De același autor
Nu m-am dat niciodată în vânt după aniversări şi comemorări. În materie de politici culturale, vânarea cifrelor rotunde mi-a părut mereu alternativa mai puţin consumatoare de neuroni la sincronizare, inovaţie, programare axată pe valori. Un parastas alegru, o întoarcere cu faţa la trecut, din neîncrederea sau neştiinţa de a deschide uşa viitorului.
Totuşi, Centenarul României Mari nu poate lăsa pe nimeni indiferent. Pe mine, cu atât mai puţin. 1918 a fost anul astral al istoriei românilor. Centenarul s-ar cuveni să constituie, cel puţin, un prilej de reflecţie: ce am făcut din România vreme de o sută de ani? Cum ne propunem să o construim pentru următorul secol, sperând că acesta va fi mai puţin darnic în războaie şi dictaturi?
Sfârşitul Primului Război Mondial a (re)adus pe scena lumii o mulţime de state şi a marcat totodată emergenţa Statelor Unite ale Americii ca putere globală. Finlanda, Polonia (1917), Belarus, Estonia, Lituania, Letonia, Ucraina (1918) sunt cele ce au dăinuit, unele dintre ele cu lungi eclipse ale statalităţii. Iugoslavia şi Cehoslovacia, proiecte federative, s-au descompus în entităţile constitutive. Un Candide s-ar fi aşteptat ca aceste state, mari câştigătoare, ca şi România, ale disoluţiei imperiilor austro-ungar şi ţarist să celebreze concertat. Raportul cu istoria naţională este însă unul egoist. Drept care fiecare şi-a văzut de centenarul său, cu o vagă solidarizare a statelor baltice.
Am călătorit în ultimul an prin majoritatea acestor ţări. Curiozitatea m-a împins să compar centenarele. Între ele şi cu al nostru. Aşadar, ce au alţii, ce (nu) avem noi?
La o primă vedere, majoritatea ţărilor au creat un site dedicat (Estonia, Finlanda, Lituania, Letonia). Unele dintre acestea integrează şi un magazin online de suveniruri simbolice (Estonia, Lituania). Centenarul României Mari nu s-a învrednicit de un site, fie că acesta s-ar fi chemat www.romania100.ro, www.100.ro, www.centenar.ro sau altfel.
În al doilea rând, cele mai multe state au, precum România, un logo aniversar. Unele sunt epurate şi uşor declinabile în produse derivate (Estonia, Finlanda), altele complexe şi cu multe forme şi culori, inclusiv nuanţe, ba chiar şi text, mai greu de exploatat (Lituania). Logoul eston irizează albastru capitala Tallinn de pe toţi stâlpii de iluminat.
Estonia, Finlanda şi Letonia mizează în programul lor aniversar de diplomaţie culturală pe capacitatea artei contemporane de a crea punţi de dialog. Letonia, cu sub două milioane de locuitori, se singularizează cu un foarte ambiţios program de film (trei premiere din 2017, cincisprezece din 2018).
În Belarus, centenarul a fost subiect de controversă politică între puterea autoritară şi opoziţie. În Polonia, guvernul conservator, interesat de celebrarea mai presus de orice a identităţii naţionale, a intrat în conflict cu opoziţia asupra sensului centenarului: singularizare vs. integrare. Ucraina pare a fi luată prin surprindere de centenar, a cărui semnificaţie istorică este pe cale de a evolua în discursul oficial.
După această fugară privire asupra centenarelor altora, am ajuns să mă întreb: dacă mi-aş dori un singur lucru pentru Centenarul României Mari, care ar fi acela? După îndelungă cumpănire, am ales. Aş jindui la un Fond Naţional de Artă Contemporană, eventual sub forma unei scheme public (achiziţii pentru muzee) – privat (deductibilitate din cifra de afaceri sau din profitul companiilor pentru cumpărarea / sprijinirea operelor de artă). Aşa, nepoţii şi strănepoţii noştri nu vor merge la bicentenar să admire operele talentaţilor noştri congeneri tot la Centrul Pompidou sau la MoMA, cum o facem azi pentru Brâncuşi.
