De același autor
CNSAS a stabilit ca mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, si academicianul Constantin Balaceanu-Stolnici au facut politie politica.
Recentele dezvaluiri facute de CNSAS - si in mod special de Mircea Dinescu - in legatura cu activitatea de politie politica desfasurata de inalti prelati, membri ai Sfantului Sinod, inainte de 1989, ca si cele legate de activitatile extrem de profitabile desfasurate in aceeasi perioada de Constantin Balaceanu-Stolnici, care a pozat dupa 1989 in arbitru moral si care, in mod stupefiant si incredibil, nu intelege nici acum sa renunte la acest rol, pun in modul cel mai dramatic din nou in discutie o chestiune care nu inceteaza sa fie dezbatuta, fara multi sorti de izbanda, de aproape 17 ani incoace: cum se poate obtine vindecarea de comunism? Cum se ajunge la impacarea cu trecutul, atata vreme cat acel trecut ramane, in datele sale tragice constitutive, pe trei sferturi necunoscut?
La inceputul anilor ‘90, atunci cand toti ne puneam, cu mai mult optimism si mai putina amaraciune si asteptari inselate decat o facem acum, problema curateniei morale si a eliberarii prin marturisire de un trecut care ne bantuia, primele priviri s-au indreptat catre Biserica. Anii Ceausescu lasasera rani vizibile in geografia spirituala si materiala a acestei institutii. Patriarhul insusi fusese unul din cei care, fie si numai prin tacere vinovata, participase la adancirea lor. S-a vorbit mult atunci de colaborarea cu Securitatea a inaltilor prelati, de recrutarile frecvente din randul preotilor pe care Securitatea le facea. S-a vorbit, si nimic mai mult. A urmat marturisirea publica facuta de IPS Nicolae Corneanu, care s-a dovedit, iata, zilele acestea, incompleta si prin aceasta cu atat mai intristatoare. Dupa penitenta Patriarhului, care s-a considerat absolvit apoi de vini, despre curatenia morala a Bisericii s-a mai vorbit, dar din ce in ce mai multe voci din interiorul ei au gasit de cuviinta sa-i acuze pe aceia care indrazneau sa se indoiasca de autoritatea morala a unora dintre prelati de a fi intai statatori ai Ortodoxiei Romanesti de lipsa de respect, de sentimente antireligioase si cate si mai cate, uitand ca ei insisi, ca persoane, nu pot fi identificati cu credinta in Dumnezeu si ca, pentru a putea pretinde sa pastoreasca sufletele altora, ei insisi trebuie sa-si practice propriul examen de constiinta.
Obiectiile celor care nu vor sa uite compromisurile, slabiciunile si imensele lasitati ale prelatilor care in aceste zile se pregatesc sa aleaga, dintre ei, un nou Patriarh, cu concursul unor membri ai Colegiului Electoral Bisericesc la fel de vrednici de indoielile si neincrederea noastra, a mirenilor care astepta, macar in acest ceas, primenirea morala a conducatorilor Bisericii Ortodoxe Romane, sunt tratate de membrii Sfantului Sinod cu acelasi dispret cu care ne-au obisnuit vreme de 17 ani. Nu numai ca nu am asistat in aceasta perioada la vreun act public real de penitenta din partea unuia dintre cei care au vandut, pe arginti, suflete pe care trebuiau sa le salveze, ci dimpotriva, asistam zilele acestea la un spectacol inca si mai trist, cel in care aceiasi inalti prelati incearca din rasputeri sa impiedice deconspirarea acelora dintre ei care au facut politie politica sau au fost informatori ai Securitatii. Argumentele invocate sunt deopotriva de jalnice: Colegiul Electoral Bisericesc trebuie acum lasat sa pregateasca, in liniste, alegerea unui nou Patriarh. Pe care, odata ales, nu-l vom mai putea tulbura din noua sa lucrare.
Putini sunt cei care, potrivit regulamentului - teribil de ceausist, de altfel - de alegere a Patriarhului, pot fi cu adevarat demni de a prelua conducerea Bisericii. Si acestia sunt cei care au inceput sa urce in ierarhie dupa 1989. Insa, ca din intamplare, ei nu au sustinatori. Pentru ca o adevarata curatenie morala nu poate incepe, in mod real, decat dupa o retragere, in bloc, din competitie, a majoritatii membrilor Sfantului Sinod. Evident, un deziderat utopic, asa cum este, probabil, si acela de deconspirare a acestora.
E greu, se mai spune uneori intr-un soi de aparenta obiectivare, sa judeci oamenii pentru decizia de a deveni colaborator al Securitatii. Remarca este numai pana la un punct adevarata, pentru ca e greu sa justifici altfel decat prin lipsa totala de caracter si de coloana vertebrala decizia de a-ti turna prietenii nu sub amenintarea pistolului la tampla sau al bataii in puscarie, ci la auzul fosnetului ademenitor al hartiilor de o suta. Mai ales cand poti gasi, in jurul tau, exemple de oameni care au facut puscarie grea si nu au cedat chemarilor de sirena ale Securitatii. Inaltii prelati care se pregatesc si spera sa fie, fiecare, Patriarh si se reped sa ingroape urmele rusinoase ale trecutului lor deloc ireprosabil ar trebui sa ia aminte la replica unui preot care, dupa 17 ani de inchisoare, a avut puterea sa refuze colaborarea, la eliberarea de la Periprava, in felul urmator: "cum am stat atatia ani in puscarie, pot sa mai stau, pentru ca eu nu pot sluji la doi stapani, si lui Dumnezeu si lui Mamona". A trait si a murit curat si luminos, a refacut o biserica si a construit un muzeu de icoane. Curatenia este insa, pentru mai marii Bisericii noastre, un cuvant impovarator. CNSAS-ul ar trebui sa lucreze pentru sporirea acestei poveri.
