Familia tradițională. Când răul poate veni prin facerea de bine

Coaliția Pentru Familie, care ne-a obișnuit cu marșuri prin care se cere interzicerea prin le­ge a avorturilor, a lansat, zilele trecute, un pro­iect controversat. Printre altele, sunt ve­hi­culate mai multe măsuri care ar trebui adoptate la nivel de țară, dar care privesc în de­ta­liu probleme ce țin mai mult de viața personală. Măsurile, conform proiectului, vizează „cultura familiei“, „sti­mu­la­rea natalității și redresarea de­mografică“, „protejarea co­piilor“ sau „sănătatea fa­mi­li­ei“. Până aici, nimic rău. Dar să mergem puțin mai de­par­te.

Una dintre măsurile propuse de Coaliție este „reducerea impozitelor pe venit și pe pro­prie­tăți ale cuplurilor căsătorite, pentru prima pro­prietate“. Și din aceeași categorie mai es­te susținută o măsură: „încurajarea micro­eco­nomiei și a inițiativelor economice familiale (întreprinderi de tip familial) prin diminuarea sau anularea totală a impozitării acestora“. La capitolul acesta, propunerile Coaliției, din ca­re răzbate o doză puternică de discriminare, spun, pe scurt, așa: doar dacă ești dispus să formezi o familie tradițională - iar asta, așa cum tot Coaliția vrea să o definească în Cons­ti­tuție, presupune căsătoria dintre un bărbat și o femeie - poți beneficia de avantaje de la stat. Avan­taje care să te mai scutească de niște impozite sau chiar să te ajute în afaceri.

Dar dacă nu vrei să te că­să­to­rești, pentru că, din diverse motive, nu simți să faci acest pas? Dacă trăiești în con­cu­bi­naj? Dacă, pur și simplu, ai ghinion toată viața și nu-ți gă­sești jumătatea? Atunci, as­ta e! Cotizezi la stat ca să trăiască mai bine cei care și-au întemeiat familia tradițională. Și aici, pentru Coaliție, nu mai contează că fa­milia aceea tradițională s-ar putea să nu co­ti­zeze cu niciun ban la stat. Sau s-ar putea să fie una în care bărbatul își bate „tradițional“ ne­vasta și copiii, așa cum se întâmplă destul de des România. Sau s-ar putea să fie una în care soțul și soția s-au luat doar făcând câ­te­va calcule simple: ca să mai beneficieze de niș­te ajutoare financiare de la stat.

Un alt punct sensibil al proiectului e „anu­la­rea subvențiilor publice pentru avort și mij­loa­ce contraceptive“, iar banii de aici să fie di­rec­ționați spre „servicii de sănătate maternă“. Cu alte cuvinte, dacă nu se reușește, cel pu­țin deocamdată, interzicerea avorturilor, atunci se face spre asta un pas intermediar. Vrei să re­nunți la o sarcină? Vrei să previi o sarcină? OK, ești liber să o faci, dar trebuie să plătești. E un fel de serviciu de lux, în opinia Coa­li­ției Pen­tru Familie. Nu ai bani să plătești? Ai do­uă va­riante. Prima: dai naștere unui copil ne­dorit, pe care s-ar putea, din diverse mo­ti­ve, unul chiar acela că nu ai bani, să-l aban­donezi. O va­riantă traumatizantă atât pentru tine, pă­rin­te, cât mai ales pentru prunc. A do­ua po­si­bi­li­tate: apelezi, ca în vremea co­mu­nismului, la so­luții dintre cele mai barbare și periculoase de a te feri de o sarcină sau de a face avort.

O altă măsură este „eliminarea accesului mi­norilor la servicii de avort și de planificare fa­mi­lială fără acordul părinților“. Ce nu iau în cal­cul, aici, susținătorii familiei tradiționale sunt fa­mi­lii­le cu probleme. Acelea în care copiii sunt bă­tuți, traumatizați, alungați de acasă sau, pur și simplu, familiile în care comunicarea între părinte și copil este inexistentă. În situații ca acestea, ce faci cu o minoră de 16 ani, spe­ria­tă că a rămas însărcinată, dar poate chiar mai înspăimântată de gândul că trebuie să le îm­păr­tășească acest lucru părinților? Și în acest caz, principalul risc e să constatăm că, pentru a scăpa, totuși, de o sarcină nedorită, ado­les­cen­tele vor lua în calcul să facă, așa cum pot, avort. Chiar și riscându-și viața pentru asta.

Probabil că unul dintre cele mai teribile lu­cruri care i se poate întâmpla unui popor e a-și uita propria istorie. De a crede că, doar pentru că au trecut niște ani, tragediile nu se pot repeta. În felul acesta, e garantat și altceva: n-am în­vățat nimic din tot ce ni s-a întâmplat. N-am învățat nimic, de exemplu, din destinele a mii de femei care, până acum trei decenii, mu­reau făcând avort pe ascuns. N-am învățat ni­mic din tragediile a zeci, poa­te a sute de mii de copii care au umplut or­fe­li­natele. N-am în­vă­țat nimic din niște drepturi pentru care, până de curând, am luptat. Dar re­petiția, așa cum știm, e mama în­vă­ță­tu­rii. Însă ar fi bine să nu uităm că, în situații ca cele de mai sus, s-ar pu­tea să ne mai coste viața câtorva generații.