De același autor
Am auzit, în ultima vreme, despre serviciile secrete române mai mult din telenovela lui Sebastian Ghiță. Sau din jurnalul Elenei Udrea, din care citează, ca din Biblie, maeștrii presei. Sau, chiar mai des, din răfuielile politico-penale la ordinea zilei, din care a devenit aproape imposibil să cerni adevărul dintr-o mare de minciună. Dar, cât timp răfuielile sunt cu servicii, cu acoperiți, cu inși care au în mână butoanele țării, merg unse la publicul larg, iubitor de povești suculente. Adică la noi, cetățenii de rând, care pompăm bani la bugetul statului, pentru a întreține și serviciile, și penalii, și povestioarele.
Mai rar auzim despre servicii atunci când ar trebui. Sigur, SRI, să zicem, nu trebuie să ne explice nouă, românilor obișnuiți, ce misiuni are în fiecare zi. Nici nu-i cazul, tocmai de aceea este o instituție cu activități secrete. Dar, parcă, în afară de depistarea unor rătăciți care se joacă de-a teroriștii prin sufrageriile proprii, se simte nevoia să mutăm câmpul tactic în sufragerii mai înstărite. Să vedem și de ce.
Doar în ultimele luni, doi dintre cei mai vânați corupți ai țării, Sebastian Ghiță și Puiu Popoviciu, au dispărut. Unul, din România în Serbia, așa cum ne-am lămurit, între timp, în cazul lui Ghiță. Celălalt, unde a vrut el, pentru că încă nu știm unde s-a pitit Popoviciu. Ambii au dispărut taman când se apropia ziua să deconteze pentru tunuri date pe banii țării. Ghiță, deși sub control judiciar, cu interdicție de a părăsi România, a reușit să fugă chiar de sub nasul polițiștilor Direcției de Operațiuni Speciale. Asta la doar două zile după ce îi expirase și mandatul de parlamentar, și imunitatea. A lăsat în urmă cinci dosare penale, trei în birourile procurorilor DNA și două pe masa judecătorilor.
Acuzațiile care i se aduc acoperă un spectru larg din Codul Penal: dare de mită, spălare de bani, instigare la abuz în serviciu, fraudă din fonduri europene, evaziune fiscală, constituire de grup infracțional organizat și tot așa. Despre imperiul financiar pe care Ghiță, copilul răsfățat al serviciilor, care și-a lipit firmele de unele dintre cele mai bănoase contracte cu statul, sau despre partenerii lui de fapte penale, precum famiglia Cozma sau Ponta şi apropiații, nici n-are rost să mai vorbim. Ghiță a fugit, s-a ascuns câteva luni numai el știe pe unde și, cine știe?, poate când s-a plictisit să stea dosit, s-a gândit că mai bine se lasă prins cu acte false la Belgrad, unde poza în student sloven.
Cu o lună și jumătate de arest și 200.000 de euro cauțiune, bani de buzunar pentru unul ca el, și-a cumpărat, cel puțin deocamdată, liniștea în Serbia, de unde, după aproape patru luni, nu poate fi extrădat. Ba au durat hârtiile făcute de autoritățile noastre, ba nu avem acord cu Serbia, ba avem unul, dar e de prin 1960, ba trebuie să răspundă, mai întâi, în fața instanțelor de acolo, pentru pașaportul fals cu care a fost prins. Pe scurt, Ghiță, care ne-a amețit cu dezvăluiri despre cucuvele mov, regizate pe ritmul „La Chilia-n Port“, este liber și liniștit în Belgrad.
Gabriel Aurel „Puiu“ Popoviciu, condamnat, săptămâna trecută, la șapte ani de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa“, fiind găsit vinovat de dare de mită și de complicitate la abuz în serviciu, este, dacă nu liniștit, cel puțin liber. Popoviciu ocupa, an de an, primele locuri în topurile bogaților de succes ai României. Instanța a arătat că tocmai cea mai importantă dintre afacerile lui, prin care a tranzacționat, la un preț subevaluat, 224 de hectare de teren ale Universității de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, s-a făcut prin săvârșirea unor fapte penale. Popoviciu ar fi plecat, prin iunie, în Londra, dar de atunci nu se mai știe nimic de el. Nu avea interdicție de a părăsi țara și nici vreo altă măsură preventivă stabilită de magistrați. În concluzie, n-avea de ce să fie urmărit de autorități.
Dar să revenim la servicii. La SRI, mai exact. Care, poate, având deja niște cazuri de penali care, după ce dau lovitura, iar Popoviciu și Ghiță sunt doar două exemple, se fac nevăzuți, ar putea fi, totuși, interesat să apere țărișoara. Pentru că un pericol nu sunt doar băieții care se joacă de-a teroriștii, ci și cei care fentează legile. Care secătuiesc bugetul statului. Care întrețin un sistem politico-administrativ mafiot. Care reprezintă o amenințare reală la adresa economiei naționale. Și dacă ar fi interesat de toate astea, SRI ar putea face altceva. Să atragă atenția legiuitorilor, șefului statului, dar și întregii societăți că, dacă nu avem legi, atunci ar trebui să le facem în așa fel încât să nu-i mai pierdem și să-i lăsăm nepedepsiți pe toți îmbogățiții pe nedrept.
Nu e mare filosofie să înțelegi că personaje ca Ghiță sau ca Popoviciu n-au niciun chef să-și petreacă ani buni în pușcărie și că vor căuta orice soluție să scape. Probabil că mare filosofie n-ar fi nici să se găsească o soluție legală pentru ca astfel de indivizi să fie monitorizați din timp, poate chiar de servicii, astfel încât să nu ne mai zvârcolim și să facem circ pe ecrane abia după ce băieții aceștia se fac nevăzuți. Dar într-o țară în care dinspre servicii vin mai mult știri bune de făcut glume pe Facebook, iar dinspre parlament și guvern, doar bolovani aruncați în capul justiției, probabil că mai simplu ar fi să se facă altceva. O lege pentru a-i scăpa pe fugarii de lux de stresul de a se ascunde. Fură și fugi liniștit. Nu venim după tine. Ar fi o lege simplă și, cel puțin, mai cinstită pentru toată lumea.
