De același autor
In clasamentul romanesc, printre primii se situeaza super-controversatii Sorin Ovidiu Vantu si familia Paunescu. Nici nu iesise bine din tipografie Topul ca Sorin Ovidiu Vantu era pus sub acuzare in afacerea FNA-Banca Agricola. Desi procesul este o perdea de fum, caci nu SOV este principalul vinovat, el ne aminteste de celelalte scandaluri financiare legate de numele milionarului roman - FNI, Banca Romana de Scont, Banca de Investitii si Dezvoltare - si de complicitatile lor politice, printre care la loc de frunte se situeaza acel auto-intitulat "Hagi al finantelor" - Nicolae Vacaroiu. In cazurile amintite insa cercetarile se desfasoara anevoie alimentand suspiciunea ca in afacerile respective sunt implicate importante personalitati politice. Cazul Vantu este emblematic pentru bogatii din Romania si arunca o lumina dubioasa asupra criteriilor de clasificare. Tot ciudata este si prezenta in Top a fratilor Micula, datori pana peste cap la bugetul de stat, dar prezentati ca oameni de afaceri de succes. Ce sa inteleaga de aici un tanar care doreste si el sa reuseasca in afaceri?
Raspunsul logic este: sa-si faca relatii in cercurile politice si sa-si imparta castigul cu oamenii puterii, iar datoriile sa le lase neplatite pentru ca vor fi reesalonate la infinit sau trecute la datoria publica. Nu asa s-a intamplat cu uriasa datorie a Bancorex pe care a platit-o contribuabilul roman? Familia Paunescu in schimb si-a mutat afacerile in afara Romaniei si zambeste sfidatoare din paginile Topului. Tot datori, dar bine ancorati politic sunt si proprietarii marilor cluburi sportive, care figureaza de asemenea printre cei mai bogati romani. Ca strategia pe care o recomandam mai sus este utila o dovedeste si faptul ca nimeni nu a executat marile cluburi datoare. Puterea corupta este deci principala sursa a bogatiei individuale in patria noastra, nu curajul in afaceri, nu munca asidua si nici buna administrare. Nici un mare bogatas nu este un opozant serios al puterii. Dimpotriva, chiar si oameni ca Ion Tiriac si Dimitrie Sturza, imbogatiti initial din afacerile facute pe alte meleaguri, "tin aproape" de guvern ocupand chiar functii de reprezentare pentru cabinetul Nastase. Bogatia la noi este conectata la putere, iar dincolo de putere este doar precaritate.
Nu vom lua la rand cazurile individuale de bogatasi ai momentului, caci numele lor apar aproape cu regularitate in presa la capitolul scandaluri si nereguli financiare. Mai semnificative sunt legaturile politice directe, caci printre numele celor mai bogati romani le gasim si pe cele ale unor importante personalitati ale PSD: prefectul de Hunedoara Serafinceanu, senatorul Iosif Armas, fratii Sechelariu, Doru Ioan Taracila, Culita Tarata. Nici senatorul UDMR Attila Verestoy nu e prea departe de PSD. Observam ca oamenii politici care exceleaza prin starea lor materiala se impart in doua categorii mari: unii s-au imbogatit prin diferite mijloace in primii ani ai tranzitiei si apoi si-au cumparat locul in partid, iar ceilalti au intrat direct in politica fara un leu in buzunar si s-au imbogatit pe parcurs, profitand de pozitia si relatiile cultivate in slujba "binelui public". Din aceste motive, ceva ne indeamna sa credem ca Topul este incomplet si ca din el ar putea face parte mai multi oameni politici, poate chiar ministri. Averea lor, risipita pe la sotii si copii, nu ne este de fapt cunoscuta.
In mod normal, bogatii din Top ar trebui sa reprezinte elita financiara si economica a tarii, un model de urmat pentru restul societatii. Calitatea elitei spune aproape totul despre ierarhia valorilor unei societati si despre soliditatea statului de drept, caci doar acolo unde legile functioneaza eficient si egal pentru toti stim ca bogatia este acumulata pe cai legale si corecte. Poate ca in celebrul Top 300 exista si oameni de afaceri talentati si corecti. Totusi prezenta pe locuri fruntase a personajelor dubioase pune intr-o lumina indoielnica modul in care se constituie bogatia in Romania. Ni se va spune ca asa a fost si in Statele Unite la inceput si nu trebuie sa intrebi pe nimeni cum a castigat primul milion. De acord, dar cred ca a sosit momentul sa aflam de unde provine cel de-al doilea milion. Macar sa fim siguri ca nu a fost luat din buzunarele noastre.