Scoala, cartile si metalurgia

Raluca Alexandrescu 13.03.2008

De același autor

 La Bucuresti, presedintele Basescu a reunit pentru consultari delegatiile partidelor politice. Scopul declarat este stabilirea unei strategii a educatiei care sa se regaseasca in modificarile aduse  Legii invatamantului, propusa pentru dezbatere publica inca de la sfarsitul anului trecut de ministerul de resort. Dezbaterea este cu atat mai presanta si mai delicata cu cat ea angajeaza categorii intregi de persoane si de viziuni deseori in contratimp sau in contradictie.

 Calitatea invatamantului - incepand cu cel primar si ajungand la cel universitar - a devenit din ce in ce mai mult subiect de disputa in mai toate tarile Uniunii, care au trecut si ele, in majoritarea cazurilor, prin diverse etape ale experimentelor pedagogice. Trauma majora pe care invatamantul universitar o traieste acum - trecerea la Sistemul Bologna - nu face decat sa adanceasca nesiguranta atat de vizibila a misiunii pe care o mai incarneaza astazi universitatea, in mod special, si invatamantul, in genere.

Consultarile de la Cotroceni au provocat o explozie de comentarii si emisiuni pe mai toate posturile de televiziune si in presa, intr-o avalansa care confirma in fapt apetenta exclusiv sezoniera sau chiar punctuala a mass-media pentru acest subiect. Despre calitatea invatamantului - si a "bazei materiale", asa cum se exprima inca atat de lemnos reprezentanti ai breslei - apar articole numai la inceput de an scolar si universitar, la jumatatea lunii septembrie si, respectiv, inceputul lunii octombrie. Subiectele sunt invariabil aceleasi: pe langa inevitabilele reportaje lacrimogeno-penibile despre emotiile primului an de scoala sau pretentiile pline de importanta ale bobocilor universitari -, care cred, din ce in ce mai multi, ca intra la o scoala de meserii de unde vor iesi dupa trei ani transformati in fabrica de facut bani -, ni se arata, de fiecare data, cum cad peretii si tavanele in scolile de tara, cum se da mita administratorilor de camin pentru un loc intr-o camera fara usi si ferestre etc. Apoi se trece vag in revista starea materiala precara si salariile "dascalilor", iar dezbaterea este considerata epuizata pana in sezonul de primavara-vara al anului urmator, care debuteaza, indeobste, cu dari de seama asupra lipsei locurilor in gradinite si a dificultatilor intampinate de parinti ca sa gaseasca un loc la clasa intai intr-o scoala decenta.

 Aceasta nu inseamna ca fiecare dintre aceste subiecte nu merita dezbatut si tratat cu atentia care i se cuvine sau ca ele nu reprezinta, in mod real, probleme ale invatamantului romanesc. Dar ele, vedete de o zi ale jurnalelor si dezbaterilor televizate din prime-time, sunt numai reflectia unei probleme pe care Romania nu o va putea rezolva cu una, cu doua, si care este saracia insasi. Pare de o banalitate ucigatoare, dar majoritatea dintre chestiunile enumerate mai sus nu isi pot gasi curand o solutie, pentru simplul fapt ca Romania este inca o tara saraca si corupta.

Tragicul situatiei din invatamant vine din alta directie, de o banalitate deopotriva de coplesitoare, dar care nu face subiectul mai putin dureros. Mai precis, porneste dintr-o atitudine generala fata de scoala, care incepe devreme, pe la clasele primare, si continua pana la facultate.

 Copiii sunt suprasolicitati de mici si incarcati cu manuale "tembele" - citez din memorie sintagma folosita de un comentator de televiziune acum cateva seri -, astfel ca nu mai reusesc, incepand chiar cu clasa intai, sa faca fata. Sunt surmenati si departati de scoala, ni se spune, asa ca la liceu ajung deseori in situatie de abandon scolar. Cei care ajung la facultate sunt deja in plin proces de désenchentement, scoala i-a dezamagit atat de crunt incat nu se gandesc decat cum sa scape mai repede din capcana "informatiilor teoretice inutile" pentru a incepe "viata adevarata".

Bietii scolari, liceeni si studenti sunt sufocati de povara lecturilor inutile, de absurditatea profesorilor prost calificati, care cer prea mult de la ei si de manuale concepute pentru alte timpuri si alte scopuri. Manualele nu mai sunt adaptate la cerintele "timpurilor noi". Iar profesorii au indrazneala sa ceara marirea salariilor, in ani de austeritate bugetara, in conditiile in care scolile nu sunt dotate cu calculatoare, vitale pentru scolarul care invata sa scrie, sa socoteasca si sa citeasca.

 Am enumerat numai cateva dintre laitmotivele pe care le auzim zilnic clamate. Luate in parte, fiecare are un anume continut de adevar. Nu pot fi negate integral, dar e greu sa le accepti ca baza solida de discutie pentru reflectia asupra reformarii invatamantului.

O prima intrebare care se poate pune - cu riscul de a parea extrem de retrograda - este cu ce poate ameliora prestatia unui scolar la clasele I-IV, si mai cu seama la inceputul acestui ciclu, prezenta unui calculator mai mult decat o carte aratata la momentul oportun si intr-un mod potrivit? Invatamantul rural merge prost pentru ca scolile nu sunt dotate cu calculatoare! Asadar, facem repede o cerere de fonduri europene, dotam bine scoala cu calculatoare - desi, in unele cazuri, scoala respectiva nu poate furniza copiilor nici macar manuale noi -, iar alfabetizarea la sate inceputa de vajnicii activisti ai Partidului Muncitoresc Roman in anii ’50 poate continua.

Al doilea punct: elevii sunt supraincarcati cu informatie inutila, manualele sunt prost facute. Este cert ca, in multe cazuri, asa se si intampla. Dar e acesta un motiv pentru care principala sursa de informare a multora dintre elevi se transfera, ca raspuns, spre televizor? Este acesta un motiv suficient pentru a explica lipsa atat de dramatica de cultura generala pe care orice profesor o poate constata la elevii bacalaureati sau la studentii anului intai?

Trecerea in revista a contraargumentelor poate continua la nesfarsit. Iar la mijloc - una dintre sursele profunde ale raului - sta atitudinea fata de scoala. Nu atat a elevilor ori a studentilor, ci a generatii de parinti, crescuti ei insisi intr-un sistem care ajunsese sa considere cultura generala suspecta, iar studiul teoretic un soi de boala rusinoasa pe care nu o exhibi oricum, ci o ascunzi cum stii mai bine, in cele patru clase de filologie-istorie ramase, de pilda, la sfarsitul anilor ’80, in liceele bucurestene. Generatii de parinti care nu au cum sa le insufle acum copiilor lor o atitudine normala fata de scoala, de vreme ce lor insile li se spunea, li se arata, prin orice mijloace, ca singurele meserii respectabile sunt cele care "produc" concret, generatii de adulti care ii vedeau pe parinti cum ii privesc pe aceia, putini, care isi mai incurajau odraslele sa se indrepte catre disciplinele  "teoretice" ca pe niste excentrici care se joaca cu viitorul copilului. O astfel de atitudine fata de scoala, fata de invatare in sensul larg si autentic al termenului, nu avea cum sa nu lase urme adanci. Sa nu ne miram ca astazi studenti la stiinte politice - de pilda - sunt capabili sa ridice, in cel mai bun caz, din umeri - daca nu rad de-a dreptul sau ignora suveran - cand li se explica importanta cunoasterii textelor clasice fundamentale; cand ii intreaba, cu interesul entomologului, pe profesori de ce se mai chinuie sa le mai trezeasca interesul pentru lucruri "vechi" si "teoretice"; sa nu ne mai miram ca se considera nedreptatiti ca pica un examen pentru ca nu au fost in stare sa spuna nici macar in ce secol a trait Napoleon. Pentru generatiile pregatite si anuntate de cei 50 de ani de faurire a omului nou, scoala e o concesie, iar universitatea e un moft care se pune in calea dorintei lor de a "practica", de a "aplica" si de a castiga.

 Maladiile invatamantului romanesc s-au agravat neindoielnic in anii tranzitiei; dar cauza profunda, un soi de credinta nemarturisita in inutilitatea invatarii si un soi de dispret abia ascuns pentru cei care mai cred ca merita sa-ti pierzi vremea cu asemenea bagatele, izvoraste dintr-o perioada mai veche, in care cartile incepusera sa se vanda la cofetarie, conditionat, cu lichiorul de cafea, iar Metalurgia era o adresa de departe mai onorabila decat Facultatea de Limbi Straine.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22