Trump este Frankenstein-ul Partidului Republican

Republicanii culeg ce au semanat - spune Robert Kagan, una dintre cele mai importante voci conservatoare din peisajul american.

Robert Kagan 08.03.2016

De același autor

 

Când ciuma s-a revărsat peste Teba, Oe­dip și-a trimis cumnatul la oracolul din Del­phi să descopere cauza. Nu realiza că, de fapt, crima pentru care Teba era pedepsită era din vina lui. Partidul Republican de azi este Oedip-ul nostru. O plagă a co­bo­rât asu­pra partidului sub forma celui mai de succes demagog-șarlatan din is­to­ria poli­ti­cii americane. Partidul caută cu disperare cauza și remediul, fără să rea­li­zeze că, ase­menea lui Oedip, el este cel ca­re a inițiat această plagă. Crimele politice ale par­ti­du­lui sunt acum pedepsite printr-un fel de justiție divină demnă de o tragedie greacă.

 

Trump nu e un accident. Și nici nu deturnează Partidul Re­pu­bli­can sau mișcarea conservatoare, în cazul în care există așa ceva. El este, mai degrabă, creația par­tidului, este monstrul Frankenstein, adus la viață de către partid, alimentat de par­tid și devenit între timp suficient de pu­ternic pentru a-și distruge creatorul.

 

Oare nu obstrucționismul sălbatic al par­ti­dului – amenințările repetate de paralizare a guvernului federal, prin blocaj bugetar, pe fondul dezacordurilor politice și le­gis­la­tive, apelurile repetate împotriva de­ci­zii­lor Curții Supreme, insistența că a fi pre­dis­pus compromisului echivalează cu o tră­dare, loviturile interne împotriva lide­ri­lor partidului care refuzau să se alăture demolării generale – a fost cel care i-a în­vățat pe votanții republicani că guvernul, instituțiile, tradițiile politice, liderii par­ti­dului și chiar partidele sunt lucruri care trebuie răsturnate, evitate, ignorate, jig­nite, batjocorite?

 

Nu a fost, printre alții, chiar senatorul Ted Cruz cel care a creat această atmosferă, deschizând calea pentru cineva încă și mai ireverențios, astfel încât acum, ca o iro­nie, Cruz, împreună cu restul par­ti­du­lui, se confruntă acum cu o versiune mai pură a lui însuși, un anarho-revoluționar mai puțin constrâns de rațiuni ideologice? Nu am fi chiar la prima revoluție care și-a devorat copiii.

 

Apoi, partidul a închis ochii în fața bigo­tismului din rândurile sale. Nu, ma­jo­ri­ta­tea republicanilor nu sunt bigoți. Dar, cu­ siguranță, prin atitudinea lor, au permis dezvoltarea bigotismului. Cine a început ata­cul asupra imigranților - legali și ilegali - cu mult înainte ca Trump să transforme această problema în tema principală a cam­paniei sale? Cine l-a forțat pe Mitt Rom­ney să facă un pact cu diavolul în 2012, vorbind despre „autodeportare“ pen­tru a se alinia forțelor antiimigrație din in­teriorul partidului? Și cine s-a opus ori­că­ror mijloace plauzibile de a aborda pro­ble­ma reală a imigrației ilegale, forțându-l pe senatorul Marco Rubio să-și abandoneze principiile - și chiar propria legislație în domeniul imigrației - ca nu cumva să fie eliminat din cursa prezidențială înainte de a o începe? Nu au fost niște extratereștri. Au fost experții și intelectualii Partidului Republican, în încercarea lor de a exploata pasiunile populiste și de a aplica o lovitură oricărei legi pentru care președintele Oba­ma ar putea pretinde chiar și un rol par­țial. Ce-a făcut Trump altceva decât să con­tinue toate aceste lucruri, racordându-se la atmosfera extinsă de furie populară, de xenofobie și de bigotism, amorsată deja în interiorul partidului?

 

Apoi a fost ura față de Obama, un sindrom cu nuanțe rasiale dezechilibrate, care a făcut ca orice acuzație plauzibilă și orice opoziție să fie justificate. A fost activitatea președintelui adesea criticabilă? A contribuit politica sa externă la des­tră­marea ordinii globale liberale pe care SUA au creat-o după al doilea război mondial? Da, și pentru aceste eșecuri merita să fie cri­ticat și să întâmpine o opoziție bazată pe convingeri ferme. Dar critica repu­bli­ca­nilor și a conservatorilor a luat o formă neobișnuit de întunecată, cu accente pa­ra­noi­ce. În loc să recomande strategii al­ter­native plauzibile pentru criza din Orientul Mijlociu, mulți republicani au căzut din nou în islamofobie, cu aluzii suspecte des­pre loialitățile personale ale președintelui.

 

Astfel, Obama nu este doar acuzat pentru gre­șelile sale, ci este etichetat drept an­ti­a­merican, neamerican, nonamerican, iar po­liticile sale - deși aproape imposibil de diferențiat față de cele ale predecesorilor săi democrați liberali, precum Michael Du­kakis sau Mario Cuomo - sunt considerate drept ceva subversiv. Cât de surprinzător este faptul că un om care și-a început ca­riera politică recentă prin punereala în­doială a eligibilității lui Obama este acum dispus și capabil să comunice cu sus­ți­nă­torii săi, arătându-și disprețul pentru „co­rectitudine politică“?

 

Am putea să credem că legiunea de „fu­rioși“ ai lui Trump e nemulțumită de ni­velul salariilor. Nu, ei sunt furioși pe toate acele lucruri pe care republicanii le-au spus să fie furioși în acești ultimi ani. Și șansa a făcut ca Trump să fie cel care, în­depărt­ân­du-i pe promotorii inițiali ai acestui cu­rent, să devină purtătorul lor de stindard. El este Napoleonul care a recoltat roadele revoluției.

 

În ultima vreme, se aud tot felul de re­pro­șuri. De ce nu s-au mobilizat liderii partidului pentru a-l opri pe Trump mai devreme, cât încă mai era timp? Dar cum ar fi putut să o facă? Trump alimenta toc­mai forțele din partid pe care ei le crea­se­ră și prin care sperau să ajungă la putere. O parte dintre liderii și experții repu­blicani care cheamă acum la o con­tra­re­vo­luție împotriva lui Trump până nu demult erau cei care salutau contribuția sa la dez­batere. Politicienii care candidează îm­po­tri­va lui și care acum sunt pe cale să fie eliminați erau reticenți să-l atace, din tea­ma de a nu-și aliena susținătorii. În schimb, s-au atacat unii pe alții, scoțându-și ochii în timp ce se prăbușeau unul câte unul în prăpastie. Guvernatorul din New Jersey, Chris Christie, și-a lansat ultimul său atac mortal chiar înainte de a se retrage – îm­po­triva lui Trump? Nu, ci împotriva lui Rubio. (Și acum, ca un ultim serviciu adus partidului și națiunii, l-a îmbrățișat pe Trump.) Jeb Bush a cheltuit milioane după milioane într-o cursă lipsită de speranță, îm­potriva cui? Nu împotriva lui Trump.

 

Creația republicanilor va fi în cu­rând liberă, lăsând altora sar­ci­na de a face corecții acolo unde partidul a eșuat. Pentru acest fost republican, și probabil și pentru alții, singura alegere va fi aceea de a vota pentru Hillary Clinton. Partidul nu poate fi salvat, dar țara încă mai poate fi.

 

Traducere și adaptare de OCTAVIAN MANEA după Trump is the GOP’s Frankenstein monster, articol publicat pe 25 februarie în Washington Post.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22