Regimul hibrid și eșecul educației democratice

În Indexul democrațiilor întocmit de experții Economist Intelligence Unit (EIU), România tocmai a fost decăzută de la „democrație viciată” la regim hibrid. Lumea s-a repezit să dea vina pe alegerile anulate, când, de fapt, principalul factor care ne trage în jos are de-a face, într-un fel sau altul, cu nivelul de cultură politică. Mai simplu spus, am decăzut pentru că nu suntem în stare să ne educăm, să ne ameliorăm ca societate democratică, să pregătim generațiile viitoare în spiritul unei societăți cu valori democratice și cu spirit critic și nu în spiritul pășunismelor râncede, al obscurantismului, al performanței fără finalitate, al ignoranței agresive, mitocăniei și corupției. Am eșuat în proiectul cel mai important al ultimilor 35 de ani. Pentru că l-am călcat în picioare și l-am minimalizat.

Zilele acestea are loc o altă tentativă, am zice în ceasul al 13-lea, de relansare a discuției despre cum va arăta școala mâine, sau poi­mâine, prin dezbaterile publice pe marginea planurilor- cadru propuse de Ministerul Educației. E păcat că ele trec sub radar, contextual nu e deloc propice pentru acest tip de discuții, dar în fond când este oare „momentul” pentru schimburi de păreri cu adevărat aplicate în domeniul educației? E un demers cu atât mai dificil cu cât vine într-un context din ce în ce mai incert.

Primul strat de incertitudine, cel mai subțire și mai lesne de risipit, este cel electoral. Guvernul actual nu are prea multă marjă de manevră la nivelul legitimității simbolice; e un executiv care gestionează mai degrabă o campanie electorală foarte tensionată și cu miză uriașă. Astfel că ministrul Educației are o sarcină ingrată, asumată pe un mandat cu scadență strânsă. Deocamdată putem numai să ne pregătim psihologic pentru impact, dat fiind orizontul de așteptare mai degrabă pesimist.

Un al doilea strat, mult mai complicat, este cel al momentului foarte problematic pentru știință în general și pentru vocația acesteia de a educa. Complicat, pentru că avem de-a face de fapt cu două niveluri.

Primul este vechi: prejudecățile și stereotipurile  împotriva științelor umane și sociale sau împotriva educației vocaționale, plasate toate într-un statut de inferioritate în raport cu educația STEM. Deși noua configurație a provocărilor privind inteligența artificială ar trebui să le dea mai mult de gândit celor care susțin că artele, umanioarele sau științele sociale sunt inutile.

Diferența va sta exact în ceea ce ne distinge de un sistem algoritmic: umanitatea creatoare, care sparge predicțiile și izvorăște din sensibilitate, nu din probabilități. S-a discutat extrem de mult pe acest subiect la Summitul IA de la Paris de la jumătatea lui februarie, unde s-a vorbit atât
despre accesibilitatea tehnologiei, cât și despre caracterul ei durabil din perspectivă etică.

Summitul a reunit reprezentanți din peste 100 de țări, inclusiv societate civilă, oameni de știință, universitari, artiști și scriitori, care au propus viziuni și teme de dezbatere legate de noile raporturi ale umanității cu IA.

E cu atât mai trist, dar și semnificativ, episodul din 26 februarie de la liceul Mihai Viteazul din București, unde se desfășura în prezența ministrului Educației Daniel David o rundă de dezbatere publică privind planurile-cadru pentru preuniversitar. „Liderii europeni militează pentru partea STEM. Uniunea Europeană vrea să investească 200 de miliarde în cercetare. Cercetarea nu o faci cu coregrafi, îmi pare foarte rău!”, a exclamat un profesor, smulgând aplauzele furtunoase ale unei asistențe compuse și din elevi, al cărei dispreț spontan și entuziast față de „coregrafie” – a se citi orice, de la literatură la filosofie etc. – a fost sancționat, trebuie remarcat, de ministru.  Cauza e un vechi complex de superioritate stimulat până la desfigurare de o paradigmă neoliberală care judecă în continuare educația după criterii strict legate de „productivitate” și „rentabilitate”, care ne obligă să ne construim strategiile educaționale, de la creșă până la doctorat, țintind „profitul” și evitând deficitul.

Un al doilea nivel al provocării este ofensiva globală, neo-reacționară, obscurantistă împotriva științei și cercetării, în general ca efect al intervenției unor regimuri autoritare. Cel mai recent caz este ofensiva Administrației americane prin Departamentul Eficienței Guvernamentale DOGE, sub conducerea lui E. Musk. Paradoxal, unul dintre cei mai mari beneficiari ai avansului cercetării de top de la NASA (SpaceX nu ar fi existat altfel), finanțată din bugetul public, taie indistinct și fără discernământ bugete ale unor centre și departamente de cercetare fundamentală. Stand up for Science, un grup de inițiativă lansat de curând și în spațiul european de un colectiv de cercetători și profesori francezi, alertează publicul pe aceste teme într-un editorial publicat pe 4 martie în cotidianul Le Monde.

Dezbaterea din România pare a fi în același timp foarte departe, dar și extrem de apropiată de aceste teme. Departe, pentru că noi încă ne luptăm cu tare ale sistemului de educație vechi de mai bine de 30-40 de ani. Nu e întâmplător că ultimele comunicări ale Ministerului Educației vizează problema cadourilor din sezonul 1-8 martie. Aproape, pentru că ne place sau nu, suntem într-un sistem global care ne pune față în față cu marile dificultăți ale educației în noua revoluție digitală. Și cu Putin, Trump et alii ante portas... //