Ordonanță de urgență pentru rescrierea istoriei

Raluca Alexandrescu 06.01.2015

De același autor

În viziunea Guvernului României, „revolta cetățenilor români” din decembrie 1989 și-a pierdut obiectul, ea nu mai este nici anticomunistă, nici antitotalitară.

 

 

Când s-a repornit, cu naivitate din partea uno­ra, cu perversitate și savoir-faire no­men­kla­turist, din partea altora, la drum, după 1989, procedeul cel mai la îndemână pentru exor­ci­zarea simulată a răului to­ta­litar a fost deturnarea temei anticomuniste. Apele s-au despărțit repede, Ion Iliescu a dat primul tonul când a în­fierat plin de mânie proletară cuplul Ceaușescu, pe 22 de­cembrie, pentru suprema vi­nă de a fi „întinat idealul co­munist”. Era prima etapă a unei disjuncții devenite mai apoi instrument conceptual, în­tre „comunismul practic”, supus erorilor uma­ne de aplicare, și „comunismul ideal”, aflat într-o necontenită căutare a adevăraților apostoli. Deși mișcarea populară din 1989 a asumat de la bun început un discurs an­ti­co­munist, rezultatul colateral al „confiscării” ei a fost, printre altele, și cosmetizarea ideii co­muniste prin diabolizarea exclusivă a cuplului Ceaușescu. E probabil una dintre explicațiile disfuncționalităților din politica românească a ultimilor 25 de ani. Execuția soților Ceaușescu a încarnat fără îndoială o nevoie de justiție re­voluționară, dar a servit apoi drept paravan absenței unei reforme morale și politice reale. Poate nu e lipsit de legătură faptul că celui mai violent deznodământ al revoluțiilor din Eu­ropa de Est i-a succedat una dintre cele mai corupte și, în fond, fundamental to­ta­li­tară, ca reflexe, clasă po­li­ti­că.

 

Momentul alegerilor din no­iembrie 2014 a prilejuit nu­meroase formule care amin­teau de o eliberare similară, păstrând proporțiile, celei din 1989. Mai mult decât orice, ori de câte ori s-a făcut o pa­ralelă între aceste două mo­mente despărțite de un sfert de veac s-a vorbit de sen­ti­mentul demnității recuperate. O demnitate pe care comunismul s-a străduit prin varii me­to­de să o calce în picioare. Fie, în varianta atro­ce, în închisorile dejisto-sta­li­nis­te ale anilor ‘50, fie în celulele de beton ale noului so­cia­lism multilateral dezvoltat, blo­curi trans­for­mate în uzine ale dezumanizării.

 

Din păcate, produsele, pe generații, ale aces­tei clase politice se văd, ca „un arc peste timp” (expresie favorită a protocronismului ceaușist) în ultimele ordonanțe de urgență emise de Guvernul Ponta, mai precis, în OUG nr. 95/2014 prin care se modifică Legea 341/2014 (privind stabilirea calității de re­vo­luționar). Trecând peste rezervele, deseori ex­primate, privind pricipiul în sine al legalizării și instituționalizării unei condiții, cea de re­vo­luționar, care prin definiție este antisistem, ce­ea ce atrage atenția la actul publicat în Mo­nitorul Oficial nr. 969 din 30 decembrie 2014 (și semnalată de site-urile de știri) este re­definirea, dintr-o trăsătură de condei, a carac­teristicilor revoluției. Astfel, de unde, până acum, în primul articol al legii se putea citi că „Revoluţia română din decembrie 1989, de­clanşată prin revolta populară de la Ti­mi­şoara, continuată în Bucureşti şi în alte lo­calităţi ale ţării şi transformată în revoluţie antitotalitară, sprijinită de armată, care a con­dus la căderea regimului comunist şi la instaurarea democraţiei, constituie un mo­ment crucial în istoria României” (vezi mediafax.ro), de acum înainte, Guvernul Pon­ta își închipuie că poate rescrie istoria: „Re­vo­luţia Română din Decembrie 1989, declanşată prin revolta populară de la Timişoara, con­ti­nuată în municipiul Bucureşti şi în alte lo­calităţi ale României, unde revoltele ce­tă­ţenilor români au fost reprimate de forţele de ordine şi s-au soldat cu morţi, răniţi sau ares­taţi, a condus la dobândirea libertăţii şi la ins­taurarea democraţiei în România, constituie un moment crucial în istoria ţării”.

 

În viziunea Guvernului României, „revolta ce­tățenilor români” și-a pierdut obiectul, ea nu mai este nici anticomunistă, nici antitotalitară. Se poate eventual deduce din context că ea, revolta, a avut drept consecință dobândirea libertății și instaurarea democrației, fără ca aceste două elemente să fie, însă, potrivit textului ordonanței, scopuri explicite. Re­fle­xele comuniste sunt astfel mai prezente ca niciodată: realitatea, istoria pot fi modificate dintr-o trăsătură de condei, cum știa atât de bine cenzura să o facă, iar memoria e, până la urmă, un fluid care ia forma vaselor în care îl torni. E un act în perfectă consonanță, de alt­fel, cu cealaltă ispravă a lui Victor Ponta din ultima ședință de guvern din 2014, pe 29 decembrie, când a fost adoptat textul unei ordonanțe care prevede că titularul unui titlu științific poate solicita Ministerului Educației renunțarea la diplomă, fără nicio explicație. Im­plicațiile unui asemenea act sunt de o gravitate extremă, dar cum clasa politică postdecembristă a învățat că legile se fac și se desfac în funcție de culoarea cravatei ori de vremea de afară, e limpede că asemenea obiecții se lovesc de un munte al bunului plac. În fond, e vorba de acte care definesc, mai mult decât toate programele și de­cla­rațiile guvernamentale luate la un loc, ideo­logia unei clase politice rezultate din uniunea totalitarismului comunist cu plutocrația auto­ritaristă postdecembristă.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22