PSD și România bunului plac

Lansarea faraonică de pe Stadionul Național, care a blocat un sfert din Capitală pentru o zi întreagă, nu a făcut decât să întărească o imagine pe care PSD și liderul său, primul ministru și candidatul la președinție, Victor Ponta, o confirmă de altfel cu fiecare gest al guvernării: domnia unei oligarhii fără altă busolă în afara propriului interes și a solidarităților de tip clientelar, construite în 25 de ani de FSN, în diferitele sale forme și încarnări.

PSD a pierdut de mult dreptul de a se re­ven­dica de la stânga democratică, iar ultimele știri legate de rectificarea bugetară anunțată la sfârșitul săptămânii trecute întăresc por­tretul unui partid preocupat ex­clusiv de rezolvarea, pe spe­zele bugetului public, a restanțelor clientelei sau a strângerii de fonduri pentru campania prezidențială.

Conform proiectului de rec­tificare citat de Mediafax, gu­vernul dominat de PSD taie de la Ministerul Tineretului și Sportului 3,5 milioane lei, de la Ministerul Educației 5,5 mi­lioane lei și de la Ministerul Culturii - 10,2 mi­lioane lei. Vine din urmă ANI, cu 1,2 mi­li­oane lei. În schimb, Senatul va primi 4,2 mi­lioane lei, Înalta Curte de Casație și Justiție - 4,8 mi­lioane lei, Avocatul Poporului - 10.000 lei, Serviciul Român de Informații - 67,4 mi­l­i­oane lei, Serviciul de Informații Externe - 27 mi­li­oane lei, Serviciul de Protecție și Pază - 18,8 mi­lioane lei, Serviciul de Telecomunicații Spe­ciale - 50.000 lei.

Ce lasă Guvernul Ponta să se înțeleagă din aceste halucinante tăieri la ministere care de abia își trag sufletul și din redistribuirile fă­cute cu precădere către ser­viciile de informații ori către instituții aservite și controlate politic? Chiar în plină cam­pa­nie, PSD nu se mai obosește să simuleze măcar interesul pentru educație, sănătate sau cultură, folosite de obicei intens de propagandă îna­in­tea principalelor momente elec­torale. Nu există vreo te­mă validă și relevantă pentru spațiul public care să se regăsească susținută prin măsurile guvernului.

Campania electorală pentru prezidențialele din 2014 este cea mai inconsistentă, mai lip­sită de conținut doctrinar și, într-un anume sens, mai inspăimântătoare prin închiderea de perspective din câte au fost în ultimii 25 de ani. Mesajele de solidaritate socială, de bu­năstare, pe care măcar liderul așa-zisei stângi ar trebui să le lanseze, sunt înlocuite de su­plimentări de fonduri în direcția serviciilor se­crete, în plin scandal al ofițerilor sub aco­pe­rire, în plină dezbatere legată de rolul an­ti­democratic jucat de serviciile secrete, în con­dițiie influențării jocului politic prin metode „specifice“.

Principiile bunei guvernări, egalitatea de șan­se sunt îngropate de tăierile masive de la Să­nătate, implicit de limitarea accesului la în­grijire, ori de restrângerile bugetare de la Edu­cație. În schimb, prietenii politici sunt liniștiți de o tăiere a fondurilor Agenției Naționale de In­tegritate, concomitent cu o suplimentare la Avocatul Poporului, care și-a demonstrat în câteva rânduri fidelitatea față de regim. Ma­rele lider social-democrat bate cruci pentru ci­ne trebuie, stimulează prin ordonanțe mi­gra­ția primarilor, sprijină parazitarea în­vă­ță­mân­tului de stat de calitate (cât mai e și cât va mai supraviețui, în condițiile marii și com­pe­tentei administrații PSD), prin recrutarea ele­vilor fără bacalaureat în forme camuflate de învățământ superior făcut la tarabă, și face cărare între București și Beijing, consolidând relațiile dintre cele două mari popoare prie­tene.

Plouă cu acuzații de corupție, cu dosare la DNA, dar toate sunt „procese politice“. Utimul scandal, cel al licențelor Microsoft (și care face, din păcate, un tablou al efectelor de­zas­truoase produse de alianța dintre corupție, pe de o parte, și impardonabilă ignoranță, pe de alta), i-a oferit Ecaterinei Andronescu ocazia să dea, la rândul ei, o reprezentanție cu mar­ca-i caracteristică: „Îmi dau foc în piața pu­blică dacă cineva îmi pune în cârcă ase­me­nea lucruri“. Iar tipul acesta de reacții nu es­te niciodată lipsit de consecințe la nivel ins­tituțional și simbolic, pentru că ele ies din ti­parul democratic și creează precedente pe­ri­culoase.

Nu trăim astăzi într-o democrație, ci într-o te­ribilă simulare, ale cărei breșe se văd de mult cu ochiul liber, pentru cine mai e dispus să le observe: circul mediatic, spectacolele pe sta­dioane, plânsul în direct la televiziuni, ina­decvarea, dramatismul ieftin, provincialismul fără frontiere (promovat de la ONU până în China), conformismul și lașitatea, mascate sub pavăza respectabilă a prudenței în ges­tio­narea relației cu vecinii de la est, ipocrizia unei clase de parveniți care predică idealurile egalității și solidarității sociale din vile cons­truite din bani greu de justificat, cultul me­dio­crității, al aranjamentelor „informale“. Nou­ta­tea mare a ultimei perioade, de la alegerile par­lamentare încoace, este însă alta: e lipsa de fereală, e exhibiționismul sfidător, e, până la urmă, mândria de a fi antidemocrat. Ro­mâ­nia bunului plac nu mai e un proiect; e o re­alitate a guvernării Ponta. //

CITIȚI ȘI

• Migrația politică, motorul „democrației“ românești
• Preelectorale: corupția, o meserie „din străbuni“