De același autor
Spre deosebire de tradiția continuității în ruptură, pe care logica instituțională românească o confirmă cu fiecare ocazie, ieșirea din funcție a lui Ion Iliescu, la vârsta de 91 de ani, nu reprezintă o „fugă de răspundere”, cum ar fi spus tovarășii în vechiul regim sau cum scriu pe Facebook parlamentarii PNL care amenință cu un proiect legislativ (oricum mai indicat de la bun început, în locul OUG-ului heirupist, ineficient și cu iz postelectoral dat la sfârșitul anului trecut).
Hotărârea fostului președinte Ion Iliescu seamănă mai degrabă cu o retragere strategică, menită să asigure o ereditate ideologică și simbolică. Nu este o dispariție în neant, ci o fixare a imaginii prin continuitate, într-un act care spune mai multe despre natura reală a regimului politic românesc post ’89 decât Constituția cu toate revizuirile ei la un loc. „Instituția Ion Iliescu” are timpul de înjumătățire al uraniului.
Într-un comunicat publicat pe 24 aprilie, Colegiul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 anunța, pe lângă demisia președintelui, și desemnarea unui președinte interimar, în așteptarea numirii unuia permanent de către Klaus Iohannis. Ștafeta va fi preluată temporar de Alexandru Mironov, fost consilier prezidențial în mandatele lui Ion Iliescu, fost ministru al sporturilor în perioada 1993-1996 și fost partener în conducerea IRR cu Gelu Voican Voiculescu. Primul act al noii conduceri interimare a fost să-l demită pe acesta din urmă și să propună „realizarea de dezbateri în cadrul Comisiei Parlamentare a Revoluționarilor din Decembrie 1989 și al Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989”.
Contextul nu este unul anodin: Dosarul revoluției a devenit Graalul noului regim, alături de cele ale Mineriadei. În plus, în urmă cu o lună, mai exact pe 24 martie, magistrații Curții Constituționale a României deciseseră că desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, inițiată prin OUG 91/2019 și aprobată de Parlament este neconstituțională. La o lună după decizie, IRR a intrat în etapa curățeniei de primăvară: se scutură covoarele vechi, cele prețioase se iau de pe podele și se agață pe pereți, cele uzate se aruncă la gunoi. Se fac sugestii și se redactează propuneri de activități.
Avem așadar o continuitate simbolică și personalizată, cele două corpuri ale regelui, în care se dovedește că, de fapt, modelul de instituție viabilă a regimului politic românesc de după 1989 a fost multiplul campion la alegerile pentru Cotroceni, acest stâlp al înțelepciunii pe care mulți au ales să-l condamne, dar care știa el foarte bine ce spunea atunci când blama cuplul Ceaușescu pentru crima de a fi întinat idealurile comunismului.
De altminteri, peisajul general al politicii, făcând abstracție de pandemie, dă din ce în ce mai acut impresia unei treceri de ștafetă de la o generație postdecembristă la alta. Nu moravurile politice se schimbă, ci numele care le animă. Nu se consolidează statul de drept sau instituțiile, ci se modifică purtătorii de funcție. Se mai modifică câte o lege sau un regulament pentru ca x și y să încapă fără emoții pe un fotoliu. Cu ranga, firește, pentru că așa se procedează în democrații. Sau cu eternul dublu standard (când făcea pe-se-de era rău, acum că facem noi e bine) și cu maxima competență a meritocraților în funcții-cheie, la București sau la Bruxelles, care mai ratează un minister, mai un Plan Național de Redresare și Reziliență, între două proiecte legislative care se bat cap în cap, după principiul clasic de bună guvernare „nu știe stânga ce face dreapta”.
Nu este însă loc de pesimism sau defetism, oameni competenți vom avea în continuare. Avocatul Poporului tocmai a sărit să-și îndeplinească misiunea, ridicând o excepție de neconstituționalitate la paragrafele din legea bugetului care lasă fără bani Academia Oamenilor de Știință (aceea unde este, cum altfel, Ion Iliescu). Aflăm din motivația dată publicității că „normele derogatorii aplicate în mod repetat unor reglementări legale în vigoare creează un grad sporit de instabilitate, fragilizând însăși existența instituțională, în cazul de față desfășurarea activității Academiei Oamenilor de Știință din România, instituție de largă cunoaștere internațională”.
Regimul politic românesc mai are deci o speranță. Cineva acolo sus veghează atent: publicația democrată independentă Sputnik a salutat inițiativa Avocatului Poporului de a sări în sprijinul cremei intelectualității și cercetării științifice românești. Iar continuitatea instituțională atât de visată va fi sprijinită prin anduranța (sau reziliența? dar cine le mai știe...) marilor oameni de știință. Și a marilor intelectuali români. Cu schimbul, că e pandemie. //
