De același autor
Democrația nu arată actualmente grozav, nu numai în România, dar nici în alte țări ale UE, considerate odinioară, pe bună dreptate, bastioane (în sensul uneori cel mai concret!) ale democrației. Atacul împotriva dreptului elementar al femeilor de a decide asupra propriului corp, dusă de ceva vreme de regimul cu vizibile aspirații autocrate al lui Jarosław Kaczyński (care nu mai are nicio funcție oficială) și al Partidului Lege și Justiție (PiS) a scos în urmă cu o săptămână în stradă sute de mii de femei, la Varșovia și în alte mari orașe din Polonia. Alături, în Ungaria, Viktor Orbán a chemat cetățenii la un referendum care să tranșeze cotele de refugiați discutate la nivelul UE. Spre deosebire de Polonia, unde mobilizarea civică a fost exemplară - și a condus la respingerea, cel puțin în această formă, a proiectului de lege în Seim -, în Ungaria, numai o problemă tehnică - pragul de validare a referendumului (peste 50% prezență) - a determinat nerecunoașterea rezultatului acestuia. Cele două cazuri nu împărtășesc aceeași problematică, se va obiecta. Cu toate acestea, ele (împreună cu dezbaterea privind selecția clasei politice în România) au o rădăcină comună, și aceasta este starea democrațiilor contemporane.
Guvernele sau parlamentele acestor regimuri se numesc democratice, activează într-un regim politic asumat ca democratic, produc regulat consultări sau acte de natură formal democratică - referendumuri, alegeri etc. -, utilizează instrumentarul lingvistic al democrației, dar cu toate acestea s-au îndepărtat de la sensul fundamental, autentic al unei funcționări democratice. Mai simplu spus, arată ca o democrație, vorbesc ca o democrație, dar nu (mai) sunt, fundamental, o democrație. Într-un articol publicat în ianuarie 2016, profesorul Jan-Werner Müller (citat de politologul Jeffrey Isaac cu ocazia unei interesante conferințe pronunțate la București săptămâna trecută) analizează cazurile de derapaj în democrațiile europene, respingând în fapt umbrela întinsă inițial de Viktor Orbán, aceea a unei așa-zise „democrații iliberale“. Un regim democratic autentic, spune el - și o întreagă tradiție de gândire politică deopotrivă -, trebuie să manifeste respect real pentru dreptul la liberă exprimare, pentru drepturile minorităților și pentru selecția autentică a reprezentanților.
O analiză a cazului românesc se impune - nu neapărat în parametri identici, dar măcar simetrici. Selecția democratică pare a fi viciată încă mult înainte de startul în alegeri, prin frâne legislative puse în fața unor jucători politici exteriori sistemului. S-a modificat Legea partidelor, ce-i drept, dar s-au menținut bariere aproape de netrecut pentru participarea la cursa electorală. În plus, dacă legea ar fi respectată deopotrivă de toate partidele politice, orașele și satele țării ar trebui să fie invadate la această oră de voluntari PSD și PNL trăgându-ne de mânecă pentru o semnătură.
Reprezentarea corectă prezintă și alte vicii de structură, evidente în selecția cadrelor ori a candidaților. PSD și PNL nu dau semne că ar dori ameliorarea listelor, curățarea sau mobilarea lor cu persoane demne de alegerea democratică reală. Cu puține excepții, partidele dominante - cartelizate - preferă, în continuare, menținerea pe locuri eligibile a clientelei disciplinate de partid ori împrospătarea lor cu figuri publice cel puțin discutabile, din perspectiva competenței în materie. Ideile năstrușnice în materie de recrutare etalate la sfârșitul săptămânii trecute de Alina Gorghiu, președinta PNL, au făcut deliciile - amare! - ale publicului și presei. În același timp, pe listele de la Iași se pare că nu își află locul istorici reputați, propuși inițial. Selecția cadrelor este o metodă extrem de insidioasă de viciere a procesului democratic. Nu degeaba teoria democrației rezervă, de la bun început, un loc special capitolului dedicat profesionalizării în politică.
Problema, în România sau aiurea, nu este lipsa acestor persoane calificate. Nici a instituțiilor de învățământ create să contribuie la profesionalizarea personalului din administrația publică centrală sau locală ori din instituțiile reprezentative ale statului. Partidele preferă însă alte criterii, în vreme ce tineri școliți în domeniu stau și așteaptă pe la uși ori aleg să plece în străinătate. Consiliul Național al Rectorilor, întrunit sâmbătă la Târgu Mureș, constata că există o lipsă de corelare a ofertei universităților cu piața muncii: dar poate, măcar în anumite domenii, am putea să ne întrebăm dacă piața muncii nu este ea însăși, în anumite domenii, pervertită de curioase practici de selecție.
