De același autor
De pe 22 mai, profesorii din preuniversitar sunt în grevă. O mobilizare fără precedent, cel puțin în ultimii 18 ani, și care anunță, potrivit declarațiilor de până acum, să se prelungească, inclusiv cu un nou marș organizat între Guvern și Cotroceni. Într-o perioadă, așa cum s-a tot scris, extrem de tensionată pentru părinți - deși unii își aduc aminte că au copii de vârstă școlară doar în anii cu examene. Atunci brusc școala se transformă într-o realitate palpabilă, iar elevii în prag de evaluare națională sau de bacalaureat devin „victimele” unui protest egoist, al unor oameni care „au numai 18 ore pe săptămână și 3 luni de vacanță” și cărora „nu le pasă de copii”.
De două săptămâni de când mass-media oficiale sau oficioase au pus tunurile propagandei pe conflictul de muncă declanșat de profesori, zeci de categorii de mesaje, unele mai insidioase, altele de-a dreptul injurioase, circulă și înfloresc în talk-show-uri sau pe rețelele sociale. De la varianta enunțată mai sus până la altele fals concesive: sigur, profesorii sunt foarte îndreptățiți să facă grevă, au salarii mici, dar să nu facă grevă acum, să facă în vacanță. Absurditatea unor asemenea afirmații nu pare să pună nicio problemă colportorilor, pentru că replici similare răsună în toate conversațiile publice sau private, în trenuri, autobuze sau metrouri.
Există, pe de altă parte, categoria cetățenilor responsabili, transformați brusc în miniștri de finanțe: acordarea măririlor cerute de sindicaliști ar dezechilibra bugetul. Profesorii să se gândească la interesul național și să mai tacă din gură, că oricum se îmbogățesc toți din meditații. Ni se spune că efortul bugetar solicitat ar atinge aproape 3 miliarde de euro: prin comparație, numai cuantumul dobânzilor pentru împrumuturile statului pe 2023 va fi de 8 miliarde de euro. Dacă bugetul statului e pus în pericol, cu siguranță nu profesorii sunt cei responsabili; dar nu poți refuza un nou țap ispășitor pentru lanțul de guvernări catastrofale, pentru corupția endemică și pentru toate pensiile speciale, avantajele, comisioanele, indemnizațiile de consilii de administrație etc. plătite clienților politici.
Nicio altă manipulare nu are succes mai mare decât narațiunea „profesorii care pun în pericol viitorul copiilor”. Bacalaureatul nu se mai ține, mediile nu se mai încheie, se îngheață anul, toți vor repeta clasa pe care tocmai o încheie: o uriașă cantitate de falsuri care prind tocmai pentru că apasă pe cele mai sensibile și mai iraționale pedale cu putință. Părinți și elevi care au investit bani și timp în dosare depuse și acceptate în toate zările și care mai aveau de bifat ritualul bacalaureatului intră în panică. „Ciotul” de care se împiedică este greva unor amărâți care s-au trezit să-și ceară drepturile tocmai în perioada examenelor. E greșit să generalizezi sau să condamni în bloc categorii întregi: pe de altă parte, majoritatea părinților trecuți prin școlile care alimentează cohortele cu pașaportul în buzunar au făcut parte, mai mult ca sigur, din grupurile de WhatsApp care organizau an de an colectă pentru cadouri. Sunt aceiași, adesea, care se plâng de corupția din gimnazii și licee, dar sunt primii care o alimentează din proprie inițiativă și îi ostracizează pe cei care nu intră în horă. Pentru toți aceștia, greva e un soi de „revoltă a sclavilor” care, surpriză, sunt ființe omenești, nu mașini însuflețite de dat note.
România este, probabil, țara unde în timpul pandemiei s-a menținut cel mai mult școala online din toată Uniunea Europeană: nu profesorii au decis, ci guvernanții. Examenele nu s-au amânat nici măcar în 2020, anii școlari n-au fost înghețați, elevii nu au fost puși să repete clasa (deși, dacă ne uităm un pic la tragedia acestor generații pierdute în Zoom și GoogleMeet, nu e sigur că nu ar fi fost de fapt mai bine...). S-au inventat soluții, s-au făcut compromisuri. Examenele, calendarele școlare sau academice nu sunt fatalități ale destinului, ci alegeri ale unor birocrați, așa cum s-a văzut foarte bine în timpul pandemiei.
Un sondaj ad-hoc printre cititorii Europei libere arată că 62% dintre respondenți văd o prioritate din selecția profesorilor și eliminarea corupției, față de 19% care se uită întâi la salariile mici. Chiar dacă sondajul e improvizat și poate formal nereprezentativ, el arată, de fapt, că în opinia publică nu e deloc clară o legătură altminteri elementară între cele două elemente: cu cine să faci selecția, dacă absolvenții de facultate buni fug de învățământ sau îl consideră ultima resursă în lipsă de altceva? Școala este ca un organism: boala sau suferința unei părți afectează întregul. Cum să însănătoșești un sistem profund viciat, dacă nu schimbi radical condițiile de recrutare a resursei umane?
Parcă nicio altă categorie profesională nu a făcut obiectul unui val atât de impresionant de condescendență, dispreț sau ignoranță, așa cum se vede azi din reacțiile publice. E cu atât mai copleșitor cu cât cei mai vajnici avocați improvizați ai așa-zisului interes al elevilor sunt, în general, dovada vie, în carne și oase, a eșecului școlii românești și a nevoii ei de a fi reformată radical, de la grădiniță la doctorat. Semidocți, escroci, analfabeți funcționali, profitori ai tranziției, beneficiari ai influenței digitale, captivi ai discursurilor esențialiste, ortodoxiste, fundamentaliste, antisemite, xenofobe, oameni care influențează alți oameni și care alimentează efectul bulgăre de zăpadă al propagandei și manipulării: iar greva profesorilor pare să-i fi scos pe toți la iveală. //
