Guvernul Ponta 4 sau despre falsa schimbare

Guvernul Ponta 4 a ieșit duminică după-amiază pe Facebook, așa cum a învățat învinsul de la prezidențiale că se câștigă simpatia cetățenilor: probabil singura învățătură pe care pare să o fi tras Victor Ponta din toată povestea alegerilor.

Noua componență a Executivului arată ori­ce, numai intenții de ameliorare a gu­ver­nării, nu. Indiciile se găsesc la tot pasul: noii miniștri au toți coloratură politică puternică și sunt membri de partid cu state vechi - chiar dacă nu neapărat în același partid, dar fi­de­li­tă­țile românești au alte stan­darde, transpartinice. Au fost majoritatea selectați din parlament, sub falsul pre­text al unei susțineri mai coerente a guvernării în Legislativ, deși par­la­men­tul e una dintre instituțiile lovite pu­ternic de lipsă de credibilitate. Un fotoliu de parlamentar se plătește scump, iar ju­rământul de loialitate față de partid tre­buie mereu reînnoit. Ce moment mai bun decât după o propunere de buget deja sta­bilită de Guvernul Ponta 3, fără drept de apel și fără niciun protest de la o nouă gar­nitură de miniștri prea ocupați să preia fo­toliile și prea puțin interesați de porto­folii?

Miniștrii noi din Cabinet sunt Ionuț Vul­pescu (PSD), la Cultură, Sorin Câmpeanu (PC), rectorul Universității de Agronomie din București (USAMV), la Educație, An­drei Gerea, la Ministerul Energiei, co­ma­sat cu cel pentru IMM-uri, Grațiela Ga­vri­lescu la Mediu (amândoi PLR), Sorin Grin­deanu, la Comunicații, Angel Tîlvăr, la Mi­nisterul Românilor de Pretutindeni. Liviu Pop revine în guvern (după uluitoarele per­formanțe la conducerea Educației în Gu­vernul Ponta 1) la conducerea Mi­nis­te­rului pentru Dialog Social. În urma co­ma­sării Ministerelor Finanțelor și Bugetului, Ioana Petrescu părăsește guvernul, atr­i­bu­ți­i­le fiindu-i preluate de Darius Vâlcov (PSD).

UDMR părăsește corabia îna­inte să se scufunde, cum face de obicei. Victor Ponta se trezește în alianță cu mai puțini tovarăși de drum, dar cu pretenții sporite: PLR-ul lui Călin Popescu-Tăriceanu (formațiune cu statut juridic incert) și PC. Partidul lui Dan Voiculescu cere Educația și i se dă, iar noul viitor ministru iese în evidență prin con­tribuțiile notabile la inovație în do­me­niul învățământului su­perior: în calitate de pre­șe­dinte al Consiliului Na­țio­nal al Rec­torilor, a semnat în vara acestui an o scrisoare de sprijin al OUG 49/2014, care permite absolvenților de liceu fără ba­ca­laureat să se înscrie la facultate și acor­dă rectorilor posibilitatea de a fi aleși pen­tru mai mult de două mandate, după mo­delul deja omologat de Ion Iliescu în anii ‘90. Ci­ne se plânge de lipsa de con­ti­nui­tate în mi­nisterul cel mai batjocorit din 1990 în­coace - poate la concurență cu cel al Cul­turii - se înșală amarnic: proiectele lu­mi­noase ale Ecaterinei Andronescu își găsesc mereu câte un cavaler în armură stră­­lu­citoare dornic să le preia și să le du­că mai departe. După un ministru care a acceptat fără să crâcnească alocări bu­ge­tare din ce în ce mai scandaloase (în­vă­ță­mântul su­pe­rior de stat se zbate într-una dintre cele mai adânci crize din perioada post­de­cem­bristă), iată că acum ne putem aștepta, în sfârșit, la politici eficiente de luptă îm­po­triva scăderii efectivelor de stu­denți. Re­cru­tarea lor ar putea începe, de ce nu, din gimnaziu, iar evaluarea na­țio­nală și ba­ca­laureatul ar deveni detalii in­ventate de câți­va maniaci pedanți care se mai încurcă încă în petice de hârtie con­vențional nu­mite diplome.

Nucleul iliescian din PSD are, aparent, câș­tig de cauză: Ionuț Vulpescu, apărător la scenă deschisă al eroului principal al mi­ne­riadelor din 1990, înarmat cu o licență în teo­logie și cu un doctorat în filosofie, pre­ia Ministerul Culturii. Lui Liviu Dragnea i se retrage portofoliul de vicepremier. Con­comitent, în Consiliul Național Executiv al PSD de duminică se joacă un balet cu o co­regrafie îndoielnică, menit să dea senzația că oligarhii tranziției vor să fie reformați: Miron Mitrea își anunță retragerea din via­ța politică. Se face autocritica, se trasează sarcini, se mimează responsabilități. Euro­parlamentarul Cătălin Ivan intră în șe­dință anunțând bătăios că nu exclude o candidatură la președinția partidului, se plânge de tirania lui Liviu Dragnea, e apoi tras de urechi pentru că a îndrăznit să le cri­tice pe distinsele lui colege Gabriela Fi­rea și Viorica Dăncilă și iese cumințit, du­pă câteva ore, când povestește presei cât de democratic e PSD.

Peste toată agitația sterilă, știrile despre co­laborarea transpartinică în uriașe scan­daluri de corupție arată însă că, întorcând pe toate fețele nume și CV-uri, analizând cu așa-zisă luciditate și sobrietate știin­țifică coțcăriile nesfârșite ale unui FSN cu o mie de capete, nu se obține decât re­le­gitimarea unei rețele mafiote care a pri­mit, în bloc, un vot de blam pe 16 no­iem­brie. De aici ar trebui să înceapă, cu ade­vărat, remanierea generală.