De același autor
“Noi suntem membrii aceluiasi partid/Partidul nostru - noi si ai nostri!” Asa suna acum cativa ani leitmotivul muzical al piesei O scrisoare pierduta in montarea memorabila a lui Alexandru Tocilescu. Nimeni nu a avut vreo indoiala ca partidul in cauza era PSD, iar scoaterea de pe afis a piesei de catre Dinu Sararu a confirmat aceasta convingere. Trecute sunt insa zilele in care PSD putea sa se laude cu unitatea de monolit care a inspirat versurile de mai sus, iar daca faliile din conducerea partidului nu s-au vazut cu claritate in ultima vreme, aceasta s-a datorat doar agitatiei create de perspectiva anticipatelor si retragerea demisiei premierului.
O data ce viitura anticipatelor a trecut, bataliile pentru suprematia in PSD, anuntate in spatiul acestei rubrici imediat dupa congresul din 22 aprilie, nu au mai putut fi stavilite. Situatia este cu atat mai complicata cu cat pentru sufletul partidului se bat nu doua, ci trei roze: Mircea Geoana, Adrian Nastase si Ion Iliescu. Singurul cu legitimitate certa dintre cei trei este Mircea Geoana, ales presedinte cu o majoritate zdrobitoare. Ion Iliescu nu-i va ierta niciodata aceasta victorie si nu va avea liniste pana nu-l va compromite definitiv. Nici Adrian Nastase, blocat pe postul ambiguu de presedinte executiv, nu se impaca cu rezultatul votului de la congres, care l-a facut prizonierul propriilor stratageme si l-a aruncat in subordinea celui pe care ar fi preferat sa-l comande. Nu este deci de mirare ca la adresa lui Mircea Geoana au inceput sa se inteteasca atacurile. Nu putem fi atat de naivi incat sa credem ca scandalul privind dubiosul dosar de revolutionar al soacrei domnului Geoana, Margareta Costea, a izbucnit intamplator, si nu a fost aruncat in presa de forte ostile actualului presedinte al partidului. Astfel de practici sunt obisnuite in PSD. In anii trecuti, cea mai mare parte din articolele compromitatoare la adresa lui Adrian Nastase erau sustinute cu date furnizate din anturajul presedintelui Iliescu. Daca insa fostul premier se lupta cu un singur mare adversar, fostul presedinte, in schimb Mircea Geoana este atacat din doua directii deodata: Adrian Nastase si Ion Iliescu.
Sa nu-i plangem insa de mila domnului Geoana, caci si el a trecut la atac, incercand sa loveasca in ambii adversari. Aliatul sau de nadejde, Cristian Diaconescu, nu a sugerat intamplator disponibilitatea partidului de a negocia functiile de presedinti ai Camerei Deputatilor si, respectiv, Senatului, pe care le vizeaza acum Alianta D.A. Revenirea ulterioara asupra declaratiilor, la insistentele lui Adrian Nastase, nu poate ascunde iritarea taberei din jurul lui Mircea Geoana fata de pozitiile privilegiate detinute de Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu. Primul este un adversar in toata regula, iar cel de-al doilea un apropiat al “inamicului”, Ion Iliescu. Nu este convenabil pentru Mircea Geoana ca domnii Vacaroiu si Nastase sa fie al doilea si, respectiv, al treilea om in stat, in timp ce el insusi nu este decat seful unei comisii parlamentare. Ar fi deci preferabil ca macar Adrian Nastase sa-si mai piarda din autoritate si din vizibilitate.
Tocmai pentru a ramane vizibil insa Adrian Nastase nu conteneste cu declaratiile publice. In plin sezon estival acorda interviuri agresive la adresa lui Traian Basescu, incercand sa demonstreze ca el este cel care poate conduce partidul in lupta politica, mai ales impotriva unui adversar atat de redutabil ca Traian Basescu.
In ceea ce-l priveste pe Ion Iliescu, el isi exprima cu orice prilej dezamagirea fata de conspiratia din partid care l-a privat de victoria finala, incercand astfel sa discrediteze actuala conducere. Eventuala sa plecare din partid nu ar rezolva insa situatia. Dimpotriva, ar face-o si mai complicata. Apropierea recenta de Petre Roman, presedintele unui partid irelevant, dar inregistrat la tribunal, poate sugera ca domnul Iliescu se gandeste sa creeze un pol social-democrat alternativ, care va pune in dificultate serioasa PSD.
Iata, asadar, cum lupta pentru putere din PSD capata accente pronuntat mioritice, deoarece se dovedeste ca, pe plaiurile social-democrate, doi ciobani se solidarizeaza intotdeauna ca sa-l lichideze pe al treilea. Urmarea Mioritei scrisa in cheie Cominternista este usor de ghicit: o data eliminat adversarul comun, ciobanii ramasi in cursa vor cauta sa se lichideze reciproc.
Nu putem decat sa observam ca, in loc sa duca la o relansare a partidului, la o noua oferta de politici si idei, congresul din 22 aprilie nu a facut decat sa dezlantuie rivalitati si lupte pentru putere. De fapt, in ceea ce priveste ideile, PSD s-a facut chiar de ras cand ideologul sau sef, Adrian Severin, s-a afisat in presa cu remarce de un rasism cutremurator, taxandu-l pe Traian Basescu drept tatar care profita de suferintele poporului roman. Nici nu stii ce sa subliniezi mai intai: lipsa de cultura istorica, de cultura democratica sau de inteligenta. Mizeria intelectuala a PSD pare sa fi atins apogeul.
Revenind la Scrisoarea pierduta pusa in scena de Alexandru Tocilescu, cu care am deschis articolul de fata, imi dau seama ca personajele lui Caragiale, cu toate defectele lor, erau mult mai simpatice decat elita PSD-ista. Nici nu e de mirare, de vreme ce Caragiale nu a cunoscut produsele si subprodusele umane ale comunismului si post-comunismului romanesc.
