De același autor
Reuniunile liberalilor de la sfarsitul saptamanii, ca si diversele declaratii anterioare ale liderilor acestora au readus în discutie doua dintre categoriile de probleme cu care PNL este confruntat în acest moment: pe de o parte, relatia cu partenerul de coalitie, Partidul Democrat, iar pe de alta parte, propriile diferende interne.
Voci sonore din PNL se declara din ce în ce mai nemultumite de modul în care decurge colaborarea cu Partidul Democrat. E vorba, în mare masura, de frustrarile generate de functionarea în “regim de alianta”, functionare ce ar reduce, în opinia presedintelui PNL Bucuresti, Ludovic Orban (confirmat în functie sambata de 800 din cele 1.000 de voturi exprimate în cadrul Conferintei liberalilor bucuresteni) spatiul de manevra legala rezervat propriului partid. Cu alte cuvinte, independenta juridica si decizionala a PNL se gaseste diminuata de permanentul exercitiu al codeciziei, în cadrul Aliantei, si, mai departe, în cadrul coalitiei de guvernare.
Disconfortul provocat de împartirea guvernarii nu este de altfel un element nou în discursul liberal. Mai putin presedintele liberal Calin Popescu Tariceanu, dar mai mult Ludovic Orban sau Puiu Hasotti, deveniti amandoi porte-parole pentru nemultumirile si neîmplinirile liberalilor în cadrul Aliantei, invoca de mai multa vreme necesitatea reconfigurarii colaborarii în cadrul Aliantei, ca unica solutie pentru readucerea “armoniei” în randurile puterii. Cand, la jumatatea lunii august, partenerii de coalitie au rediscutat termenii protocolului - pentru a pune capat mult prelungitei crize politice generate initial de decizia Curtii Constitutionale de a respinge pachetul de legi propus de guvernul Tariceanu pentru reforma justitiei si a regimului proprietatii -, diferentele de viziune asupra unor chestiuni cum ar fi Legea administratiei publice locale sau chestiunea referendumului indicau un traseu în doi - sau în mai multi - deja anevoios. A urmat un schimb de replici între presedintii celor doua partide ale Aliantei, Calin Popescu-Tariceanu, respectiv Emil Boc. Primul observa deja ca, în opinia sa, termenele fixate în proaspatul semnat protocol nu sunt respectate, în vreme ce al doilea sustinea contrariul. Exemplele de aceeasi natura ar putea lesne umple multe zeci de pagini, toate urmand, mai mult sau mai putin, acelasi tipar.
Dincolo de neîntelegerile provocate de diferentele de “calendar” politic, o buna parte din schimburile adeseori dramatice - în sens scenic, daca ne gandim, de pilda, la îndemnul vicepresedintelui liberal Gheorghe Flutur, rostit duminica la Botosani, “bagati cutitele în teaca” - sunt generate de confuzia care domneste înca, la un an aproape de la alegeri, în detinerea, exercitiul si mai cu seama în sensul separatiei puterilor în directia echilibrului democratic. Liberalii acuza Partidul Democrat de reprezentare a intereselor si actiunilor presedintelui Traian Basescu. Presa este în genere înclinata sa citeasca în cheie ultrapersonalizata conflictele dintre cele doua formatiuni, indicand ca sursa infailibila tensiunile dintre presedinte si prim-ministru. Registrul afectiv este cel dominant, chiar si în discursul unora dintre liderii politici: liderul liberal constantean Puiu Hasotti vorbea, în urma cu cateva zile, de “neprietenul” liberalilor, Traian Basescu, pierzandu-se apoi în detalii filologice legate de semnificatiile termenului folosit. Dezechilibrul resimtit din ce în ce mai violent de liberali provine mai cu seama din asocierea Partidului Democrat cu personalitatea imperativa si vehementa a presedintelui tarii. Asociere respinsa, ca nefondata, atat de Traian Basescu, cat si de liderul democrat Emil Boc.
Chiar si disensiunile din interiorul PNL par a-si afla, la urma urmelor, originea din viziuni diferite asupra modului în care presedintele liberal ar trebui sa promoveze punctele de vedere ale partidului în raporturile cu presedintele. Unii lideri liberali vad o posibila restabilire a raportului de forte prin desemnarea, pentru alegerile prezidentiale din 2009, a unui alt candidat la Cotroceni, folosind chiar mecanismele de decizie consfintite de Alianta. În schimb, cei mai vehementi critici ai lui Calin Popescu Tariceanu invoca “slabiciunea” acestuia în relatia cu Palatul Cotroceni si propun, ca solutie, schimbarea conducerii partidului. Pare destul de limpede ca, de pilda, recenta decizie a CSAT de creare a Comunitatii Nationale de Informatii dupa modelul dorit de presedintele Traian Basescu, si nu dupa cel sugerat de primul ministru, nu a servit presedintelui liberal în consolidarea pozitiei sale la conducerea partidului. Aceeasi decizie indica însa într-o maniera clara una din mizele, poate dintre cele mai importante, ale relatiei liberali-Presedintie. Pentru ca, dupa aproape sapte ore de discutii, desi liberalii sustinusera varianta unei CNI situate sub control parlamentar sau guvernamental, solutia adoptata a fost cea promovata de presedinte: ea scurteaza traseul înfiintarii CNI, care nu trece printr-o lege supusa aprobarii parlamentului, ci pleaca direct de la o hotarare luata la nivelul CSAT. Sensul institutional al democratiei capata astfel, în peisajul politic romanesc, sensuri noi, nebanuite.
