De același autor
Ne aflăm la mai puțin de două săptămâni distanță de europenele din 9 iunie, comasate cu localele printr-o nefericită decizie politicianistă. Consecințele sunt deja vizibile, pentru că o parte a electoratului nici nu pare a realiza că ne așteaptă două rânduri de alegeri. Localele au monopolizat, așa cum era de așteptat, toate energiile și eforturile, iar peste celelalte se așterne tăcerea. Proiectul european al României a fost sintetizat de capul de listă comună al coaliției guvernamentale: „Era imposibil să nu ne încăierăm, era imposibil pentru că ne batem pe același electorat, să nu ne încăierăm”, a declarat Mihai Tudose (PSD) în seara de 26 mai. Tot pe 26 mai, președintele PNL, aflat în campanie la Slatina, vorbea și el, pe un ton mai duios, de „hârjoana politică” din interiorul coaliției.
O privire rapidă asupra termenilor folosiți de reprezentanții coaliției este în sine relevantă pentru importanța acordată alegerilor europene: „hârjoană”, „încăierare”, „bătaie” sunt în topul opțiunilor de limbaj din ultimele declarații.
Pe de altă parte, suntem în continuare printre codașii UE în materie de absorbție a fondurilor europene, indiferent ce scamatorii face guvernarea cu cifrele ca să arate altceva. Avem la granițe un război care pare cronicizat, scandaluri cu spioni în favoarea Rusiei, astă-toamnă ploaie de drone rusești prin Tulcea; UE ia în calcul o modificare a filosofiei de apărare și securitate comună, inclusiv în capacitățile de producție ale industriei de armament. Și acesta este numai unul dintre cele trei-patru subiecte majore pentru arhitectura viitorului continentului, puse în dezbatere în cursul campaniei din celelalte state membre. Pe lângă o posibilă reevaluare a politicii securitare, alte teme structurale se degajă: politicile comune privind migrația, filosofia financiar-bugetară a statelor membre și politica agricolă comună, Pactul verde și reformele presupuse de tranziția ecologică, care rămâne la ora actuală un mare semn de întrebare. Sunt direcții majore de dezbatere, care privesc nucleul dur al Tratatelor Europene.
În mod normal, într-un climat politic decent, candidații pe listele comune ar fi articulat pozițiile partidelor lor în raport cu subiectele de mai sus în așa fel încât să existe măcar un tablou general al punctelor de vedere ale viitorilor aleși români. Ar fi existat un electorat, mai cu seamă cel tânăr, extrem de interesat de modul cum candidații români concep viitorul României într-o lume atât de nesigură și anxiogenă.
În schimb, defilăm cu „identitatea” la braț cu Vlad Țepeș, Avram Iancu sau Decebal, într-un penibil și delirant joc de roluri. Temele europene sunt cvasiabsente, de parcă nu am face parte din UE decât în măsura în care ne apărăm de ea. Atunci când sunt evocate, par a fi folosite mai degrabă ca arme de luptă în spectacolul amenințător al războiului de la locale, unde șantajul, presiunile psihice și fizice, mitele electorale mai mult sau mai puțin mascate fac legea în comune și orașele mici. Cum ieși din arealul bucureștean, poveștile de campanie arată ca în primii ani ai tranziției din anii 1990. O explozie de ură, antisemitism, xenofobie, de violență fizică și de limbaj, acțiuni de intimidare, încălcări repetate ale legislației electorale se declanșează în multe sate sau comune din România împotriva celor care îndrăznesc să candideze împotriva persoanei deja desemnate de partid (nici nu mai contează care... pentru că tot la cel unic se ajunge).
Pentru partea captivă a electoratului, trăitoare în aceste zone, Europa este zugrăvită ca o conspirație a răului (a „vrășmașului”) care pervertește fibra morală a bunului popor român, îl subjugă, îl exploatează, îl constrânge să-și abandoneze identitatea pură și tradițională. Propaganda AUR, responsabilă majoritară a acestei lecturi, este sprijinită copios de jalnicul spectacol al unei coaliții care e când pe liste comune, când separate, când călare, când pe jos, ca în basmul lui Ispirescu. La confuzia intenționată și masivă, și provocată de comasarea alegerilor, s-au adăugat nenumăratele episoade de scandaluri între candidații separați de la locale, care au sporit deruta alegătorilor. Iar când coaliției i s-a reproșat că nu e în stare să formuleze un program european coerent, răspunsul a venit sub forma unui așa-zis proiect comun, marcat de un defect constitutiv ignorat cu bună știință: în momentul când vor ajunge în PE, deputații vor merge în grupuri constituite în funcție de familiile politice reprezentate la Strasbourg, și nu în funcție de construcțiile politice oportuniste și incoerente făcute pe colțul mesei în România.
Pare că energiile dedicate dezbaterii europene s-au epuizat după ce proiectul de candidatură la șefia Comisiei – ridicol și lipsit de susținere – al președintelui Iohannis s-a evaporat. Împreună cu aceste energii se evaporă și șansele României de a câștiga o voce relevantă în marile negocieri și reconfigurări de strategii anunțate pentru legislatura 2024-2029. Iar dacă vom reuși să recuperăm măcar simbolic din handicap, cu siguranță nu va fi grație gustului pentru „hârjoană” al clasei politice românești, ci câtorva eurodeputați, mai degrabă izolați, care vor înțelege cu adevărat mizele viitorului României în UE.
