Noua conducere a PDL: ne paște 'opoziția constructivă'

Câtă credibilitate mai pot inspira principiile de real politik puse pe scena unei inexistente drepte românești, atâta vreme cât, nici măcar la nivelul conducerii interne, PDL nu a reușit să le urmeze?

Delegații prezenți sâmbătă la Consiliul Na­țio­nal de Coordonare al PDL și-au ales și cei 16 vicepreşedinți ai partidului, printre aceștia numărându-se Roberta Anastase, Raluca Tur­can, Sulfina Barbu, Alexandru Nazare, Radu F. Alexandru, Bog­dan Cantaragiu, Romeo Raicu, Ioan Oltean, Ioan Bă­lan, Alin Popoviciu și Mircea Ha­va, toți cunoscuți sus­ți­nători ai moțiunii Blaga la Convenția Națională de acum două săptămâni.

Așadar, după rezultatul re­velator de la Convenție, când moțiunea lui Vasile Blaga a cules 56% din voturile delegaților, opțiunea PDL își conturează cu atât mai clar direcția. Nici măcar susținătorii Elenei Udrea nu au avut de data aceasta acces la funcțiile de con­ducere; cât privește grupul reformator din PDL, Monica Macovei a ales să declare public că nu va participa la CNC, iar Cristian Preda a fost prezent, însă nu a candidat. Din partea foș­tilor „electroni liberi“, situația nu arată mai bine: Toader Paleologu - căruia îi aparține sin­tagma, dar care a și abandonat acest sta­tut autoasumat, optând în ultimul moment pen­tru ralierea la tabăra Elenei Udrea în pre­ziua Convenției - a renunțat la candidatură în favoarea unui coleg care nu a reușit să treacă de consemnul privind selecția conducerii PDL.

PDL pornește, așadar, tra­ver­sarea deșertului pe mâna lui Vasile Blaga și a unei echipe alese pe criterii de loialitate, fără să ofere însă o strategie clară a modului cum va face opoziție și fără să dea sen­zația că-și propune, într-un fel sau altul, să se lim­pe­zeas­că doctrinar.

Revendicarea liniei „partidului de dreapta“ a devenit, fără doar și poate, o stereotipie și o asumare, în fond, a neputinței sau a lipsei de ima­ginație în politica românească, o în­cre­me­nire în tematica inerțială mereu vizitată, ni­ciodată înțeleasă, a „politicilor de dreapta“.

PDL își revendică acum, de pe poziția cert avan­tajoasă a partidului parlamentar, ca­li­ta­tea de voce reprezentativă a dreptei. Într-un interviu acordat ziare.com, Vasile Blaga se referă cu scepticism la diversele încercări ex­traparlamentare ori nevalidate de alegeri de coagulare a dreptei, evocând mai cu seamă lipsa unui sistem cert de referințe cu privire la „baza“ acestor formațiuni. Mișcarea Po­pu­lară, Forța Civică, nou apăruta fundație Miș­carea Populară (unde intervine războiul per­sonalizat cu Traian Băsescu), Alianța D.A. (cea nouă!) se izbesc toate, în opinia președintelui PDL, de handicapul nevalidării la alegeri ori pur și simplu de lipsa unei susțineri solide, cla­re în teritoriu.

La drept vorbind, în logica democrației re­pre­zentative, teoria lui Vasile Blaga ar putea să și aibă un sens, dacă ea s-ar sprijini, la rândul ei, pe principii asumate și puse în act de chiar formațiunea al cărei lider este. Cu toate aces­tea, alegerile de sâmbătă din PDL tind mai degrabă să contrazică principiile asumate retoric de Vasile Blaga. Au existat câteva si­tuații în confruntarea internă din 6 aprilie, unde contracandidați validați în alegerile par­la­mentare din 9 decembrie, câștigători în co­legiile lor, au fost devansați de susținători ai echipei Blaga lipsiți însă de girul electoral. Câtă credibilitate mai pot inspira principiile de real politik puse pe scena și așa meschină a unei inexistente drepte românești, atâta vre­me cât, nici măcar la nivelul conducerii in­terne, PDL nu a reușit să le urmeze?

Un alt semn de întrebare este strategia noii con­duceri a PDL privind opoziția. Cum va înțelege PDL, ca singur reprezentant asumat de dreapta al opoziției parlamentare, să facă opoziție într-un parlament cu o majoritate de 70%? Până acum, singurele indicii clare au apărut în campania electorală pentru par­la­mentare, când PDL era deja în opoziție, după migrația masivă a parlamentarilor PDL spre USL - migrație care a dus la răsturnarea, în urmă cu un an, a Guvernului Ungureanu. PDL, topit în foarte puțin convingătoarea ARD, nu a reușit nici măcar să dea senzația că pierde luptând, deși argumente USL a oferit în abun­dență, începând cu mineriada politică din lu­na iulie a anului 2012 și continuând în toam­nă cu actele unei guvernări nelegitime, cons­truite pe ruinele credibilității și așa fragile a instituțiilor statului.

Discursul lui Vasile Blaga și al apropiaților săi este și acum unul prudent, sub acoperirea re­prezentării parlamentare slabe în raport cu ma­joritatea. Firește, e calea cea mai con­for­tabilă: Legislativul României, chiar și în ver­si­u­nea supradimensionată din 9 decembrie 2012, e un loc confortabil al negocierii și în­țelegerii între popoarele politice, un tărâm al toleranței unde orice deosebire bazată pe convingeri doctrinare sau principii de orice tip este abo­lită. Într-un asemenea tărâm al celor mai buni dintre buni, PDL a anunțat că va face opo­ziție constructivă, așteptând înțelept - Ma­chiavelli ar îngălbeni de invidie! - erodarea la guvernare a USL. Viitorul sună, fără umbră de în­doială, din ce în ce mai bine. //