De același autor
„Scrisorile deschise înveninează atmosfera!“, a decretat Eugen Şerbănescu, directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), la o recentă dezbatere, după ce Cristian Mungiu şi-a permis să semnaleze public, în scris, o serie de inadvertenţe evidente la concursul de finanţare a proiectelor cinematografice. Din postura de membru al juriului, regizorul laureat cu Palme d’Or a primit confirmarea unor nereguli pe care le semnalează de ani de zile şi pe care, acum, le vede din interior. Numai că Mungiu a refuzat să fie parte cooperantă a sistemului pe care l-a criticat sincer, aşa că a formulat o serie de observaţii pe care le-a înaintat ministrului Culturii. Acest fapt a declanşat reacţia lui Eugen Şerbănescu, care pare a nu înţelege cum cineva care a primit bani de la CNC poate să amendeze instituţia, fie şi prin nişte observaţii de bun-simţ. Ca şi cum fondurile respective au fost acordate nu pentru a-i sprijini filmele, în urma unui concurs, ci ca să îi închidă gura regizorului respectiv.
De ce ar trebui reformat sistemul, de vreme ce el, aşa cum este acum, a generat succesele de care s-a bucurat cinematografia românească la festivalurile de prestigiu? – spune domnul Şerbănescu. Uitându-ne la lunga serie de scrisori deschise şi de proteste pe care regizorii premiaţi le-au semnat în ultimii ani, ne dăm seama că ei au reuşit nu datorită sistemului, ci în ciuda lui. În vreme ce marii regizori străini cu care concurează la festivalurile de anvergură se ocupă exclusiv de filmele lor, la noi, Mungiu şi colegii lui trebuie să se lupte în fiecare an nu numai pentru fonduri ca să-şi vadă peliculele pe ecrane, dar şi pentru reformarea unui sistem opac, marcat de bâlbâieli şi jocuri de culise.
Începând cu Legea cinematografiei şi cu CNC, continuând cu sprijinirea valorii şi cu tăierea fondurilor acordate unor filme de care cred că le e ruşine şi regizorilor lor, fără a lăsa la o parte problemele difuzării şi ale sălilor de cinema – e clar că sistemul public de susţinere a cinematografiei româneşti are nevoie de o reformă substanţială. Ministrul Culturii este cel care poate, acum, declanşa această reformă, implicându-se în procesul legislativ. Nu va fi uşor, asta e clar: există deja o iniţiativă parlamentară care se pare că urmăreşte scoaterea CNC de sub tutela Ministerului Culturii. Însă istoria recentă a demonstrat că, atunci când o persoană se află într-o poziţie de decizie şi are sprijin politic, dacă vrea să schimbe o lege într-un anumit fel, o schimbă. Pentru a eficientiza activitatea CNC, ministrul trebuie să aibă viziunea şi tenacitatea de a tranşa problema şi de a spune clar care e direcţia de urmat: se va continua cu împărţirea fondurilor unui număr mare de filme, pentru a mulţumi cât mai multă lume, sau se va urmări finanţarea unui număr mai mic de filme, dar cu sume mai mari? Indiferent de ce variantă alege, acordarea de fonduri pe criterii netransparente unor proiecte care se dovedesc, la ieşirea pe ecrane, catastrofale trebuie să înceteze.
Orice iniţiativă legislativă bună se poate pierde în hăţişul procedural dacă nu e urmărită cu atenţie, ba chiar cu încăpăţânare. Dacă vrea să rămână în istorie ca ministrul căruia i se datorează înnoirea sitemului şi încurajarea exclusiv a valorii, Theodor Paleologu trebuie să dea dovadă de tenacitate. În scrisoarea deschisă pe care i-a adresat-o, Cristian Mungiu îi spune acest lucru: „Rămâne să apreciaţi dvs. dacă aveţi determinarea şi energia să generaţi această înnoire şi dacă succesele recente ale culturii române prin cinematografia ei merită sau nu acest efort“. Luând în calcul prestigioasele distincţii primite în ultima vreme, dar şi posibilitatea altor premii importante (două lungmetraje selectate la Cannes), efortul de a reforma sistemul este nu numai legitim, dar şi imperios necesar.
