De același autor
„Cu toţii responsabili, niciunul vinovat“ – pare a fi reacţia politicienilor români la Raportul pe justiţie al Comisiei Europene. Până când politicienii României – care au fiecare partea lor de vină – nu vor reuşi să accepte şi să asume acest mesaj, România va fi mereu bombardată cu bile negre. Nu numai la justiţie.
Ca orice document-cheie şi îndelung aşteptat – aşteptare potenţată de atmosfera inconştient electorală în care a decis clasa politică românească să gestioneze criza –, Raportul de ţară privind justiţia, redactat de Comisia Europeană, a funcţionat şi de această dată ca un catalizator al capacităţii de reflecţie onestă şi de analiză lucidă deţinut de politicienii români. Ca de fiecare dată, şi din ce în ce mai evident şi îngrijorător în ultima perioadă, această capacitate s-a dovedit extrem de firavă. Majoritatea punctelor de vedere exprimate – de la şeful statului până la şeful PSD – au arătat strategii similare, cu semnul schimbat. În esenţă, politicienii români au făcut ce ştiu ei mai bine şi ce au învăţat de la înaintaşii lor: au arătat cu degetul spre adversar şi au evidenţiat meritele propriei contribuţii, scăpând, în mare parte, din vedere constatarea elementară a faptului că România nu şi-a atins nici în acest an obiectivul fixat, acela de a fi obţinut eliminarea monitorizării pe capitolul justiţie. Cei mai „abili“ au folosit şi corolarul acestei metode, anume asumarea demagogică a unei responsabilităţi colective, difuze şi, de aceea, nule la nivel real, individual. Pentru politicieni, Raportul a fost un prilej de etalare a suficienţei, incompetenţei şi nombrilismului care domină mediul politic românesc.
Reacţiile s-au împărţit în două mari categorii. Unii au recunoscut la nivel general – şi nerelevant, tocmai din această pricină – tonul critic al Raportului şi avertismentele serioase, chiar dacă îndulcite în varianta finală a Raportului. Raportul a fost evaluat drept unul „just“ ori „critic, dar obiectiv“ de preşedintele României, Traian Băsescu, care a menţionat că, la aproape trei ani de la admiterea României în UE ca membru cu drepturi depline, Comisia recunoaşte progresele realizate în domeniul justiţiei, pentru că a decis neactivarea clauzei de salvgardare pentru România – acesta fiind, de altfel, şi ultimul an în care s-ar fi putut întâmpla acest lucru.
Premierul Emil Boc s-a raliat opiniei preşedintelui, apreciind la rândul său caracterul obiectiv al textului final dat publicităţii miercuri. Europarlamentarul Monica Macovei a remarcat bilele albe primite de DNA pentru progresele înregistrate în anchetarea marilor cazuri de corupţie.
Actualul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu – supravieţuitorul a două guvernări şi a două viziuni diferite asupra metodelor de reformare a justiţiei, deci, presupunem, un bun mânuitor al profesiei -, a răsuflat uşurat la dispariţia spectrului clauzei de salvgardare şi a pus acest „eveniment“ pe seama „progreselor din Justiţie“: „Raportul menţionează că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru sancţionarea României“, a afirmat el, adăugând că „nu avem nicio rezervă în privinţa profesionalismului şi echidistanţei evaluatorilor“.
Folosind o tonalitate similară – puţin autocritică, atât cât şade bine oricărui politician, mândră de „realizări“, dar fără triumfalism şi cu o demnă rezervă –, preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a descoperit în textul Raportului, cu tenacitate şi dăruire pentru propăşirea partidului, un „semnal de încredere pentru Guvernul Boc“. Doamna Anastase a recunoscut că toate criticile introduse în Raport sunt reale şi trebuie „asumate de întreaga clasă politică, în totalitate“, remarcând, înţelept, că „nu trebuie să considerăm că Bruxellesul este un soi de bau-bau pe care trebuie să-l păcălim de câte ori putem“.
De cealaltă parte a baricadei – deşi nu e foarte limpede care baricadă, de vreme ce PD-L şi PSD sunt membre ale aceleiaşi coaliţii aflate la guvernare – se află reprezentanţii Partidului Social Democrat. Mircea Geoană, candidat la preşedinţie din partea PSD, pe care îl şi conduce, a remarcat că de accentele critice ale Raportului se face responsabil şeful statului, Traian Băsescu, şi „regimul pe care îl patronează“, pentru că, a spus el, în ultimii cinci ani numirile în principalele posturi din justiţie au fost făcute de preşedintele ţării.
Victor Ponta, ministru PSD, nici nu a mai aşteptat varianta finală a Raportului pentru a emite comentarii acide, deşi o bună parte dintre ele – mai cu seamă cele referitoare la menţiunea Schengen, prezentă în variantele de lucru, dar eliminată în textul final – şi-au pierdut relevanţa 24 de ore mai târziu.
Vedetă a raporturilor pe justiţie din ultimii ani, Adrian Năstase s-a văzut arătat cu degetul de preşedintele României şi a răspuns, cum se poartă, pe blog: „Băsescu a instigat să se încalce Constituţia şi a cerut în mod repetat ca votul, în cazul meu, să fie reluat, în ciuda tuturor încălcărilor de lege, de Constituţie şi de bun-simţ pe care o astfel de reluare a votului le-ar antrena. Doar un idiot ar mai putea spune acum că acest «dosar» este «blocat» în parlament. Acest «dosar», după votul parlamentului, nu mai există“.
Fraza aparţine unui fost prim-ministru al României, fost preşedinte al unuia dintre partidele aflate astăzi în coaliţia de guvernare. Ea reprezintă, citită în cheie inversă, chintesenţa avertismentelor pe care Comisia Europeană a încercat să le transmită fără mare succes clasei politice româneşti: corupţia nu dispare dacă e îngropată de parlament, ea este, dimpotrivă, sporită şi adâncită de asemenea demersuri. Până când politicienii României – care au fiecare partea lor de vină – nu vor reuşi să accepte şi să asume acest mesaj, România va fi mereu bombardată cu bile negre. Nu numai la justiţie. //
