De același autor
Cu câteva zile înainte de alegeri, a fost dat publicității un sondaj realizat de INSCOP și comandat de News.ro care analizează percepția publică a subiectului reformei administrative și teritoriale în România. În mod oarecum surprinzător, aproape 55% dintre respondenți s-au declarat mai degrabă favorabili unei schimbări de substanță (față de rezultate mai modeste în diferitele cercetări din anii precedenți). Interesul pentru o schimbare masivă este cu atât mai relevant cu cât se manifestă la numai câteva zile înainte de primul test electoral din 2024 al politicii interne, alegerile locale.
Privind în urmă, alianța aflată acum la guvernare și cotată, cumulativ, în sondaje, cu procentul cel mai semnificativ, nu a depășit nivelul declarativ în acest subiect fundamental din tabloul reformelor de întreprins încă în România. Cum nu s-a ocupat de multe alte reforme importante; iar când a făcut-o, rezultatul a proiectat publicul în derută.
Așa s-a întâmplat cu legile educației, promulgate în urmă cu un an, și care provoacă mai multă confuzie decât reformă, în timp ce corpul profesoral, părinții și mai ales elevii nu au senzația că o schimbare radicală este pe cale să se petreacă. Ba, dimpotrivă. A trecut fix un an și de la greva profesorilor, iar de când au intrat în vigoare legile, atât lumea preuniversitară, cât și cea academică se împotmolesc în uriașe cantități de regulamente și metodologii care trebuie puse în acord cu legislația. Finanțarea nu s-a ameliorat, creșterile salariale acoperă inflația și cam atât. Precaritatea profesiei, economică și de statut, e în continuare un element descurajant pentru tinerii buni care ar dori să intre în învățământ. Iar cercul vicios e încă dificil de rupt, în timp ce viitorul se prăvălește peste școală: inteligența artificială dă complet peste cap, din nou, ceea ce școala cere și așteaptă de la elevi sau studenți, iar aceștia, pe de altă parte, par tot mai pierduți, statistic vorbind, într-un sistem școlar care pare că știe din ce în ce mai puțin cum să-i învețe și în ce direcție să se îndrepte.
Reforma educației e împachetată și prezentată ca un Koh-i-Noor al regimului Iohannis-USL. Ce mai rămâne de spus în cazul reformelor îngropate, uitate, ascunse sub demagogie sau praful indiferenței ori al refuzului, atunci când interesele de partid o cer?
De aceea, discuția relansată acum, în momentul electoral, despre reforma administrativă devine cu atât mai relevantă. În primul rând, pentru că arată, strălucind prin absență, că o majoritate a administrațiilor locale se complace în starea cvasi falimentară a aproape un sfert din comunele României, aflate în incapacitate de plată. Pentru că dacă nu s-ar fi complăcut, în loc de inutila (o spun mulți experți în administrație publică) Lege 375/2022 a consorțiilor administrative, s-ar fi demarat măcar procesul de desenare a regiunilor, așa cum de altfel devine urgent dacă prezenta coaliție sau oricare alta ar urma la guvernare din 2025 ar dori să mai obțină finanțările europene alocate pe noile criterii.
Coaliția aflată azi la guvernare a avut la dispoziție cel puțin un an și jumătate din prezenta legislatură să propună un pachet de reforme. Ele nu ar trebui inventate sau concepute din nimic: există azi în România multă expertiză în materie, planuri deja desenate, propuneri deja făcute. Nu atât proiectele sau experții lipsesc, cât, mai cu seamă, voința politică a actualei coaliții de a demara, de fapt, revizuirea Constituției din 2003, pas fără de care nu se poate începe de altminteri nicio adevărată reformă.
În noiembrie anul trecut, prim-ministrul Marcel Ciolacu lansa un îndemn aleșilor PSD din teritoriu să nu le fie teamă de reformă: „Nu vă fie frică de reforme, nu veți pierde alegerile dacă veți explica oamenilor de ce este nevoie de aceste reforme“. Mai aproape de alegeri, pe 25 aprilie anul curent, într-un discurs în județul Timiș, tot președintele PSD vorbea de imperativul reformelor bugetare și teritoriale care „vor trebui făcute în România. Cu adevărat vor trebui făcute strict”. Dar în loc să identifice corect cauzele adânci ale rezistenței la reformă, corupția, indolența sau incompetența aleșilor locali și ale multor angajați din primării care nu lucrează decât pentru bugetul familial, prim-ministrul a făcut analize comparative cu administrația franceză „stufoasă”, care ne servește drept model de organizare.
Cu alte cuvinte, nu sistemul clientelar, corupția, proasta guvernare locală și sistemul de fiefuri și baroni sunt elefantul din cameră, ci modelul francez. Ar fi de râs, dacă nu ar fi, de fapt, atât de evident că între susținerea rețelelor locale în an electoral și demararea reformei, alegerea, cel puțin pe termen scurt, se îndreaptă inevitabil către prima opțiune.
Iar criteriile de mai sus funcționează, din păcate, în multe situații unde voința politică e vitală pentru impulsul inițial.
În loc să folosească timpul cu înțelepciune, toate energiile s-au concentrat pe pregătirea anului electoral 2024, după care România întreagă se va dezmetici cu greu, mahmură și cu hainele, portofelul și cheile de la mașină furate. Cu un asemenea start favorabil, o privire optimistă spre viitor este complicată. Dar din 2025, pe de altă parte, s-ar pierde o șansă suplimentară, care apare acum sub forma nouă a susținerii publice de care pare a se bucura ideea reformei administrative. Cum se va reflecta ea la vot rămâne de văzut până la sfârșitul anului.
