De același autor
Curioasa fandare apolitică a unui interpret care a modificat versurile unui cântec romantic-naţionalist de secol XIX, devenit de douăzeci de ani imn de stat, pentru că, spune el, nu a vrut să coloreze ideologic un moment pur sportiv, a avut ricoşee mult mai ample decât în muşuroaiele de cârtiţă din gazonul livrat de fratele preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea. Consecinţele interpretării inexacte a imnului de la meciul România-Franţa nu se vor vedea numai în buzunarele interpretului amendat pentru modificarea versurilor.
Ca orice eveniment de acest gen, el a trezit la viaţă discursul public, care ezita încă, după vacanţă, între câteva subiecte mult mai modeste din punct de vedere al „factorului de impact“ (noua formulă magică din evaluarea academică), cum ar fi Legea electorală sau, şi mai rău, lansarea Ministerului Afacerilor Europene. Şi cum despre modificarea sistemului de vot oricum nu se putea vorbi prea mult până nu se clarifică tiparul croiului din sezonul toamnei 2012 – legile în România se fac încă, în pofida intensei modernizări despre care ni se tot povesteşte, după chipul şi pentru uzul cuiva, nu în vederea modelării iniţiale a unor situaţii concrete –, iar chestiunea europeană e oricum, prin definiţie, incomprehensibilă pentru mulţi actori politici români, iată că oferta cu iz naţionalist, servită la pachet cu o felie de gazon, a picat numai bine.
Primul vizat chiar de versurile imnului (revoluţionarii romantici ştiau ei ce ştiau, încă de acum 150 de ani) a reacţionat prompt, constatând că populaţia nu este încă educată cum trebuie în spiritul respectului însemnelor Republicii. Astfel că, dacă iniţiativa preşedintelui Traian Băsescu găseşte ecoul necesar, atunci toţi elevii îl vor pomeni în fiecare dimineaţă, intonând somnoroşi Deşteaptă-te, române, pe inovatorul imnului pentru meritul de a fi readus în dezbaterea publică teme delicate cum ar fi „iubirea de ţară“, „respectul însemnelor naţionale“ şi altele asemenea. În fond, cântăreţul nu ar fi trebuit să primească amendă, ci, dimpotrivă, o recompensă pentru meritul de a fi readus pe agenda autorităţilor o temă atât de dragă, nesfârşită precum albastrul cerului ori auriul holdelor care simbolizează, fireşte, dragostea de patrie. Şi nu oricând, ci chiar la începutul anului şcolar.
Tradiţia intonării imnului de stat e lungă şi consistentă în şcolile româneşti. Toţi cei care au apucat gimnaziul până în 1989 îşi aduc aminte, fără îndoială, chinul cotidian de a cânta la ora opt dimneaţa – şapte şi jumătate, în lunile când se trecea la „programul de iarnă“ – Trei culori cunosc pe lume, sub chipul proteguitor al lui Nicolae Ceauşescu, zâmbind dintr-o poză retuşată.
Iar recursul la tradiţii devine şi mai evident – sau e poate subconştient? – în structura anului şcolar, care a început să semene frapant de mult cu aceleaşi vremuri mai sus evocate. E drept că, pe atunci, noţiunea de week-end nu exista, iar sâmbăta era pentru elevi o zi aproape obişnuită de şcoală.
Pe de altă parte, privind la nivelul unora dintre tinerii care ies de pe băncile şcolilor, trebuie spus că nici săptămâna cu opt zile lucrătoare nu pare de ajuns. În orice caz, nu pentru tinerii recruţi ai UNPR, reuniţi săptămâna trecută la o şcoală de vară, unde, după o întâlnire de jumătate de oră cu preşedintele statului, nu au găsit cu cale să-l tulbure nici măcar cu o întrebare. Dacă te pregăteşti să faci politică militantă, se presupune că poţi să mobilizezi din fondul lexical principal măcar patru-cinci cuvinte într-o propoziţie; se pare însă că imperativul nu se aplică la negocierile pentru mandatele de primari sau consilieri locali. La nivelul administraţiei descentralizate, o strângere de mână poate face mai mult decât trei şcoli de vară la un loc, cu alocuţiuni ale preşedintelui cu tot.
Din această perspectivă, intenţia ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, de a introduce dictarea ca exerciţiu şi la clasele de liceu este mai mult decât binevenită. De altfel, momentul ortografic ar putea fi extins şi la alte categorii „socio-profesionale“, începând, de ce nu ?, cu unii actori politici.
Nu este în continuare foarte limpede ce alte părţi din reforma învăţământului ar urma să producă efecte şi cum, la început de an şcolar. Pentru domeniul universitar, care mai are două săptămâni de pauză, tocmai s-a mai făcut un pas, în condiţii vitrege, ce-i drept, cu întârzieri care au fost la un pas să compromită admiterea în ciclul de master. După multe tergiversări, MEC a dat publicităţii clasamentul universităţilor, care instituie trei categorii mari de instituţii de învăţământ superior: Universităţile de Cercetare Avansată şi Educaţie (categoria I), Universităţi de Educaţie şi Cercetare Ştiinţifică (categoria a II-a), Universităţi centrate pe Educaţie (categoria a III-a). Prima consecinţă concretă este tocmai repartizarea locurilor pentru masterate, alocate acum în proporţie de 85% universităţilor aflate în categoria I. Dreptul de organizare a Şcolilor Doctorale va fi şi el alocat în funcţie de aceeaşi clasificare. Se poate aşadar spera că doctorii făcuţi la universităţi de stat săteşti, în schimbul sacoşelor, sunt o specie pe cale de dispariţie. La fel ca şi fabricile de diplome ale universităţilor particulare, care au umplut oraşele cu absolvenţi de drept, care iau 1 la examenul de intrare în magistratură, dar se hrănesc din taxele unor foşti elevi învăţaţi că banul suplineşte orice, inclusiv inteligenţa.
Semnele de întrebare privind însă consecinţele în planul selecţiei viitorilor studenţi vin chiar din direcţia acestora: e o chestiune legată de procesarea unei informaţii şi de tragerea unor consecinţe: în noul context, în alegerea unui masterat va trebui să se ţină cont de locul pe care-l ocupă instituţia de învăţământ respectivă în clasamentul general.
Dar fireşte că nu oricine este chemat să facă studii universitare. Pentru cei nehotărâţi în căutarea unei vocaţii, oferta românească promite o diversificare suplimentară, sugerată tot de şeful statului. Se pare că discursul celor de la Roşia Montană Gold Corporation a fost atât de entuziasmant, încât preşedintele Traian Băsescu vede mai mult şi mai departe şi a oferit încă o soluţie pentru ieşirea din criză (alături de lingourile de aur ca şi extrase şi încuiate în seifurile BNR): redeschiderea minelor din Valea Jiului, pe motiv că trebuie să fim pregătiţi pentru momentul colapsului de resurse la nivel global. Pentru cei picaţi la Bac şi în sesiunea din toamnă, câmpul muncii se deschide cu un nou şi foarte vechi îndemn: „Țării, cât mai mult cărbune!“. //
Citeste si despre: intonarea imnului, insemnele de stat, structura anului scolar, clasamentul universitatilor, oferta de invatamant.
