PSD-ul în efigie de săpun

Optimismul necalibrat duce la inconștiență și la ignorarea realității, dar cochetăriile cu votul în răspăr nu produc de fapt consecințe mult diferite.

Raluca Alexandrescu 19.11.2019

De același autor

O statistică apărută cu câteva zile în urmă arată că România ocupă locul 45 din 149 de țări, fiind depășită de toate celelalte state membre ale Uniunii Europene în studiul Indicele de Progres Social 2019, privind calitatea vieții și bunăstării sociale. Comparativ cu Bulgaria, care și-a păstrat poziția 43 în top, România a coborât de la 44 la 45. România se regăsește, conform scorului înregistrat, în rândul țărilor din a treia categorie din clasament, după Argentina, Bulgaria și Mauritius. Coordonatele la care România a obținut cele mai slabe punctaje sunt serviciile de apă și de salubritate (locul 83), sănătatea și bunăstarea (locul 74) și accesul la educație de bază (locul 73). Cam așa arată România la sfârșitul anului 2019. Cât a guvernat PSD, sub diverse denumiri, România în această perioadă? Iată intervalele principale: 1990-1992, 1992-1996, 2000-2004, 2012-2016, 2016-2019. Și câțiva ani risipiți printre guvernările botezate și colorate altfel, dar care au cooptat, dintr-un motiv sau altul, PSD la un moment dat. Mai mult de 20 de ani din cei 30 postdecembriști: partidul care tocmai a ieșit de la guvernare în urma ultimei moțiuni de cenzură se poate lăuda cu porțiunile cele mai consistente în care i s-a dat ocazia să-și demonstreze competența în administrarea țării, buna credință, aderența la valorile democrației. A făcut-o așa cum a învățat de la generația anterioară, educată la școala de partid, sau așa cum cei treizeci de ani scurși de la prăbușirea Cortinei de Fier i-au învățat pe toți: o solidă rețea clientelară, transpartinică, construită pe corupție, cumetrii, minciună și parvenitism. La treizeci de ani de la Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român, organizat pe 20 noiembrie 1989, în zilele când pe străzile orașelor din fosta Cehoslovacie se revărsau sute de mii de participanți la Revoluția de catifea, iar la Berlin germanii din Est și din Vest continuau dărâmarea Zidului începută la 9 noiembrie, optimiștii excesivi declară decesul de facto al urmașului PCR, iar cinicii se răsfață dezabuzat declarându-se de partea candidatei PSD la prezidențiale, conduși fiind de solidul principiu politic potrivit căruia „dacă e bal, bal să fie“.

Optimismul necalibrat duce la inconștiență și la ignorarea realității, dar cochetăriile cu votul în răspăr nu produc de fapt consecințe mult diferite. Deși punctul de plecare al celor două atitudini atât de frecvente în discursul public pare diferit, rezultatele converg către propulsarea, prin ignorare sau promovare inconștientă, a unei formațiuni politice toxice, care a ignorat și călcat în picioare în mod programatic și sistematic toate prioritățile bunei guvernări și a pervertit firavele semne de consolidare a unui spațiu public democratic.

La strategia de supraviețuire atât de abilă și eficientă a PSD de la începuturile postcomunismului până în zilele noastre s-a adăugat un element redutabil despre care se vorbește cu puține excepții în toate statele fostului bloc comunist: idealul regăsit al virtuților guvernărilor autoritariste. Din perspectiva unui electorat uitat, neglijat, ținut în mod deliberat în ignoranță, mizerie, excludere, alimentat cu toate clișeele simpliste ale neopășunismului și nativismului, ideea unui regim care nu se mai împiedică în volutele costisitoare și oarecum incomprehensibile ale democrației devine din ce în ce mai atrăgătoare.

Iar discursul e mai întotdeauna dublat de elemente vizuale aparent frivole, dar debordând de virtuți metaforice: de pildă, pe un site de vânzări extrem de popular astăzi, mai cu seamă după cea mai comentată, probabil, campanie publicitară în ultimii ani, se găsește de vânzare un obiect ciudat și kitsch: un bust-miniatură al lui Nicolae Ceaușescu din săpun, produs de Cheia (numele întreprinderii ceaușiste vorbește exact acelei categorii vizate de propaganda nostalgică). Forța sugestivă a unui asemenea artefact este mai presus de cuvinte.

Istoria ultimilor treizeci de ani ar trebui să ne arate că, departe de a ne fi separat radical de totalitarism, experimentăm acum din plin efectele sale pe termen lung; că PSD în forma actuală, adică o combinație de PCR la Congresul al XIV-lea cu FSN și cu PRM, nu este o construcție recentă, ci rezultă din acumularea straturilor de național-ceaușism, xenofobie, intoleranță, primitivism, educație inexistentă, care au servit drept bază de formare pentru actuala generație de guvernanți. E o întreagă clasă de profitori ai căderii regimului comunist care au lucrat asiduu la instaurarea „capitalismului de cumetrie“ și au contribuit în mare măsură la mijloacele de întreținere și cultivare a rețelelor de interese aflate la baza sistemului. De la trunchiul comun al FSN din ianuarie 1990 până acum, PSD a trecut prin multiple forme de aglutinare exploatate în mod fertil pentru succesul său electoral: nu numai pentru că mișcările browniene ale diverselor grupări au alimentat constant bazinul de influență, dar și pentru că ele au șters, în memoria fragilă și în fond dezabuzată a unui electorat din ce în ce mai puțin reprezentat de agenda publică, fondul identitar comun cu strămoșul său, PCR, și transpartinic în zilele noastre. Atâta vreme cât aceste resorturi vor supraviețui – și nu sunt prea multe motive să ne închipuim altminteri -, PSD va rămâne în peisajul politic, la fel de toxic pentru orice formațiune cu vocație democratică. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22