De același autor
Școala a început de o săptămână, iar reacțiile la cald sunt împărțite, pentru că ele relevă în mod exemplar inegalitățile masive în accesul la educație. În majoritatea zonelor, regimul este cel hibrid sau, în jargonul pandemic, scenariul galben: clasele sunt împărțite în două, fiecare jumătate se duce alternativ la școală câte o săptămână sau rămâne acasă și participă la ore online. Elevii din școlile „de protocol” (formula aparține epocii Ceaușescu, dar se potrivește foarte bine cu ce se petrece în multe gimnazii unde părinții fac mutații fictive pe buletin ca să-și înscrie copiii) sau din marile licee din țară au fost asaltați de autoritățile locale, aflate în campanie electorală, cu tablete, cartele gratuite de internet, materiale dezinfectante, măști și alte accesorii cerute de măsurile de prevenție sanitară în vigoare. Copii care primesc de acasă într-o săptămână bani de buzunar cât să-și cumpere singuri o tabletă performantă au fost blagosloviți cu câte una gratis. Autoritățile locale au mers pe varianta „tablete pentru toți”, deși chiar beneficiarii acestora, elevii de gimnaziu și liceu, au observat în multe cazuri că soluția optimă ar fi fost canalizarea resurselor, nu puține, în direcția zonelor unde nimeni nu poate susține o asemenea cheltuială din bugetul familial.
Astfel că, o dată în plus, tabloul începutului de școală e contrastant: pe de o parte, mediul urban, preponderent, unde orele se desfășoară relativ așezat deja, unde începe să conteze experiența acumulată de profesori în predarea online, unde modelul hibrid e primit bine chiar de elevi pentru că supraaglomerarea claselor a dispărut, deocamdată. Socializarea, atât cât se poate, se face din două în două săptămâni, iar experiența online a căpătat contururi mai convingătoare.
Pe cu totul alt versant se regăsesc școlile din mediul rural sau din cartierele defavorizate ale marilor orașe, unde autoritățile locale nu văd rostul unor investiții de acest tip din perspectivă electorală sau unde, pur și simplu, nu au mijloace. Mulți primari au așteptat, de cele mai multe ori în van, mult-promisele tablete guvernamentale, școlile au rămas nerenovate, condițiile mizerabile se perpetuează de la un an la altul. În localitățile mai izolate, nu aglomerația populației școlare e problema, ci accesul celor câțiva elevi la școală. Autobuzele școlare au rămas în multe zone din țară un proiect pe hârtie. Familii întregi împart, în 10, un telefon și decid în funcție de zi care dintre copii va participa la ore și care nu. Există zone întregi fără acces satisfăcător la internet, unde conceptul de învățământ online nu poate fi nici măcar explicat, cu atât mai puțin pus în practică.
Între cele două tablouri extreme, experiențele individuale ar merita, în anul școlar 2020‑2021, culese cu mare atenție și valorificate. Nu de la administrația centrală va veni însă o asemenea inițiativă: după cum s-a văzut peste vară și în procesul de pregătire a începutului de an, instituțiile de resort nu au fost campioane nici măcar la colectarea unor date elementare, prin rețelele de inspectorate, privind necesarul de tablete sau de alte materiale didactice.
Dacă școala are deja o săptămână, universitățile se pregătesc să deschidă anul în 10 zile. Să „deschidă” fiind, de altminteri, un termen relativ, pentru că soluția aleasă de multe centre universitare, în virtutea principiului autonomiei, este cea online sau, în cel mai bun caz, hibridă. Varianta integral online este, din punct de vedere organizatoric, cea mai facilă, în mod evident: presupune minimum de efort organizatoric din partea administrațiilor, personalul didactic este, în principiu, deja rodat în acest tip de predare din semestrul anterior, studenții au deja, și ei, experiența nu numai a cursurilor, dar și a două sesiuni de examene, iunie și septembrie, desfășurate aproape integral pe platforme.
În realitate, situația este, ca de obicei, mult mai complicată, pentru că accesul la mijloace informatice, deși mai „democratizat” decât în preuniversitar, e departe de ideal. Nu numai în cazul studenților, deși ei sunt categoria cea mai expusă, dar chiar și în cazul profesorilor. Natura predării, accesul la resurse online, capacitatea de adaptare sunt toate puse în chestiune, iar o mare parte din efortul deseori uriaș, deși improvizat, de a duce la bun sfârșit semestrul al doilea al anului academic 2019‑2020 s-a făcut mai mult din buzunarul profesorilor și nu al universităților: manuale online, logistică etc.
În lume, universitățile au abordat extrem de diferit începutul anului: de la formule drastice, exclusiv online, inclusiv mari centre universitare, până la formula „verde”, față în față, experimentată de două săptămâni în Franța, primită cu entuziasm de studenți, mai ales, dar soldată deja cu apariția mai multor focare epidemice, motiv pentru trecerea câtorva dintre activități în regim online.
Impactul noului tip de interacțiune universitară trece dincolo de limitările strict pecuniare și materiale, pentru că absența socializării sau diminuarea ei drastică produce efecte pe termen mediu și pe termen lung asupra unei categorii fragile. Depresiile produse de izolare, dispariția unor repere și a unor rutine zilnice care ritmau și mobilau tabloul existenței studențești, suspendarea unor programe esențiale pentru traseele profesionale și chiar personale ulterioare, cum este programul de mobilități Erasmus, toate au un impact imediat observabil sau cu efecte secundare în timp. //
