Sindicatele din educație și prietenul lor, ministrul

Rateurile la Ministerul Educației se țin lanț, de mai bine de o lună după instalarea guvernului USL. Aceasta în condițiile în care, prin de­fi­ni­ție, orice guvern de stânga are pe un loc im­portant în lista de priorități problemele din în­vățământ. Dar problema acestui guvern nu e că se plasează prea la stânga, ci că nu este de stânga deloc.

Raluca Alexandrescu 05.06.2012

De același autor

Prioritatea absolută a unui bun ministru al Educației ar trebui să fie, în primul rând, grija pentru disciplinarea haosului din învățământ.

Rateurile la Ministerul Educației se țin lanț, de mai bine de o lună după instalarea guvernului USL. Aceasta în condițiile în care, prin de­fi­ni­ție, orice guvern de stânga are pe un loc im­portant în lista de priorități problemele din în­vățământ. Dar problema acestui guvern nu e că se plasează prea la stânga, ci că nu este de stânga deloc. E guvernul celor care fie au aș­teptat prea mult și au târât după ei tranziția vreme prea îndelungată, fie nu au mai avut răbdare.

Iată lista scurtă a realizărilor: o primă propunere de mi­nis­tru – Corina Dumitrescu –, din fericire evacuată înainte de prezentarea în fața parlamentului. O a do­ua persoană plecată după o săptămână și care, conform standardelor minimale de ones­titate și corectitudine academică, nu ar mai trebui să fie nici profesor universitar.

Apoi, un interimar sindicalist, aflat, inițial, și el, în conflict de interese cu instituția res­pectivă: sindicatul la care era secretar general a acționat în justiție, în toamna anului trecut, Ministerul Educației pentru Ordinul de Mi­nis­tru emis de Daniel Funeriu, prin care se eli­mi­na prevederea profund abuzivă de colectare automată din salariul profesorilor a cotizației de sindicat. Or, se pare că, din pricina acestui ordin, încasările sindicatelor – de altfel ab­sente din rolul asumat de apărare a in­te­re­selor profesorilor – au scăzut simțitor în ultima perioadă. Cum să mai finanțeze, cu alte cuvinte, indemnizațiile li­de­ri­lor, casele de vacanță, bazele de „odihnă și tratament“? Răspunsul l-a dat deja jus­ti­ția, Curtea de Apel respingând acţiunea sindicatelor. Dar, du­pă cum s-a văzut însă atât de limpede în cazul Grăjdan-Năstase, PSD a pus la punct un sistem mult mai subtil de control al justiției decât in­ter­venția directă – telefonul sau bileţelul –, bu­nă­oară, prin eliminarea capetelor de acuzare, ca urmare a unor decizii administrative sau stingerea conflictului prin ordine de ministru. Astfel că domnul fost lider sindical Liviu Pop a aplicat tehnica deja verificată şi a emis un ordin comun înregistrat la Ministerul Edu­ca­ției, Cercetării, Tineretului și Sportului privind modificarea ordinului din 2011 semnat de Fu­neriu. Altfel spus, se revine la reţinerea pe sta­tul de plată a cotizaţiilor sindicale, re­ins­tituindu-se practica abuzivă, de tip ceaușist, a simbiozei dintre stat și sindicate, în cazul de față dintre angajator și organizația apă­ră­toare a drepturilor angajaților. Cu toate aces­tea, liderii de sindicat s-ar putea să aibă şi în continuare o problemă: se menţine pre­ve­de­rea prin care este necesară o cerere prin care sindicaliştii să-şi dea acordul pentru oprirea directă a cotizaţiei.

 

Ultima ispravă a ministrului Educației a fost precedată de o avanpremieră deloc în­cu­ra­jatoare a bacalaureatului, sesiunea specială pentru absolvenții olimpici, marcată deja de fraude, nereguli și lipsă de organizare. Fa­cu­l­tățile se pregătesc să organizeze examene de admitere în a doua jumătate a lunii iulie, iar întrebarea privind calitatea absolvenților din acest an plutește deja în aer.

Prioritatea absolută a unui bun ministru al Educației ar trebui să fie, în primul rând, grija pentru disciplinarea haosului din învățământ. Reforma Funeriu a fost oricum lansată în pri­pă, după o agonizantă procedură de adoptare a legii, neînsoțită de norme metodologice clare și de o grijă pentru susținerea logistică adecvată a unor modificări pentru care ma­joritatea școlilor nu erau pregătite. Se adaugă, la acest imperativ, și o sensibilitate crescută în direcția restaurării unei demnități a me­seriei, pierdute de ani buni – și nu numai din vina profesorilor înșiși, ci și a unor politici in­competente. Nimic din toate aceste obiective nu pare că se va împlini curând.

Cu tactul și subtilitatea-i deja proverbială, pri­mul ministru Victor Ponta a anunțat că mă­sura privind taxa de solidaritate, impozitul su­plimentar de 16% pe sumele care depășesc 4.500 de lei la salariile bugetarilor, nu se va aplica și la profesori. Însoțită de un zâmbet complice și ușor condescendent, afirmația nu este numai jignitoare prin ton și context, ci și fundamental anticonstituțională, prin dubla măsură sugerată. E un os aruncat pro­fe­so­rilor. Primul ministru are în comun cu pre­ședintele Băsescu cel puțin atitudinea de elev mediocru, care, ajuns într-o poziție de de­cizie, își plătește polițele frustrărilor școlare. Până la urmă, coabitarea celor doi e pro­ble­matică nu dintr-o nepotrivire de caracter ori de doctrină, ci mai degrabă dintr-o prea mare afinitate. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22