De același autor
S-a auzit mai mult în România de Pierre Hassner la moartea sa decât în timpul vieții, acesta este tristul adevăr. Născut în 1933 în România, Hassner emigra la Paris împreună cu părinții în 1948. A urmat cursurile Școlii Normale Superioare din Paris, a devenit discipolul favorit al lui Raymond Aron. Din 1964, preda la Institutul de Studii Politice din Paris.
Mare specialist în relațiile internaționale, a fost profesor invitat la universități prestigioase din Europa și America de Nord (Johns Hopkins, Bologna, Chicago, Harvard, printre altele). În România, nu a fost distins cu vreun doctorat Honoris Causa, nu a fost invitat să susțină prelegeri ori conferințe, deși păstra o legătură afectivă cu țara de origine și vorbea o română perfectă. Niciuna dintre cărțile sale nu a fost tradusă în română. Notabila excepție o reprezintă prezența la o școală de vară organizată în 2005 de Memorialul Sighet.
|
Pierre Hassner la Școala de Vară de la Sighet în 2005 |
Într-un interviu din 1995, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca defineau regimul instituit în România în decembrie 1989 drept o democratură, menționând că termenul fusese lansat de Hassner. Chiar după căderea comunismului, Hassner definea astfel tranziția unor țări, în principal Rusia și China, care lăsau în urmă totalitarismul fără a deveni totuși democratice. Astăzi, unii l-ar regăsi într-un concept intens vehiculat: democrația iliberală.
Războiul, violența și totalitarismul au fost temele sale de cercetare predilecte. Filosofia și istoria erau instrumentele cu care aborda relațiile internaționale. A criticat acerb URSS și a sprijinit disidența est-europeană. Încă din 1971, a teoretizat dreptul de ingerință pe considerente morale în relațiile internaționale (în 2005, coordona volumul colectiv Justifier la guerre? De l’humanitaire au contre-terrorisme), iar după 1989 consideră că Bosnia și Kosovo constituie pietrele de încercare ale acestei doctrine.
Conexiunile și interdependențele între războaie, totalitarism, naționalism, violență au constituit puncte de plecare pentru câteva dintre operele sale: La Violence et la Paix. De la bombe atomique au nettoyage ethnique (Violența și Pacea. De la bomba atomică la curățarea etnică, Seuil, 2000) sau La Violence et la Paix. La Terreur et l’Empire (Violența și Pacea. Teroarea și Imperiul, Seuil, 2003). Ultima analiza resorturile noii ordini mondiale de după 11 septembrie 2001, pe care o considera mai instabilă decât oricare dintre cele de după al doilea război mondial.
Ultima sa carte, La Revanche des passions: métamorphoses de la violence et crises du politique (Revanșa pasiunilor: metamorfoze ale violenței și crize ale politicului, Fayard, 2015), studia întoarcerea la identități ca formă de rezistență la globalizare.
Discret, de o modestie rară, generos, Pierre Hassner a rămas o figură luminoasă în memoria tuturor celor care l-au cunoscut. Măcar postum, substanțiala sa operă merită cunoscută în România.
