Arta de a fi penibil

Cu cateva saptamani inainte de a implini 18 ani, Madalina Dumitru este ridicata de procurori, interogata timp de 13 ore si obligata sa declare ca a intretinut relatii sexuale cu Gregorian Bivolaru. Dupa cateva zile, cand vrea sa-si schimbe declaratia, care a dus la arestarea lui Bivolaru, Madalina este tarata la Institutul Medico-Legal, unde procurorii vor sa-i impuna o expertiza ginecologica. Au loc scene violente si fata este despartita de iubitul ei si de avocata. I se confisca buletinul, carnetul de elev si telefonul mobil si este incredintata Autoritatii pentru Protectia Copilului, desi de facto nu mai este demult un copil. Cum iese pe strada, patru masini de politie o urmaresc ca pe o rau-facatoare. Apoi este incredintata surorii ei, a carei casa este si ea pazita de o duba a politiei. Madalina declara ca vrea sa se casatoreasca si sa plece inapoi la Bucuresti. Probabil o va face de indata ce va deveni majora, purtand cu ea tot restul vietii traumele acestor zile si saptamani, traume accentuate de cruzimea si lipsa de scrupule a unor ziare care i-au publicat jurnalul intim. Este ca si cand cineva ar fi dezbracat-o in public.

Madalina nu este insa un tanar model. Nu castiga olimpiade si nici competitii sportive. Este doar o tanara dezorientata dintr-o familie dezorganizata. In plina deruta a pubertatii a nimerit pe mainile unor pseudo-yoghini versati in arta manipularii. De aceea nu a meritat simpatia nimanui si drepturile ei nu au contat. Procurorii si presa aservita puterii i-au calcat in picioare demnitatea si intimitatea. Nici un om politic din opozitie nu s-a preocupat de cazul ei, ca sa nu se "pateze" cumva prin asociere cu MISA.

Cazul Madalinei Dumitru este un efect secundar al uriasei diversiuni esuate care a fost, si probabil mai este, scandalul MISA. Acest efect secundar este o drama umana, care ilustreaza insa cat se poate de elocvent dimensiunile monstruoase la care poate ajunge desconsiderarea drepturilor omului si ale cetateanului si fragilitatea statului de drept din Romania. De fapt, toata povestea lui Gregorian Bivolaru si a adeptilor sai ilustreaza aceasta stare de fapt. In toata hidosenia ei, povestea contine insa si cateva elemente pozitive.

Partea buna este ca Gregorian Bivolaru a fost totusi eliberat din arest de catre judecatori si ca adevarul despre pretinsa sa tentativa de trecere frauduloasa a frontierei a iesit la iveala. Dupa cum au povestit penibilul lider al MISA si vamesul din Sfantu Gheorghe, nici nu a fost vorba de asa ceva. Pentru sceptici, mentionam faptul ca aceasta acuzatie nici nu a mai fost mentinuta de procurori. Tot un lucru incurajator este si faptul ca scandalul a incetat pentru moment si lucrurile s-au calmat, desigur cu pretul strivirii Madalinei Dumitru. Pana si televiziunile si ziarele obediente au batut in retragere, iar cacealmaua a fost demascata macar de o anumita parte a presei.

In plus, desi era menita, printre altele, sa stearga urmele celuilalt Bivolaru, cu prenumele Gabriel si cu o condamnare pentru frauda, odiseea lui Gregorian Bivolaru nu a facut decat sa atraga atentia asupra escrocului fortandu-l sa se predea. Drept bonus, presa a mai scos la iveala si stransele sale relatii de afaceri cu Adrian Nastase, caruia i-a vandut un teren valoros la un pret de nimic, prin interpusi, desigur. In acel moment, autoritatile au avut tot interesul sa stinga scandalul. Diversiunea a esuat in mod penibil pentru ca societatea romaneasca a inceput sa se deschida. Metodele aplicate de procurori si politicieni se potriveau perfect unei societati inchise, aceea in care, de altfel, au fost formati cei care au imaginat si executat penibila operatiune.

Sa nu ne entuziasmam insa prea repede. Diversiunea Gregorian Bivolaru se poate repeta oricand, pentru ca elementele ei constitutive exista: procurori supusi puterii si dispretuitori fata de lege, ziaristi incompetenti si obedienti, o cultura politica nedemocratica si o clasa politica definita printr-un amestec de ineptie, lasitate si ticalosie. Acelasi amestec letal pentru democratie a permis si alte diversiuni ale guvernului Adrian Nastase, cum a fost de pilda ridicarea lui Mugur Ciuvica la inceputul anului 2002, cu scandalul de rigoare.

Probabil ca Gregorian Bivolaru si Madalina Dumitru au fost salvati de ochiul vigilent al Uniunii Europene, care urmareste functionarea statului de drept in Romania si reforma in justitie. In nici un caz nu au fost salvati de opinia publica si clasa politica romaneasca. Aceasta din urma s-a comportat penibil. Ministrul de Stat Ioan Talpes a dat din nou vina pe presa, care ar fi exagerat cazul. Ministrul Justitiei a tacut si s-a dus la cateva seminarii despre reforma justitiei in Romania. Evident, puterea trebuia sa taca dupa ce s-a facut de ras. Dar opozitia? A tacut si ea, pentru ca este slaba si lasa. Nu stiu daca nu are curajul convingerilor sale sau pur si simplu nu are convingeri democratice. Singurii care nu s-au temut de MISA au fost cei de la APADOR-CH, care au si redactat un protest. Morala acestei istorii este ca nu ne putem baza pe politicienii nostri pentru apararea drepturilor noastre fundamentale. Suntem cat se poate de vulnerabili si dependenti de protectia Occidentului, care nu ar trebui totusi sa devina un fetis. Singura noastra sansa este constructia unei societati civile puternice. Pacat ca trebuie sa invatam acest lucru tocmai din odiseea unor personaje atat de dubioase ca Gregorian Bivolaru si adeptii sai.