De același autor
Guvernul Ponta 4 a ieșit duminică după-amiază pe Facebook, așa cum a învățat învinsul de la prezidențiale că se câștigă simpatia cetățenilor: probabil singura învățătură pe care pare să o fi tras Victor Ponta din toată povestea alegerilor.
Noua componență a Executivului arată orice, numai intenții de ameliorare a guvernării, nu. Indiciile se găsesc la tot pasul: noii miniștri au toți coloratură politică puternică și sunt membri de partid cu state vechi - chiar dacă nu neapărat în același partid, dar fidelitățile românești au alte standarde, transpartinice. Au fost majoritatea selectați din parlament, sub falsul pretext al unei susțineri mai coerente a guvernării în Legislativ, deși parlamentul e una dintre instituțiile lovite puternic de lipsă de credibilitate. Un fotoliu de parlamentar se plătește scump, iar jurământul de loialitate față de partid trebuie mereu reînnoit. Ce moment mai bun decât după o propunere de buget deja stabilită de Guvernul Ponta 3, fără drept de apel și fără niciun protest de la o nouă garnitură de miniștri prea ocupați să preia fotoliile și prea puțin interesați de portofolii?
Miniștrii noi din Cabinet sunt Ionuț Vulpescu (PSD), la Cultură, Sorin Câmpeanu (PC), rectorul Universității de Agronomie din București (USAMV), la Educație, Andrei Gerea, la Ministerul Energiei, comasat cu cel pentru IMM-uri, Grațiela Gavrilescu la Mediu (amândoi PLR), Sorin Grindeanu, la Comunicații, Angel Tîlvăr, la Ministerul Românilor de Pretutindeni. Liviu Pop revine în guvern (după uluitoarele performanțe la conducerea Educației în Guvernul Ponta 1) la conducerea Ministerului pentru Dialog Social. În urma comasării Ministerelor Finanțelor și Bugetului, Ioana Petrescu părăsește guvernul, atribuțiile fiindu-i preluate de Darius Vâlcov (PSD).
UDMR părăsește corabia înainte să se scufunde, cum face de obicei. Victor Ponta se trezește în alianță cu mai puțini tovarăși de drum, dar cu pretenții sporite: PLR-ul lui Călin Popescu-Tăriceanu (formațiune cu statut juridic incert) și PC. Partidul lui Dan Voiculescu cere Educația și i se dă, iar noul viitor ministru iese în evidență prin contribuțiile notabile la inovație în domeniul învățământului superior: în calitate de președinte al Consiliului Național al Rectorilor, a semnat în vara acestui an o scrisoare de sprijin al OUG 49/2014, care permite absolvenților de liceu fără bacalaureat să se înscrie la facultate și acordă rectorilor posibilitatea de a fi aleși pentru mai mult de două mandate, după modelul deja omologat de Ion Iliescu în anii ‘90. Cine se plânge de lipsa de continuitate în ministerul cel mai batjocorit din 1990 încoace - poate la concurență cu cel al Culturii - se înșală amarnic: proiectele luminoase ale Ecaterinei Andronescu își găsesc mereu câte un cavaler în armură strălucitoare dornic să le preia și să le ducă mai departe. După un ministru care a acceptat fără să crâcnească alocări bugetare din ce în ce mai scandaloase (învățământul superior de stat se zbate într-una dintre cele mai adânci crize din perioada postdecembristă), iată că acum ne putem aștepta, în sfârșit, la politici eficiente de luptă împotriva scăderii efectivelor de studenți. Recrutarea lor ar putea începe, de ce nu, din gimnaziu, iar evaluarea națională și bacalaureatul ar deveni detalii inventate de câțiva maniaci pedanți care se mai încurcă încă în petice de hârtie convențional numite diplome.
Nucleul iliescian din PSD are, aparent, câștig de cauză: Ionuț Vulpescu, apărător la scenă deschisă al eroului principal al mineriadelor din 1990, înarmat cu o licență în teologie și cu un doctorat în filosofie, preia Ministerul Culturii. Lui Liviu Dragnea i se retrage portofoliul de vicepremier. Concomitent, în Consiliul Național Executiv al PSD de duminică se joacă un balet cu o coregrafie îndoielnică, menit să dea senzația că oligarhii tranziției vor să fie reformați: Miron Mitrea își anunță retragerea din viața politică. Se face autocritica, se trasează sarcini, se mimează responsabilități. Europarlamentarul Cătălin Ivan intră în ședință anunțând bătăios că nu exclude o candidatură la președinția partidului, se plânge de tirania lui Liviu Dragnea, e apoi tras de urechi pentru că a îndrăznit să le critice pe distinsele lui colege Gabriela Firea și Viorica Dăncilă și iese cumințit, după câteva ore, când povestește presei cât de democratic e PSD.
Peste toată agitația sterilă, știrile despre colaborarea transpartinică în uriașe scandaluri de corupție arată însă că, întorcând pe toate fețele nume și CV-uri, analizând cu așa-zisă luciditate și sobrietate științifică coțcăriile nesfârșite ale unui FSN cu o mie de capete, nu se obține decât relegitimarea unei rețele mafiote care a primit, în bloc, un vot de blam pe 16 noiembrie. De aici ar trebui să înceapă, cu adevărat, remanierea generală.