De același autor
Scriam după votul pentru Trump că un val de suveranism pare să cuprindă lumea democratică, pe continentul american și european, în orice caz. O globalizare și o normalizare a suveranismului în expresia sa cea mai redutabilă, condimentată de naționalism religios, de mesianisme de tot felul, teorii ale conspirației și politici ale eternității. Acest val a lovit ieri în rezultatele primului tur al prezidențialelor din România, iar forma și culoarea lui par a indica oficializarea unui curent neaoșist, dificil de încadrat în categoria suveranismelor europene.
Naționaliștilor de aici li s-a oferit o alternativă chiar mai bogată, pe lângă candidatul AUR George Simion, cu ambiții și strategii de integrare în curentul suveranist european sub umbrela Meloni. Noua stea a naționalismului mesianic românesc, Călin Georgescu, intră în turul al doilea direct pe locul întâi, în condițiile în care a fost votat de mai mult de o cincime dintre românii care s-au deplasat la urne. Călin Georgescu este cartea scoasă pe ultima manșă a acestei curse, o combinație probabil de Moscova, de algoritm chinezesc și de multe alte elemente despre care scriem, mulți, de mulți ani, despre care se vorbește din ce în ce mai inutil, pentru că răul este atât de adânc, încât nu mai poate fi extras: toleranța electoratului și capacitatea de a înghiți gogoașa indigestă a partidelor din sistem (mai ales combinația toxică USL) și-a atins duminică, se pare, o limită. Orice s-ar spune despre acțiunea posibilă a rușilor, despre manipularea prin TikTok, despre calculele de bișnițari politic ale marilor maeștri ai combinațiilor de la PSD și PNL, totuși procentele te împietresc: dintre cei care au votat ieri, unul din cinci români a ales cu ochii în ecranul telefonului.
Narațiunea de tip naționalist mesianic care a câștigat ieri aproape 37% din voturile exprimate este particulară pentru spațiul românesc și de aceea are atât de mult succes. E construită în egală măsură pe deziluziile atroce provocate de sistemul cleptocratic și de contraselecția sistemică, dar și pe un fundament al anxietăților istorice alimentate cu teama de „cotropire” și cu stereotipul salvatorului. Ideea de „suveranitate pierdută” – fie în fața Bruxelles-ului, fie sub presiunea unor interese economice globale – rezonează în special cu acele segmente de electorat care au senzația, complet neverificată de cifre, de altfel, că nu au beneficiat de pe urma apartenenței României la Uniunea Europeană. Paradoxal, exact cei care au profitat cel mai mult de pe urma mobilității în cadrul UE sunt și cei care au votat masiv pentru Călin Georgescu. Dar retorica simplificatoare a acestui personaj aproape neverosimil (o versiune extrem de neaoșă a suveranismului de aiurea) este și cea care atrage și trece atât de ușor.
Cum s-a văzut și în cazul votului american – deși sunt extrem de multe diferențe –, caracterul găunos sau inconsistent al discursului electoral nu numai că nu a îndepărtat electoratul, dar l-a atras și mai mult. Să reduci problemele structurale ale României la o opoziție binară între „noi” și „ei” – românii virtuoși versus străinii exploatatori (și acoliții lor trădători din România) – poate fi o manieră extrem de profitabilă de a câștiga adepți, ușurați de faptul că li se indică soluții simple: stați cu ochii și cu creierele în telefoane și mergeți la biserică.
Rezultatele alegerilor indică o realitate politică ce nu mai poate fi ignorată: naționalismul mesianic 3.0 (Căpitanul pe TikTok) a devenit un curent dominant în opțiunile electorale, cu un potențial clar de creștere, în condițiile unui vid în materie de program politic, de discurs coerent și de propuneri concrete în spatele peretelui de panglici retorice vide. Așa a evaluat, de altfel, tabloul chiar marele câștigător al zilei de ieri, Călin Georgescu: „Poporul român a trecut astăzi prin urechile acului, iar sistemul oligarhic nu. Cu alte cuvinte, bogații sistemului astăzi în România au sărăcit, iar săracul popor român s-a îmbogățit”.
Citind însă în oglindă mesajul și confruntându-l cu votul de ieri, e din ce în ce mai limpede că sistemul cleptocratic a măcinat eficient fragilele speranțe democratice pe care le puteam întreține. Nu numai pentru că interlopii s-au unit cu naționaliștii mesianici, sărind în ajutorul campaniei pe TikTok a lui Călin Georgescu, ci și pentru că această clasă politică, coruptă până în măduva oaselor, a devenit prea încrezătoare în puterea de control pe care o are asupra instituțiilor românești. Sistematic, vreme de cel puțin 30 de ani, a distrus cu consecvență orice posibilitate de a construi instituții viabile și capabile să funcționeze măcar în momente fundamentale. În loc să se ocupe să populeze aceste instituții cu oameni care să știe măcar ce este în fișa postului, de cel puțin 30 de ani, prioritatea absolută este colonizarea instituțiilor cu oameni care fie participă activ la acest parteneriat toxic și corupt public-privat, fie sunt dispuși să închidă ochii. Restul au fost metodic și sistematic eliminați din sistem sau puși pe linie moartă, în poziții integral lipsite de agentivitate. Așa se degradează democrațiile, literatura în domeniu este deja vastă: se definanțează Educația, Sănătatea, se practică o contraselecție programatică. Rezultatul este o neîncredere generalizată în sistem. Așa se întâmplă în regimuri cleptocrate și oligarhice: puțin câte puțin, instituțiile mor, devin cochilii vide care adăpostesc scheme din ce în ce mai elaborate ale corupției. //
