Deruta ideologică și terapia prin clubbing

Raluca Alexandrescu 09.12.2014

De același autor

Ce partid poate să se nască din alinierea slinoasă a atâtor vicii politice fundamentale: minciună, corupție, incultură, impostură, uzurpare? O formațiune născută într-un club de noapte din București, după ce a fost plănuită într-altul, în Dubai.

 

„Ne gândim la Finanțe, Transporturi, Eco­no­mie, Educație, Cultură” într-o viitoare rema­niere, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu la Antena 3, tribuna politicienilor cu probleme de inserție în realitate. Fost can­didat la președinție din par­tea Partidului Liberal Re­formator (PLR), Călin Po­pes­cu-Tăriceanu își amintește că e liberal când e vorba să vi­seze la guvernare, dar uită de consecvența doctrinară în situații concrete, când pre­fe­ră alianțele cu PSD-ul lui Vic­­tor Ponta, un alt lider cu pro­bleme de identitate. Site-ul grupării politice conduse de domnul Tăriceanu afișează încă, într-o inerție de o involuntară autoderiziune, o imensă fotografie cu cei doi eroi ai marii alianțe PSD-PLR care au refăcut USL în al 15-lea ceas, trezindu-l dintr-o pre­lun­gită grasse matinée electorală până și pe Crin Antonescu. Imaginea prelucrată a celor doi lideri fardați, falși și plini de vană mul­țu­mire de sine, agitându-se încă electronic, în vre­me ce, în viața reală, nici măcar Victor Pon­ta nu mai pare convins să rămână în propriul partid, e un memento al tabloului post­electoral, așa cum ar fi putut să arate, dacă votul majorității nu ar fi decis altfel.

 

Guvernarea e acum confuză: primul ministru nu dă semne că ar fi foarte si­gur încotro o apucă, PSD se ui­tă când la viitorul presupus partid al lui Sebastian Ghiță, care își propune, din pură prietenie, să-i ofere în sfârșit lui Victor Ponta o formațiune croită pe măsură, când la ba­ronii locali în derută. Pa­ra­fra­zând un slo­gan de campanie al cărui unic merit este că a furnizat muniție revistelor umo­ristice, pare că nici măcar Ponta nu va mai rămâne în PSD.

 

Pe de altă parte, ce partid poate să se nască din alinierea slinoasă a atâtor vicii politice fun­damentale: minciună, corupție, incultură, im­postură, uzurpare? O formațiune născută în­tr-un club de noapte din București, după ce a fost plănuită într-altul, în Dubai. Cum ar pu­tea arăta noul partid? Nici măcar ca o stângă caviar, pentru că aceea poartă încă spoiala unei culturi politice întemeiate pe exercițiul discursului stângii. Nici măcar ca o stângă ecologistă, pentru că legăturile politice vi­no­vate ale prezumtivilor lideri cu proiectele tip Roșia Montană sunt de notorietate. Nici mă­car o stângă a sindicatelor, pe care tot PSD a avut abilitatea să le compromită fără cale de întoarcere, alimentându-și legitimitatea pro­le­tară din izvorul oferit de lideri oportuniști și or­ganizații clădite pe fum.

 

Căderea liberă a PSD, deruta așa-zișilor libe­rali din jurul președintelui Senatului - care con­tinuă să dea senzația că interpretează pro­centul relativ ridicat câștigat în primul tur al prezidențialelor drept un succes personal -, dar și vocea fragilă a ACL, care nu pare încă să aibă un proiect clar legat de gestiunea pu­terii executive în afara Cotrocenilor, sunt prin­cipalele caracteristici ale peisajului politic al mo­mentului. Ele nu decurg exclusiv din im­pactul năucitor al votului din 16 noiembrie, ci și din efectul asumării unanime a unei prac­tici politice structurate în jurul partidului unic și al disciplinei de tip leninist existente în ma­joritatea partidelor postdecembriste. În fața eșecului electoral covârșitor, confuzia e cu atât mai mare, cu cât reperul fundamental - Partidul - s-a risipit, aparent, în cele patru zări. E, păstrând proporțiile, asemănătoare ce­lei din ianuarie 1990, când structurile PCR, oficial defunct, se reuneau nu în cluburi, ci în căminele culturale, ca să-l înfiereze tovă­ră­șeș­te pe fostul secretar general și să fondeze PCR numărul doi. Sintagma cheie atunci a fost „vidul de putere”, exploatată suficient de abil încât să anime construcția noului regim politic al oligarhiei de tranziție. Datele pro­blemei nu sunt astăzi simetrice, dar poten­ția­lul autoritarist al noii clase politice crescute în PSD e departe de a se fi epuizat. Mai mult, se arată cu atât mai redutabil, cu cât se spr­i­jină pe rețele de patronaj care nu au dispărut peste noapte, ci așteaptă un semnal potrivit pen­tru a se reconfigura.

 

Pretinsele disidențe pesediste lasă impresia că doresc ruperea de etosul „comunist” sim­bo­lizat de Ion Iliescu. Pe de altă parte, fostul prim-secretar de Iași proiecta în urmă cu 25 de ani un alt viitor pentru generațiile de no­menclaturiști educate să preia puterea. Pri­vi­te din această perspectivă, considerațiile unui patron de trust care a otrăvit și mai mult - do­vedind că nu există o limită inferioară a tă­vălirii în noroi - audiovizualul autohton ca­pă­tă o rezonanță neașteptată: „Senzația mea a fost de la început că Victor Ponta nu e PSD”. Cine va avea câștig de cauză? Nepotul politic al lui Ion Iliescu sau amicul de clubbing al lui Ghiță?

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22