De același autor
A mai rămas o lună și jumătate până la începutul anului școlar 2020-2021, iar în România pandemia este în creștere. Fără să fii epidemiolog, văzând fie și numai scenele de pe litoralul românesc din ultimele zile, se poate lesne presupune că vor crește cifrele raportate zilnic. În aceste condiții, cum se pregătește școala să-și primească elevii la 14 septembrie?
Planurile Ministerului nu par încă foarte clare. Evident, nu se poate pretinde cu bună credință existența de pe acum a unei strategii bătute în cuie, pentru simplul motiv că situația însăși este fluidă. Dar, pe de altă parte, tocmai incertitudinea viitorului apropiat ar trebui să determine autoritățile competente să elaboreze nu unul, ci mai multe planuri alternative de reluare a școlii.
Or, deocamdată strategiile par a fi suspendate la nivelul unor discuții în conferințe online. În cadrul programului „România educată” a Administrației prezidențiale, World Vision a organizat pe 15 iulie o dezbatere online în jurul problemei învățământului rural. Egalitate de șanse, ameliorarea infrastructurii, prevenirea abandonului: sunt teme perene, dar care rămân la stadiul de dezbateri. Ministerul Educației, pe de altă parte, pare ușor depășit de obiectul activității lui. Pe 22 iulie, la examenul de definitivat, în loc să reducă timpul de așteptare în spații închise, organizatorii i-au lăsat pe candidați să aștepte două ore până la comunicarea subiectelor. Pentru examenul de titularizare programat pe 29 iulie, Ministerul a comunicat vineri, 24 iulie, că devansează cu o oră începerea examenului scris, prevăzut pentru ora 10. Motivele invocate sunt „meteorologice”. Ca și cum temperaturi de 32-35 de grade la sfârșitul lui iulie ar fi o mare surpriză în România, un caz de forță majoră cu neputință de prevăzut la data anunțului inițial al orei de începere. În interval de o săptămână, cu toate datele și calendarele pe masă, cu toată rutina unor examene anuale, autoritățile de resort nu au fost capabile să se organizeze de la bun început. Și nu criza sanitară e responsabilă, după cum se vede, ci revelații de tipul „iarna nu-i ca vara”, incongruențe organizatorice flagrante, incompetență, amatorism. La concursul din acest an sunt înscriși 29 de mii de candidați, pe un total de aproape 4000 de posturi, mai puține decât în anii precedenți și în condițiile unei crize cronice de cadre didactice calificate care devine cu atât mai evidentă în condițiile crizei sanitare.
Ce încredere mai poți avea în capacitatea reală a ministerului și a guvernului, în ansamblul său, de a gestiona responsabil începutul anului școlar (pentru că există un grup interministerial constituit în acest scop), dacă acum, la sfârșitul lunii iulie, singurii care au venit în întâmpinarea autorităților cu propuneri concrete sunt reprezentanții Federației Asociațiilor de Părinți? Există cel puțin trei scenarii posibile de începere a anului școlar. Toate implică pregătiri intense care ar trebui să se producă acum, sub ochii noștri: reconfigurarea programei școlare în ipoteza reducerii numărului de ore predate față în față și, în paralel, instructaje destinate cadrelor didactice; reabilitarea și mărirea spațiilor de învățământ, în ipoteza micșorării numărului de elevi dintr-o clasă (în conformitate, de altfel, cu Legea Educației Naționale, care nu este, actualmente, respectată); instructajul profesorilor pentru învățământ digital, în scenariul unui val pandemic extrem de sever care ar face imposibilă revenirea elevilor în clase. În toate aceste scenarii, e vorba de un efort conjugat al ministerului și al altor instituții de resort, inclusiv administrațiile locale, care să se ocupe de formarea formatorilor, de dotarea școlilor cu instrumente indispensabile menținerii continuității pedagogice (în on-line) – tablete, conexiune internet – și/sau de amenajarea corespunzătoare a spațiilor de învățământ, mai cu seamă în zonele unde supraaglomerarea claselor ori absența unor condiții de igienă satisfăcătoare este notorie.
Realitatea ne arată cu totul altceva: profesori, mai cu seamă în mediul rural, care nu au ei înșiși minime competențe digitale pentru desfășurarea cursurilor on-line, dacă va fi cazul; condiții mizerabile pentru educație în multe zone rurale; absența unor cursuri organizate de inspectorate, pentru eventuala reorganizare a programei, o reflecție publică, măcar, pe această temă, care să depășească stadiul unor declarații politice găunoase cu iz electoral.
De ani buni, se vorbește despre corupție ca principala cauză a proastei guvernări. România e măcinată de rețelele de tip oligarhic, banii nu ajung niciodată unde trebuie, câți trebuie, cum trebuie; campanii de presă, defilări semibutaforice prin fața camerelor de luat vederi la DNA, mitinguri și manifestații; baroni locali transpartinici, care-și împart rețelele de influență în mod echitabil, urmând coduri de eficacitate economică dublate de abuzul de putere constant. Toate sunt elemente ale cotidianului românesc. Ne-am obișnuit cu ele, aproape că nu le mai vedem: cum nu mai remarcăm nici gunoaiele de pe stradă sau grosolănia și agresivitatea din spațiul public. Cu toate acestea, amploarea derutei instituționale și marasmul organizatoric nu sunt de pus numai pe seama corupției. Amatorismul, nepăsarea, incompetența, interesele strict electorale vor îngropa ce a mai rămas din ce nu a distrus corupția. Anul școlar 2020-2021 pare deja condamnat și nu criza sanitară globală este de vină. Primarii trebuie să se realeagă, nu-i așa? Iar educația nu aduce multe voturi. Dimpotrivă. //
