La asa rapire, asa presa

Rasvan Popescu 15.04.2005

De același autor

Amatorism pe toata linia! E singura concluzie pe care pot sa o trag dupa doua saptamani in care rapirea jurnalistilor romani in Irak a tinut prima pagina. Zile la rand, pe la sapte seara aflam, din surse credibile, ca cei trei au fost eliberati si sunt asteptati la aeroport. Cateva ore mai tarziu apareau infirmarile oficiale, totusi speranta murea abia in zori, cand ziaristii de veghe la Otopeni terminau cafeaua si plecau acasa. Totusi, in unele ziare de dimineata citeai ca ostatecii au fost eliberati! Ce-o fi fost in sufletele familiilor celor rapiti nu se poate imagina.
E greu de refacut tabloul exact al acestor pseudo-evenimente si mai ales de stabilit punctul din care ele se rostogolesc in cascada. Multi dau vina pe Dan Diaconescu si pe OTV. Insa zvonul privind eliberarea jurnalistilor rapiti aparuse pe Internet inaintea emisiunii sale de pomina. Sub rezerva lui "se pare ca", Diaconescu a anuntat, din surse irakiene, ca Marie-Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Eduard Ohanesian au fost abandonati de rapitori pe o sosea langa Bagdad si recuperati de trupele irakiene. Acestea mobilizasera opt mii de soldati in urmarirea teroristilor, care, inspaimantati, si-ar fi abandonat prada. Ceva mai tarziu Dan Diaconescu isi dezvaluie sursa, e chiar fiul ministrului irakian al Apararii. Iata cum se leaga lucrurile la OTV, ai nostri ar fi ajuns la militarii irakieni, al caror sef suprem are un baiat mare, care i-a spus repede lui Dan Diaconescu. Convocat in fata CNA pentru explicatii, Diaconescu a invocat buna sa credinta, oboseala si presiunea sub care lucra: in timpul emisiunii i s-a comunicat ca B1 anuntase eliberarea jurnalistilor inaintea lui. Nu era asa, un reporter de la B1 relatase doar ca se afla la aeroport, unde s-au adunat o multime de ziaristi, pentru ca exista zvonuri legate de eliberarea ostatecilor. In ziua urmatoare, mai toate posturile importante s-au molipsit, intarind ideea ca ziaristii rapiti ar fi fost eliberati. Chiar si in fata dezmintirilor oficiale ferme, au fost analisti de parere ca autoritatile nu pot sa ne spuna adevarul pana cand cei trei nu ajung pe teritoriu romanesc: ei ar fi fost bine mersi la adapost, interogati de americani.
Pe aripile imaginatiei si ale informatiilor din surse si-a facut loc scenariul "rapirii de la Bucuresti". Personajul cheie a devenit Omar Hayssam, om de afaceri romano-sirian care i-a sponsorizat pe ziaristi si chiar i-a ghidat in Irak, prin partenerul sau Mohamad Munaf. Dupa care a pretins ca rapitorii i-au cerut patru milioane de dolari rascumparare. Omar Hayssam e un om cu probleme psihice si cu legea. De vreo doi ani el era cercetat, fara mare entuziasm, ce-i drept, pentru infractiuni economice si un prejudiciu aproximat la doua milioane de dolari. O parte din acesti bani s-au regasit pe lista de subventii a PSD, unde Hayssam era membru vechi si chiar pe punctul de-a ajunge deputat. Ce scandal politic am fi avut azi, cu un deputat al opozitiei la beci. Dan Ioan Popescu se lauda ca el l-ar fi taiat preventiv de pe lista, unde-l pusese fostul sef al PSD Bucuresti, Mihai Ursache. Acesta il cunostea in calitatea sa de sef al AVAS, unde se pare ca Hayssam era dator. De altfel, Hayssam lucra de mult si cu succes cu statul, el reusind sa preia si sa falimenteze cea mai mare fabrica de dulciuri din Cluj si apoi sa cumpere IPRS Baneasa la pretul unui apartament. Totusi, asa dubios si cercetat de Parchet, Hayssam mergea la vanatoare cu tatal lui Marie-Jeanne Ion, cand acesta era prefect de Buzau, si se urca nestingherit in avionul prezidential, calatorind prin lume cu Ion Iliescu, acesta din urma sarac si cinstit.
Pe fondul bombardamentului mediatic dezlantuit, autoritatile fac o miscare decisa: Hayssam e arestat in dosarele mai vechi, dar si in conexiune cu alte actiuni desfasurate la Bagdad. PSD n-are incotro, a doua zi il da afara din partid, sa astupe gaura de imagine. In ochii presei Hayssam e acum principalul suspect in cazul rapirii jurnalistilor. Ipoteza curenta este ca omul de afaceri romano-sirian a cautat o cale de a parasi tara, unde ramasese fara protectie politica in fata procurorilor. Eventual sa fi plecat si cu banii de rascumparare. Nimeni nu merge pana acolo incat sa-i faca si pe jurnalisti complici la propria rapire, dar, in acest ritm, nici mult nu mai e, deja se vorbeste despre "inconstienta lor criminala".
Adevarul e ca nu stim si refuzam sa admitem asta. Reactionam emotional si o tinem pe-a noastra, chiar impotriva evidentei, nu stim, dar credem cu tarie. Desigur, exista scuza ca suntem la prima rapire, care mai e si atipica. Dar tocmai aceasta putea sa fie sansa noastra. Slava Domnului, rapitorii nu ne-au cerut, ca altora, sa ne retragem din Irak. Nu e vorba de Al-Qaida, ci de un grup necunoscut care nu ameninta cu executii. Asadar, aveam suficiente date ca sa nu ne isterizam, sa abordam lucrurile cu calm, discernamant si responsabilitate. Si mai ales cu rabdare. Au fost situatii de acest gen in lume in care negocierile au durat luni de zile. Autoritatile au comunicat constant cu presa, care a acoperit mediatic situatiile de criza, fara a intra ea insasi in criza. Noi, insa, am luat-o tare, ca la Marasesti, in izmene...

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22