Atacul asupra SPP şi obsesiile lui Dragnea

În termeni politici, vorbim despre ascensiunea unui lider de partid obsedat de control, un lider a cărui ascensiune trebuie oprită cu orice preț.

Rodica Culcer 06.02.2018

De același autor

 

În loc să-și înceapă mandatul atacând fron­tal problemele economice, Guvernul Dăncilă a debutat cu executarea unui or­din stupid al liderului suprem Liviu Drag­nea privind renunțarea la serviciile SPP. Explicația premierului Dăncilă denotă un ser­vilism absolut: „Nu am nicio pro­blemă cu ofițerii SPP, nici cu instituția, însă aceasta este decizia mea“. Pro­ble­me are însă Liviu Dragnea cu șeful SPP, Lucian Pahonțu, pe care l-a acuzat întâi prin interpuși că s-ar implica în politică și apoi direct că transmitea parchetelor informațiile deținute despre demnitari. Mi­nistrul de Interne, Carmen Dan, s-a gră­bit să asigure paza demnitarilor de că­tre Jandarmerie, doar că Jandarmeria nu are atribuții legale în acest sens. În plus, SPP este un serviciu nu doar de pază, ci și de protecție, dispunând de mijloace logistice specifice, care nu sunt la în­demâna polițiștilor sau a jandarmilor.

 

Ion Iliescu:

„Trecerea SPP în subordinea Ministerului Internelor nu ar face decât să genereze noi polemici, câtă vreme ministrul este un om politic. Dacă toți cei care controlează activitatea SPP acționează conjugat și coerent pentru creșterea încrederii în instituții și în lege, se pot evita astfel de situații, care nu servesc interesul public.“

Doi foști președinți au demonstrat carac­te­rul ilegal și inoportun al acestui de­mers: Traian Băsescu a amintit că SPP face parte din sistemul de apărare și că „mă­sura îndepărtării SPP de la înde­pli­nirea misiunii de protecție a dem­ni­ta­ri­lor, în baza unor bârfe de partid, este ilegală și dă o lovitură unei componente a sistemului național de apărare“, iar Ion Iliescu a considerat nepotrivită tre­cerea SPP în subordinea MAI,câtă vre­me ministrul este un om politic“.

 

Niciunul dintre aceste argumente ra­ționale nu l-au oprit însă pe liderul PSD, care se află de altfel în plină ofensivă asupra sistemului de siguranță națională, pe care nu-l vrea coordonat de CSAT, deci implicit de președinte, ci de sine. Nu întâmplător a anunțat că în această sesiune parlamentară „vom începe să discutăm serios despre legea SRI, despre legea SIE“, ceea ce poate însemna că domnul Dragnea va dori să le scoată de sub autoritatea președintelui și să atri­buie exclusiv parlamentului, deci ma­jo­rității politice, dreptul de a-i numi pe di­rectorii celor două instituții. Astfel dom­nul Dragnea speră probabil să controleze și activitatea CSAT, subminându-l și mai mult pe președinte.

Liviu Dragnea:

„Nu am încredere în șeful acestei instituții, pentru că știu că de foarte mulți ani își depășește atribuțiile și folosește angajați ai acestei instituții pentru a strânge informații. (...) Toți știau că ofițerii SPP trebuie să-i transmită lui Pahonțu unde au fost, ce au făcut. Ce informații să culeagă despre un ministru ca să-l protejeze?“

În tot cazul, în acest spirit a fost relansat proiectul de lege al ALDE cu privire la cre­area unei Autorități Naționale de In­terceptări, propus încă din octombrie 2016, și care pevedea controlul acestei autorități de către o comisie de supra­veghere din care făceau parte parla­men­tari și judecători. DNA și SRI nu ar mai putea realiza interceptări, iar inter­cep­tările realizate în cazul unui flagrant sau al unor situații de urgență nu ar putea fi utilizate în instanță decât sub semnătura unui șef numit de parlament. Faptul că o astfel de autoritate numai inde­pen­den­tă nu ar fi, ci, dimpotrivă, controlată po­li­tic nu pare să-l deranjeze pe domnul Tă­riceanu, care, pe măsură ce procesul său înaintează în instanță, este tot mai insistent cu privire la abuzurile „statului paralel“, participând chiar la un eve­ni­ment organizat de fostul colonel SRI Da­niel Dragomir, condamnat deja pentru co­rupție și mare agitator pe tema im­plicării SRI în activitatea DNA și a ins­tan­țelor, fără a prezenta însă nici o probă în sprijinul acuzațiilor sale.

 

https://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-dosar-4-1454.jpgDirectorul Serviciului de Protecţie şi Pază, Lucian Pahonţu

 

Atacul asupra generalului Pahonțu a fost blocat la Comisia de apărare din Senat, pre­zidată de liberalul Marcel Vela, care a de­clarat că în prezent nu există ele­men­te constitutive pentru a-l audia pe şeful SPP. Se pare că domnul Vela a fost mai puțin impresionat decât președintele Co­misiei de control a activității SRI, Claudiu Manda, de scrisoarea trimisă de Alina Mungiu-Pippidi, care, în plină campanie anti-Pahonțu inițiată de Dragnea, cere investigarea unui „serviciu secret“ în ca­drul SPP. Deși Parchetul General a in­firmat o informație dată inițial de Biroul său de presă cu privire la existența unei anchete asupra activității SPP, probabil că scrisoarea doamnei Mungiu-Pippidi va deveni un bun pretext pentru con­ti­nuarea atacului asupra SPP.

 

Potrivit fostului lider PSD Victor Ponta, Liviu Dragnea urmărește transferul SPP în subordinea ministrului de Interne Car­men Dan, pentru a avea control total asu­pra miniștrilor, în care n-ar avea de­loc încredere. Din declarațiile făcute luni de Liviu Dragnea rezultă însă și o anu­mită teamă față de informațiile pe care SPP le-ar putea furniza justiției cu pri­vire la activitățile demnitarilor PSD, in­clu­siv ale sale. Miza nu este deci doar con­trolul asupra miniștrilor și eventuala sub­minare a instituției prezidențiale, ci blo­ca­rea oricărei instituții care l-ar putea controla. În termeni medicali, am putea vor­bi de paranoia. În termeni politici, vor­bim despre ascensiunea unui lider de par­tid obsedat de control, un lider a că­rui ascensiune trebuie oprită cu orice preț.

 

https://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-dosar-2-1454.jpg

Liderul PSD, Liviu Dragnea

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22