează preocupări pentru administrația SUA”. Mesajul pare destinat mai degrabă urechilor americane decât publicului românesc. Acesta din urmă a primit mai degrabă defavorabil vestea, mai ales că o seamă de concetățeni entuziaști și aparent nu foarte la curent cu tratamentul aplicat de Administrația Trump străinilor își planificaseră deja sejururi peste ocean. Regimul politic american produce acum o singură certitudine, cel puțin pentru partenerii externi: impredictibilitatea. În plus, MAGA este o ideologie xenofobă: mari universități americane trimit mesaje de avertizare studenților internaționali cu acte în regulă să revină în SUA înainte de anunțata introducere a unor restricții suplimentare de circulație pentru străini.
Dar admirația nemăsurată a „social-democratului” Ciolacu pentru capitalismul monopolistic, extractivist, agresiv și iliberal promovat de autocrația tech de la Washington nu se oprește aici. Tot pe 25 martie, într-o altă declarație, de data aceasta alături de președintele UDMR, șeful cabinetului dezavuează activitatea ministrului de Externe Emil Hurezeanu, considerat inadaptat vremurilor noi, prea „european” și prea puțin orientat spre noul „realism” (numele de alint al noii stări de natură/de război în relațiile internaționale) american. În sprijinul concepției la care se aliniază, prim-ministrul se dă exemplu pe sine, cu linia „directă” pe care o construiește cu președintele Trump (după modelul consacrat de clasici, „am sunat la Moscova să le spunem cine suntem și ce vrem”). Întărit de aceste argumente, prim-ministrul se grăbește să liniștească populația României, temătoare în mod justificat de un abandon al scutului securitar. Ceea ce par să nu realizeze fanii neaoși ai MAGA este că trumpismul 2.0 nu (mai) e tranzacțional, ci abuziv și unilateral, iar neoatlantismul preconizat de Administrația americană pare să-și ia inspirația mai degrabă din modelul hegemonic al defunctului Pact de la Varșovia, unde singura suveranitate acceptată este cea a metropolei.
La acest tablou se adaugă și declarațiile de dragoste necondiționată pe care „liberalul” Crin Antonescu le face PSD, lucru care nu ar trebui să surprindă, de altminteri. Să ne amintim că momentul de glorie absolută în cariera candidatului Antonescu stă sub semnul USL 2012, condus atunci de Victor Ponta, care i-a dat posibilitatea, din fotoliul de președinte al Senatului, să ocupe timp de 49 de zile, în vara toridă a lui 2012, atât de râvnitul fotoliu de la Cotroceni. Atunci, în cele 49 de zile, Crin Antonescu a găsit timp să atace Uniunea Europeană (îngrijorată de evoluțiile politice din iulie-august 2012 din România) și direct pe președintele Comisiei Europene, José Barroso, pe care-l certa că se amestecă în chestiuni de politică internă românească.
Unele lucruri nu se schimbă. În fond, clasa politică românească dominantă nu a fost niciodată excesiv de proeuropeană prin valori. Și nici prea mult proamericană, decât în măsura în care interese oportuniste au cerut-o. Acum, când ideologia MAGA servește intereselor unei clase politice românești structural iliberale, antidemocratice, corupte, când logica șantajului și pumnului dizolvă o întreagă arhitectură internațională construită cu migală de 80 de ani încoace, Europa le pare prea demodată și rigidă în atașamentul ei la democrație și la statul de drept.
