De același autor
Referendum pentru modificarea structurii Legislativului: aceasta a fost una din “bombele” amorsate de presedintele Traian Basescu saptamana trecuta, bomba care raspunde nemultumirii “populare” fata de ineficienta parlamentului de la Bucuresti.
Varianta avansata de Cotroceni a avut în vedere, pe 5 octombrie, data la care ea a fost lansata, urmatorul calendar: daca Romaniei nu îi este aplicata clauza de salvgardare, asadar daca Romania va urma întocmai agenda integrarii europene, prevazuta a avea loc la 1 ianuarie 2007, chemarea populatiei la referendum se va produce concomitent cu scrutinul pentru alegerea celor 35 de europarlamentari, cat trebuie sa aleaga romanii pentru a fi reprezentati în Legislativul european. Traian Basescu vede, asadar, rezolvarea problemei Legislativului autohton simultan cu proiectiile privind viitoarea apartenenta la structurile Legislativului european.
Scenariul avut în vedere de presedintele Basescu pare a fi construit pe motivatii greu de contrazis: convocarea la aceeasi data a referendumului si a alegerilor pentru europarlamentari scuteste cheltuieli suplimentare legate de o dubla chemarea la urne; în plus, conjugarea celor doua momente grabeste procesul de reformare a structurilor politice romanesti, imperios necesar în vederea integrarii europene: “simplificarea sistemului national este o necesitate logica - daca, sigur, putem fi în avangarda acestor procese care încep în Europa sau putem sa stam sa fim ultimii. Eu propun sa fim în avangarda proceselor de adaptare la noul sistem european; nu vad un rau din acest punct de vedere”, a declarat presedintele. Si logica, si imperativele europene par a se fi aliniat, asadar, pentru a sustine initiativele, totdeauna tumultuoase si permanent sub semnul urgentei, ale lui Traian Basescu.
Asocierea a doua momente, altfel distincte, într-un singur gest, din perspectiva cetateanului fericit ca nu se deplaseaza de doua ori la sectia de votare, poate însa nu numai sa prezinte avantajele economice evocate de presedinte, ci si sa genereze confuzie. O situatie similara, chiar daca nu identica, experimenteaza Romania, din decembrie 1989 încoace, în fiecare perioada electorala, atunci cand cetatenii sunt chemati sa-si aleaga deopotriva presedintele si Legislativul. Numai de la alegerile viitoare, în cazul în care ele vor avea loc la termenul prevazut prin Constitutie, disocierea celor doua gesturi - votul pentru presedinte si pentru parlament - va putea avea loc. Este unul din avantajele, putine de altfel, oferite de Constitutia revizuita, adoptata prin referendum.
Dincolo de momentul, mai mult sau mai putin probabil, al convocarii unui referendum - exista de altfel dispute pe marginea constitutionalitatii unei asemenea initiative a presedintelui, pusa sub semnul îndoielii de presedintele executiv PSD Adrian Nastase, de pilda, si nu complet lamurita de consilierul prezidential Renate Weber -, fondul intiativei lui Traian Basescu este unul incontestabil: caderea libera pe care o cunoaste, de vreo doua luni încoace, nivelul încrederii în activitatea parlamentului, pe de o parte, si eficienta propriu-zisa a acestei institutii, pe de alta parte. De la începerea actualei sesiuni, atat Camera Deputatilor, cat si Senatul se gasesc în imposibilitatea de a depasi problematica modificarii Regulamentelor. Cazand, cu o precizie vrednica de cauze mai bune, în fiecare capcana întinsa de opozitia PSD-PRM, parlamentarii Aliantei - ei însisi victime ale propriilor ezitari si incoerente - reusesc sa alimenteze una dintre cele mai negre “performante” atinse de laudabila institutie, de 15 ani încoace. PSD exploateaza slabiciunea parlamentarilor coalitiei si dezvolta, de cate ori i se ofera ocazia, retorica opozitiei constructive, la adapostul careia lucreaza, abil si profesionist, la adancirea blocajului. Motiuni simple - patru în ultimele 25 de zile -, nenumarate amendamente, luari de cuvant, consultari în interiorul grupurilor parlamentare si retrageri din plen, toate au fost asimilate unui arsenal al tergiversarilor intens folosit. Rezultatele se pot vedea în doua directii: pe de o parte, dezastrul de imagine, usor de constatat din ultimul sondaj INSOMAR dat publicitatii pe 10 octombrie, în care se poate lesne vedea scaderea dramatica a încrederii populatiei în parlament, iar pe de alta parte, blocajul activitatii firesti a parlamentului.
Initiativa presedintelui Traian Basescu are în vedere, dupa cum el însusi declara în urma cu o saptamana, ambele argumente. Este însa parlamentul unicameral o solutie viabila în contextul constitutional romanesc? Este, ca principiu mai general, scaderea puterii Legislativului un raspuns potrivit lipsei de eficienta a parlamentarilor romani? Poate fi corectata slabiciunea organismului legislativ cu o diminuare a acestuia? Am fi tentati sa raspundem ca replica naturala, în aceste conditii, ar fi mai degraba una îndreptata în directia asumarii ideii unui parlament puternic. Reducerea numarului de Camere si transformarea parlamentului într-o arena unica, selectata cu ajutorul exclusiv, în plus, al votului uninominal, nu reprezinta, în opinia noastra, o solutie. Parlamentul trebuie, într-un stat de drept, sa ramana, ca place sau nu, principala putere, nesubordonata si, mai ales, nesubordonabila oricarei alte puteri, cu atat mai putin celei prezidentiale. Iar ingineriile constitutionale prezente si viitoare vor trebui sa aiba în vedere acest principiu, pregatind astfel o autentica integrare europeana.
