Bugetul pentru 2024 între basmele guvernului și realitatea cifrelor

PSD și PNL au renunțat la orice pretenție de profesionalism, bugetele sunt scrise de politruci, iar specialiștii abia mai reușesc să redacteze fanteziile acestora într-o formă coerentă.

Rodica Culcer 19.12.2023

De același autor

Întârziată cu nouă ore pentru că guvernanții nu reușeau să reconcilieze interesele grupurilor de forță, promisiunile făcute unor categorii profesionale și echilibrele financiare, ședința de guvern de joi a dus la adoptarea bugetului pentru 2024 „noaptea ca hoții”, după cum ironic observa însuși premierul Marcel Ciolacu. În final, au fost sacrificate echilibrele bugetare, iar proiectul de buget a consfințit un nou eșec al guvernului PSD-PNL de a asigura stabilitatea financiară a țării și bunăstarea națiunii. Cum bugetul trebuie votat înainte de Crăciun, nici o corecție nu va fi posibilă. Dar nu de corecții are nevoie bugetul, ci de o regândire completă, căci este construit pe baze false.

Fostul ministru de Finanțe USR, Anca Dragu, a afirmat tranșant că deficitul nu va fi de 5%, cum s-a anunțat, ci de 7,2%, pentru că „guvernanţii repetă aceeaşi greşeală de a construi bugetul de stat pe venituri supraestimate şi cheltuieli subestimate”. Într-adevăr, doar printr-un act de magie ar putea crește veniturile bugetare cu 20%, cum anunță optimist Guvernul. Potrivit analistului financiar Iancu Guda, dacă economia ar crește cu adevărat cu 9,5%, cum a calculat Marcel Boloș, deși ea frânează de trei ani, și dacă toată lumea ar plăti toate taxele și impozitele majorate (nu s-a întâmplat niciodată), aducând 3,5% în plus față de veniturile actuale, nu s-ar obține decât o creștere a veniturilor cu 13%. Restul de 7%, spune domnul Guda, sunt „ficțiune și dorință”. Ai chiar impresia că guvernanții au visat cu ochii deschiși, ca să nu spunem că au mințit cu nerușinare, atunci când au prognozat că ANAF va colecta cu 30 de miliarde în plus anul viitor, deși anul acesta a colectat cu 12 miliarde sub ce și-a propus, iar ANAF a anunțat că abia de la mijlocul anului viitor se va putea demara o reformă a instituției. Și atunci, cum să ajungă ponderea veniturilor în PIB la 34%, când niciodată nu a depășit 31%? Aceleași povești ne sunt vândute și cu privire la fondurile europene și PNRR, avertizează Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia: Guvernul anunță intrări de peste 60 de miliarde de lei în 2024, deși „din cele 55 de miliarde pe care și le-a propus în 2023 va realiza puțin sub 29 de miliarde”. Tot la capitolul bazaconii guvernamentale, includem și inflația de 6% pe baza căreia a fost calculat bugetul, deși inflația medie de anul acesta este 10,9%, iar guvernatorul BNR avertizează că ea va putea crește cu 2% din cauza majorărilor de taxe.

Discrepanța dintre triumfalismul Guvernului și tabloul sumbru al cifrelor reale ne duce cu gândul la „buna” tradiție comunistă a minciunii: nu contează ce se întâmplă, contează doar ce scrie puterea că se întâmplă. Mai grav este că premierul și ministrul de Finanțe știu bine că cifrele din buget nu se potrivesc cu realitatea și tocmai de aceea au avut grijă să se scutească de răspundere pentru încălcarea legii responsabilității fiscal-bugetare. După cum a atras atenția președintele USR, Cătălin Drulă, Ciolacu și Boloș au prevăzut în ordonanța-trenuleț, la art. XXI, că nu li se va aplica prevederea legală care spune că premierul și ministrul de Finanțe semnează o declaraţie obligatorie potrivit căreia bugetul respectă legea responsabilităţii fiscal-bugetare. Deci, liber la minciuni și praf în ochi, la fel ca în 2021 și în 2022, când au fost emise ordonanţe de urgenţă cu prevederi similare.

Nu mai trăim totuși nici în stalinism, nici în ceaușism, deși ne conduc rețelele mafiote cu rădăcini în vechiul regim. Suntem parte a UE, unde bugetele nu se scriu pe genunchi, cu obsesia de a mulțumi cupiditatea magistraților și pretențiile polițiștilor, militarilor și ale celor din serviciile secrete, care vor fi singurii plătiți pentru orele suplimentare, toți ceilalți angajați primind doar zile libere. În statele UE unde economia funcționează, bugetele se pregătesc din timp de către profesioniști de elită ai finanțelor publice, se testează, li se calculează impactul. România condusă de PSD și de PNL a renunțat însă la orice pretenție de profesionalism, bugetele sunt scrise de politruci, iar specialiștii abia mai reușesc să redacteze fanteziile acestora într-o formă coerentă.

De fapt, această colecție de ficțiuni, impropriu numită buget de stat, are drept scop să mascheze modul în care PSD și PNL înțeleg să guverneze, împărțind banii publici după interesele clientelei și grupurilor de forță care îl șantajează. Joi, înainte de ședința de guvern, nu numai că lipseau avizele necesare, dar izbucnise și o revoltă a magistraților, cărora Guvernul voia să le achite restanțele salariale, în valoare de 340 de milioane de euro, pe care ei și le acordaseră prin hotărâri judecătorești, prin titluri de plată, eșalonat pe o perioadă de 7 ani. Sub presiunea CSM, premierul a cedat și va plăti cu banii jos. Primarii erau și ei nemulțumiți, așa că au primit o mărire de 5%, împreună cu ceilalți bugetari, deși, cum a precizat primarul Timișoarei, Dominic Fritz, tocmai ce primiseră de curând diferite majorări de sporuri (de exemplu, pentru fondurile europene). Dar vin alegerile și nu poți ignora pumnul în masă al aleșilor locali. În vacarmul general din spatele ușilor închise era cât pe ce să dispară mărirea salariilor profesorilor, promisă încă din vară, și scutirea de impozit pe suma de 200 de lei din salariul minim. Dar nicio clipă nu a fost pusă la îndoială obligația sectorului privat de a plăti mai mult pentru a potoli foamea de bani a Guvernului și a clientelei sale.

Iresponsabilitatea în numele interesului de partid și de grup a devenit, așadar, norma guvernanței economice a țării și nimeni nu reușește să oprească acest marș dement spre faliment. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22