De același autor
Una dintre noutățile sezonului 2019 la capitolul modificări în educație este măsura propusă pentru anul 2020 de înscriere la școala profesională a elevilor de gimnaziu care nu reușesc să obțină media cinci la evaluarea națională. Propunerea Ministerului Educației a fost avizată favorabil miercuri, 11 septembrie, de partenerii sociali ai instituției în ședința Comisiei de Dialog Social. Măsura s-ar aplica începând cu anul școlar următor. Preşedintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți - Învățământ Preuniversitar (FNAP-IP) Iulian Cristache a declarat că măsura nu ar trebui privită neapărat sub forma unei obligativități, ci mai degrabă sub forma unei orientări în domeniu care îi poate ajuta pe elevi. În loc să fie însă luată începând cu măsuri adecvate de programă încă din clasa a cincea (ceea ce ar fi trimis automat la modificări de legislație), decizia ar urma să fie implementată prin ordine de ministru. Din nou, precaritate și reversibilitate a deciziilor.
Cu interimat la minister, schimbări pe picior și o Lege a educației pe care numai cei inițiați în domeniu mai reușesc să o descifreze după nenumăratele modificări aduse de-a lungul mai multor guvernări, trebuie în primul rând pornit de la premisa generoasă că aceste modificări vor supraviețui suficient de mult încât să le vedem aplicate măcar la termenul prevăzut acum, sesiunea iunie 2020 a Evaluării Naționale.
Ideea revitalizării unui învățământ profesional autentic este de mult evocată și pe drept cuvânt. Mai mult decât atât, ar putea fi justificată din mai multe considerente. Primul vizează subiectul sensibil al învățământului profesional actual, a cărui istorie recentă este marcată de o scădere constantă în calitate, mai cu seamă după desființarea școlilor profesionale. Actualele colegii tehnice sunt un hibrid nefuncțional, care își ratează de cele mai multe ori ambele funcții: au cea mai scăzută promovabilitate la bacalaureat și nici nu reușesc să ofere calificări cerute de piață, dar din ce în ce mai absente din oferta educațională. Al doilea considerent este nevoia formării unor competențe practice, pe care, în mod evident, colegiile tehnice nu sunt capabile, din varii motive, să le ofere.
De ani buni, una dintre sursele majore ale abandonului școlar se regăsește în caracterul inadecvat al învățământului liceal la realități sociale care cer cu totul alt set de competențe și de formare. De ani buni se constată o corelație evidentă între intrarea în eșec școlar și inadecvarea ofertei educaționale la nevoile și așteptările pieței.
Însă măsura, așa cum se prezintă azi, pune multe probleme. În primul rând, este făcută pe picior și vizează, ca de obicei, din păcate, aspectele formale și cantitative: note, evaluări, și nu calitatea și substanța schimbării. Apoi, măsura nu reușește să scoată învățământul profesional însuși din paradigma eșecului școlar. Chiar și argumentația președintelui FNAP-IP merge în această direcție, atunci când declară că un elev poate să învețe o meserie, iar pe de altă parte, poate avea „o revelație“ care să-l determine să „pună mâna pe carte“.
De zeci de ani, a fi la „profesională“ a devenit mai mult un stigmat decât un motiv de laudă. Este o percepție generală, printre profesori, părinți și elevi, încetățenită încă dinainte de 1989 și pe care fervoarea reabilitării învățământului teoretic, absolut justificată de altfel, survenită după schimbarea de regim nu a fost de natură să o amelioreze, ba, dimpotrivă, a accentuat discrepanțele.
Sistemul admiterii la liceu s-a modificat mult în ultimii treizeci de ani. Ceea ce măsura anunțată pentru 2020 nu modifică este ierarhia explicită și defavorabilă învățământului profesional pe care o realizează. În urmă cu 30 de ani, dacă „picai la treapta I“, adică dacă nu obțineai o notă suficient de mare pentru a avea acces la una dintre puținele clase de matematică-fizică sau, rarisim, de filologie, deznodământul cel puțin pentru doi ani, până la examenul intermediar de treapta a doua, era redistribuirea la clasele cu profil industrial, fie din același liceu, cu noroc sau cu pile, fie la alt liceu industrial, cu reputație mult mai proastă și unde nu se ducea nimeni de bunăvoie. Puțini alegeau din „vocație“ un liceu industrial, deși propaganda regimului punea în toate manualele lozinca „meseria e brățară de aur“. După 1989, multe dintre liceele foste industriale, rebotezate și reconvertite la profil teoretic, au scos generații de absolvenți care au alimentat de multe ori fabricile de diplome înflorite la sfârșitul anilor 1990 și în anii 2000. Calitatea mai mult decât discutabilă a profilului așa-zis teoretic a înlocuit formarea la fel de hibridă și discutabilă dată de liceele industriale ceaușiste, devalorizând suplimentar ceea ce regimul comunist reușise în mod paradoxal să facă deja, anume formarea profesională.
Mesajul transmis azi nu este fundamental diferit: ajungi în învățământul profesional dacă nu reușești să intri în altă parte. Nu este o chestiune de alegere, ci de eșec. Pentru elevul trimis la învățământ profesional, acest mesaj trebuie acompaniat de demersuri complementare de orientare profesională și, mai ales, cu un sistem integrat de consiliere pedagogică. Evident că o consiliere adecvată cere personal calificat și investiții în resursa umană, lucruri pe care nici liceele nu reușesc să le aibă, deși sunt fundamentale. Orientarea elevilor ajunși la capătul studiilor gimnaziale ar trebui să fie prioritatea, în fața modificărilor repetate ale metodologiilor propuse an de an la Evaluarea Națională. //
