De același autor
Măsurile anunțate de guvern pentru începerea anului școlar au ridicat deja o serie de obiecții din partea asociațiilor de părinți și a organizațiilor de elevi, împărțite în două mari categorii. Prima este legată de caracterul improbabil al capacității școlilor de a pune în aplicare normele sanitare de prevenire date publicității de Ministerul Sănătății, a doua de provocările economice ridicate de obligativitatea măștilor sau a utilizării frecvente a dezinfectanților.
Distanțare în clase, reducerea numărului de elevi, învățatul în serii, mersul la toaletă, dezinfectarea, spălatul pe mâini: oricât ar părea de incredibil, gesturi elementare de igienă pentru orice perioadă, nu numai cea a coronavirusului, sunt la fel de îndepărtate de cotidianul a cel puțin 50% din școlile românești precum autostrăzile de realitatea drumurilor din România. Cu toate acestea, în ambele cazuri (igiena în școli și construcția de autostrăzi) guvernul continuă să se agațe de ele în speranța puțin probabilă a extragerii ultimului strop de potențial electoral. E foarte adevărat că niciun guvern nu are o postură de invidiat în perioada pe care o traversăm și că orice acțiune – sau nonacțiune – ridică obiecții și suscită critici. Trebuie însă remarcat că nu disfuncțiile sau erorile de parcurs sunt cele mai îngrijorătoare elemente ale acțiunii guvernamentale, ci mai degrabă obstinația de a promova un discurs rupt de realitate, cu teme reciclate și incapacitatea de a învăța din precedent și de a elabora din timp strategii desprinse din experiență. S-a scris deja până la sațietate despre ratarea majoră a unui obiectiv altfel clar, anume utilizarea cu folos a celor câteva luni de școală online și de vacanță pentru pregătirea noului an școlar. Singurul element de continuitate dovedită a fost, în schimb, strategia amânării: principiul „văzând și făcând”, care este poate util când îți faci planuri de minivacanțe cu familia, dar nu poate în niciun caz constitui baza politicilor guvernamentale în domeniul educației.
Nici președinția nu stă mai bine la acest capitol, iar susținerea fără rezerve a pachetului de politici comunicate de guvern (inclusiv măsura de amânare cu un an a salariilor profesorilor), făcută în stilul bolovănos și lipsit de nuanțe al României educate, devine, din păcate, parte integrantă a unei atitudini generale a clasei politice românești, indiferent de pretinsa culoare politică, față de educație și principalii ei actori, elevi/studenți și, mai ales, profesori.
Măsurile anunțate în ghidul pentru începerea școlii nu sunt complicate, ne liniștește ușor condescendent președintele României educate: „elevii și profesorii trebuie să poarte mască, să respecte distanța și regulile de igienă”. Nici măcar nu trebuie să fii nici profesor, elev, jurnalist sau părinte ca să ai rapid intuiția universului de dificultăți ridicate, în mediul școlar românesc, de aceste „simple” măsuri, dictate de bun-simț și făcute imposibil de aplicat de zeci de ani de corupție, subfinanțare și cădere în deriziune a rolului școlii. „Ăștia sunt banii”, a mai spus ușor cinic președintele, aparent în competiție la categoria respectivă cu predecesorul său la Palatul Cotroceni. Nu sunt bani pentru salariile profesorilor (aici, evident, corul detractorilor va striga că oricum cadrele didactice sunt o categorie nefolositoare social, că oricum muncesc puțin și au vacanțe lungi), nu sunt bani pentru măști distribuite în școli. Poate așa e, poate că guvernul, în marea sa înțelepciune, știe ce face când la rectificare ia bani din bugetul și așa ridicol al culturii și educației ca să mai finanțeze serviciile. Poate că implicațiile dușmanului extern nu ne sunt accesibile nouă, muritorilor de rând, care viermuim, nu trăim, cheltuindu-ne energiile vitale pe preocupări ridicole, cum sunt educația copiilor sau sănătate pentru toți. Dar poate că, în aceeași revărsare de înțelepciune, guvernul ar fi trebuit să se gândească (după modelul altor guverne europene măcar) la controlul prețului aberant al măștilor de unică folosință, vândute în continuare cu minimum 2 lei bucata, în loc să protejeze, fie și numai prin lipsă de reacție, specula la nivel înalt cu măști cumpărate la preț de ventilator. Pentru toate astea, nu-i așa, „PSD-ul e de vină”. Cu toate că, pe măsură ce se apropie alegerile locale, PNL-ul se reconfigurează prin absorbție tacită a primarilor PSD, spălând de pesedism tot ce ar putea fi util pentru influența recâștigată la nivel local.
De fapt, partidul guvernamental nu se ocupă serios de educație pentru că ne face școala vieții, iar sistemul politic românesc în întregimea lui este cel mai ecologic cu putință - „educat și curat”, am mai putea adăuga, potrivit unui verde (la figurat mai mult decât la propriu!) lăstar wanabe al sectorului 3 al Capitalei - pentru că a transformat reciclarea în criteriu fundamental al recrutării politice. Ca într-o pădure seculară, dejecțiile unora sunt sursa de hrană a altora, iar putrefacția e izvor al vieții. O lecție de biologie și ecologie aplicată pentru care trebuie să fim recunoscători că trăim în România, țara unde se taie pădurile și se replantează uscăturile. //
