De același autor
Textul are în fond mai multe obiective: o foaie de parcurs pentru regenerarea proiectului european; o tentativă de relansare a programului politic intern și, implicit, o încercare de recâștigare a cotei de popularitate aflată în scădere dramatică în ultimele luni, de când s-a declanșat mișcarea „Vestelor Galbene“; în al treilea rând, o lansare în campania electorală pentru alegerile europene de la sfârșitul lunii mai.
Concentrat în douăsprezece puncte, mesajul conține propuneri calificate drept „concrete“, legate, printre altele, de schimbarea climatică și de soluții de finanțare a programelor de tranziție ecologică, care figurau în oferta sa electorală de acum doi ani. În contextul unei atitudini sceptice a Statelor Unite, pe de o parte, și în acela al unei incapacități economice sau a lipsei de voință politică din partea multor state membre ale UE, pe de altă parte, este dificil de spus cum se va constitui o mare coaliție pentru mediu. Deși, în acest caz, impasul este mai puțin al președintelui Macron personal, cât al Europei în general – pentru că „noul regim climatic“, cum îl numește antropologul Bruno Latour, este deja o realitate și produce clivaje masive (adesea indirecte) la nivel politic global.
Un al doilea set de măsuri își propune să răspundă la marea chestiune și sursă de dezbateri privind viitorul modelului democratic european. Se poate, evident, spune că o problemă similară de criză democratică o au în general regimurile politice confruntate cu scăderea drastică și constantă a încrederii electoratelor în instituțiile fundamentale ale democrației, generate mai ales de ceea ce publicul european califică drept decuplare a agendei publice de agenda instituțiilor publice. Nu este însă cert că soluția concretă a președintelui francez este și una fezabilă. Cum se pot, de exemplu, traduce, în termeni funcționali, tehnici, „momentele deliberative“, gândite ca o coagulare a expresiei cetățenilor în afara marilor dezbateri prilejuite, din cinci în cinci ani, de alegerile pentru Parlamentul European? Președintele Macron a dat un exemplu personal, organizând, cu vivacitate și anduranță, faimoasele dezbateri de-a lungul și de-a latul Franței, în speranța calmării conflictului intern. Nu pare să fi reușit.
Alte semne de întrebare ridică și ambiția declarată de a crea în mod efectiv o politică unitară a frontierelor, imigrației și azilului.
Receptarea scrisorii a relevat în sine oportunitatea intenției președintelui francez. Prudentă, Germania a reacționat la nivelul cabinetului, prin vocea ministrului Justiției, Katarina Barley, care i-a răspuns în franceză, mulțumind pentru inițiativă. Noi, cetățenii Europei, „trebuie să ne unim acum și să întărim, solidar, Europa“, a declarat înalta funcționară, în absența unei reacții mai percutante a cancelarului german, aflată în centrul unei crize politice care riscă să se prelungească. În Spania, reacțiile au venit mai ales din mass-media și de la comentatorii politici, care, după ce au subliniat cât de îndreptățit este mesajul de îngrijorare al președintelui Macron legat de criza europeană, nu au întârziat să gloseze pe marginea incapacității clasei politice spaniole de a-și reprezenta cu mai multă pregnanță statul în concertul european.
Italia, cu greu și parțial ieșită dintr-o criză diplomatică cu Franța, declanșată la începutul anului de liderii coaliției de guvernare Matteo Salvini și Luigi Di Maio, care și-au declarat deschis susținerea pentru mișcarea Vestelor Galbene, a tratat scrisoarea, cu puține excepții, în regim de silenzio stampa.
În istoria gândirii politice, receptarea și contextul spun adesea la fel de multe despre relevanța documentului ca și textul în sine. De la indiferență atent regizată, ostilitate, sarcasm sau chiar dispreț, până la comentariile entuziaste, mai puțin atente la context sau la conținutul mesajului în sine, reacțiile au acoperit toată paleta. Semn că textul, în ciuda criticilor, a atins măcar unul dintre scopuri: acela de a pune împreună, într-un tablou îngrijorător, ansamblul marilor probleme din cauza cărora proiectul european se găsește astăzi în impas și de a gândi un set de posibile drumuri de urmat. Incontestabil, regimurile politice din Europa se află, în multe dintre statele mai noi, într-un impas democratic major, de natură să testeze, uneori cotidian, capacitatea de reacție a mecanismelor de prevenire și control la nivel european. Imigrația, schimbarea climatică, deficitul democratic, extremismul și pierderea aparentă a relevanței Europei în contextul global sunt, toate, subiecte valide. Care trebuie dezbătute fără infantilism politic sau fanfaronadă, privind, ca la un avertisment sumbru, la scenele hebdomadare ale violenței pariziene.
