De același autor
Elveţia sprijină România atât la nivel instituţional, cât şi prin iniţiative particulare. Cu prilejul unei călătorii de informare organizată de Ambasada Elveţiei, am făcut cunoştinţă cu un astfel de program.
În cadrul Contribuţiei pentru Extindere, un acord încheiat cu Uniunea Europeană în scopul sprijinirii noilor state membre, Confederaţia Elveţiană alocă României 181 de milioane de franci elveţieni până în 2014, pentru a reduce discrepanţele sociale şi economice între statele din interiorul UE. Fondurile elveţiene, mai uşor de accesat decât cele din partea UE, vizează domenii precum siguranţa (accederea la Spaţiul Schengen, lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate), sănătatea (medicina de urgenţă, terapie intensivă pediatrică, servicii integrate la nivel de comunităţi), implicarea societăţii civile (proiecte de mediu şi sprijin pentru ONG-uri), parteneriate instituţionale şi dialog social, incluziunea romilor şi a altor grupuri vulnerabile, burse pentru cercetare şi educaţie.
Dincolo de acest program de stat, există o mulţime de proiecte particulare, care sprijină România „la firul ierbii“. Unul dintre acestea vizează exploatarea eficientă şi durabilă a pădurilor.
Acum câţiva ani, Bernhard „Bence“ Freiherr von Puttkamer a fost angajat să administreze pădurile retrocedate unei familii din Zăbala (judeţul Covasna). Ce l-a frapat pe tânărul inginer silvic de origine germană a fost modul haotic în care românii exploatau lemnul din pădure, prin nerespectarea unor reguli minimale, printre care: stabilirea direcţiei în care un copac trebuie să cadă după ce e tăiat, astfel încât să nu afecteze arborii din apropiere, curăţarea trunchiului de crengi înainte de a fi scos din pădure, pentru a nu distruge vegetaţia din jur în timpul transportului şi, nu în ultimul rând, măsuri de siguranţă pentru lucrătorii forestieri („În România, prea puţini dintre tăietorii de lemne ajung întregi la vârsta de pensionare, din cauza accidentelor“, spune Bence.)
Dincolo de parteneriatele stabilite cu Ministerul Agriculturii şi cu Facultatea de Silvicultură din Braşov, Bence a simţit nevoia să-i înveţe cum pot munci mai curat, mai eficient şi mai sigur pe cei care lucrează în pădurile româneşti. Şi cum teoria nu părea a se prinde de prea mulţi dintre forestierii din Zăbala, Bence a apelat la colegii săi din Celerina, o localitate din vestul Elveţiei.
E o dimineaţă însorită, dar răcoroasă de început de mai. La altitudinea de peste 1.700 de metri, unde e situată Celerina, zăpada încă zăboveşte în locurile umbrite. Urcăm în pădure cu Bence, alături de Jon Andri Bisaz şi Luigi Frigerio, doi pădurari elveţieni care îi învaţă pe români cum să taie copaci. Pare paradoxal ca un pădurar să dea lecţii despre cum să defrişezi o zonă împădurită, dar Jon Andri Bisaz ne vorbeşte cu pragmatism despre cele trei funcţii ale pădurii – cea socială, cea de mediu şi, nu în cele din urmă, cea economică – şi despre cum rolul lui este să asigure un echilibru între acestea. Ajungem în zona în care se taie copaci, marcată de un banner galben, care îi atenţionează pe turişti. Aici, trei români aduşi la training în Elveţia fac acelaşi lucru ca în Covasna – doboară copaci -, dar cu mici diferenţe care, în final, duc la o producţie crescută de lemn, limitează afectarea pădurii şi le oferă condiţii sigure de muncă. Îmbrăcaţi în echipamente portocalii, cu căşti pe cap, dar fără mănuşi de protecţie (aici, nici măcar elveţienii nu au reuşit
să-i convingă), românii mânuiesc abil fierăstraiele mecanice moderne. Au şi la ei, în Covasna, unele la fel, dar acasă le lipseşte restul echipamentului, completat de o ruletă cu care măsoară dimensiunile la care trebuie porţionat trunchiul după doborâre. Luigi, un elveţian cu o mustaţă căruntă impresionantă, le arată în ce direcţie trebuie să cadă copacul care, după ce se prăbuşeşte cu precizie printre alţi doi arbori uriaşi, e tăiat în bucăţi. Acestea sunt trase apoi cu doi cai până la drum, unde sunt urcate într-un tractor. Bence povesteşte cum în România se intră cu tractorul în pădure şi se distruge astfel, sub roţile grele, o nouă generaţie de copaci. „La noi, caii sunt rari, aşa că îi închiriem pe bani grei. În Covasna aveţi mulţi cai, dar nu-i folosiţi“, spune inginerul silvic. Aici, grija pentru natură se îmbină perfect cu eficienţa economică.
Cei trei români au fost aduşi la Celerina pe cheltuiala pădurarilor elveţieni, care vor să facă astfel de stagii de pregătire cu cât mai mulţi lucrători forestieri de la noi din ţară. Jon Andri Bisaz, care a fost şi el în România, spune că românii sunt muncitori, dar că trebuie să înveţe aceste mici reguli care le vor aduce beneficii mari: „Sperăm ca românii pe care îi instruim aici să meargă acasă şi să-i înveţe şi pe alţii cum să muncească mai eficient şi în siguranţă“. //
