Ne despărțim, pas cu pas, de democrație?

Președintele Iohannis a reprezentat, în primul mandat, un potențial, cel puțin până la un punct. A beneficiat de înțelegerea ușor jenată a unei părți a societății civile active care a văzut imperfecțiunile, eufemistic spus, ale personajului, dar a ales conștient să le treacă cu vederea în beneficul interesului public. E greu de șters din memorie dezbaterea televizată din 12 noiembrie 2014, când a fost nevoie de toată bunăvoința și speranța pentru ca pilula Iohannis să poată fi înghițită.

S-a spus atunci: mai bine un președinte care nu pare a fi capabil să vorbească decât unul care vorbește, dar face vrute și nevrute. Mai bine PNL decât PSD. În niciun caz ciuma roșie. Dar unde mai e ciuma roșie acum? Mai este roșie? A fost vreodată roșie? E destul de greu de spus, pentru că ceea ce se vede acum e mai degrabă o maladie cu metastaze, inoperabilă, nelocalizabilă, netratabilă. Și este așa și pentru că personajul ales cu zece ani în urmă și reales acum cinci ani, ambalat ca medicament-minune, n-a fost mai eficient decât un ceai de mușețel la o tumoră pe creier. Falsa speranță nu a făcut decât să lungească un pseudotratament.

Ce lasă în urmă, după zece ani, ceaiul Iohannis? În primul rând, o devastatoare resemnare pentru electoratul care l-a votat atunci. Niciunul dintre proiectele pe care le-a pus în față, pe care le-a prezentat ca fiind o reușită a mandatelor sale, nu pare să capete concretețe. Râuri de cerneală, fizică și virtuală, au curs despre „România educată”: în acest timp însă, educația României se duce pe apa Sâmbetei. Profesorul Iohannis nu a reușit decât să împacheteze frumos legiferarea dezangajării și abandonului. În politica externă, președintele Iohannis nu a dat mai multe semne de abilitate sau reușită, deși în ultimii trei-patru ani România ar fi avut câteva ocazii notabile să câștige un loc mai important în peisajul actorilor regionali. Nu s-a întâmplat, iar dovada irelevanței personajului principal care ar fi putut să joace un rol în această poveste a venit în ultimul an, când președintele a livrat un scenariu penibil, în care era prezentat ca favorit la o înaltă funcție la NATO, apoi la o înaltă funcție în cadrul UE. Erau, evident, născociri propagandistice, pe care mass-media corupte și iresponsabile le-au preluat și rostogolit în zeci de ore de emisie în care câțiva „experți” și-au dat pompos și important cu părerea despre viitorul rol al președintelui ca secretar general NATO.

Impactul Iohannis este însă mai toxic decât resemnarea și se vede în relația din ce în ce mai relaxată cu regulile democrației pe care mai toate instituțiile chemate să o apere o dezvoltă. Am ajuns în octombrie 2024 să ne găsim, încă o dată, în poziția de a alege ceva ce nu poate fi ales. Oferta electorală se schițează după chipul și asemănarea regimului Iohannis, care a simulat deschiderea, a simulat dialogul, a simulat democrația, favorizând, în fapt, situația de azi.

La sfârșitul săptămânii trecute, în seara de 5 octombrie, una dintre candidaturile pentru prezidențiale, cea a Dianei Șoșoacă, a fost respinsă de Curtea Constituțională fără drept de apel. De sâmbătă seară, de când s-a întâmplat, reacțiile în spațiul public s-au împărțit în două mari categorii: prima, de ușurare, de vreme ce un element toxic al scenei politice pare a fi fost îndepărtat măcar din campania pentru prezidențiale. A doua, dominantă, de îngrijorare, pentru că oricât de toxică ar fi o prezență sau alta în campania electorală, ea nu poate fi legitim îndepărtată, într-o democrație, decât de vot, și nu de cinci judecători numiți care decid, de fapt, în locul electoratului, cine ar trebui să primească voturile. Cu ce se deosebește acest gest, în mod fundamental, de invalidările care au curs pe bandă rulantă înaintea alegerilor prezidențiale din martie în Rusia? Cum poate fi considerat democratic gestul de a elimina un candidat din cursă pe baza unor judecăți privind capacitatea unuia sau a altuia dintre candidați de a respecta, puși în această situație, Constituția? De ce nu și alți candidați, atunci, care s-au făcut remarcați în spațiul public, nu o dată, cu remarci și acte la fel de potențial neconforme cu Constituția?