Caii Europei și câinii din Teleorman

Energizat de o partidă de pescuit în zone exo­tice, Liviu Dragnea s-a hotărât să facă ordine în politică și în justiție în stilul tipic al PSD, adică bătând cu pumnul în masă. Nu putea rata momentul prielnic al amor­­țirii mișcării de protest din iarnă, care, în ciuda de­vi­zei #rezist, nu a rezistat după apogeul din februarie și nici nu a reușit să genereze o cons­trucție politică și/sau ci­vi­că viabilă. Convins așadar că vicepreședintele Comisiei Eu­ropene, Frans Timmer­mans, se înșală atunci când afirmă că poporul român ar fi ga­ran­tul continuării luptei anticorupție, liderul PSD s-a lansat într-o campanie mediatică în­drep­tată în trei direcții: împotriva ministrului Jus­tiției, Tudorel Toader, care propune o re­formă temeinică și profesionistă a Codului Pe­nal; în sprijinul penalilor din partid, cum este Darius Vâlcov, fost primar și ministru PSD cu două dosare penale grave, dar asumat ca principal autor al programului de guvernare; și îm­po­triva șefului Marelui Stat Major, ge­neralul Ni­colae Ciucă, care a susținut achiziția rache­te­lor Patriot, fără a cere voie de la par­tid. Or, partidul tocmai numise ca secretar de stat la MApN un absolvent de științe agricole și me­dicină veterinară, devenit mâna dreaptă a con­damnatului penal Ovidiu Tender, după cum aflăm din presă.

Asaltul pe care îl dă acum Liviu Dragnea asupra statului de drept se înscrie într-o ve­che tradiție a PSD, partid pen­tru care justiția independentă este cel mai cumplit obstacol în calea îmbogățirii nelimitate prin contracte publice. Jus­ti­ția a rămas piatra de potic­ni­re a PSD în relațiile cu UE. Amenințările în cascadă pro­fe­rate de câteva zile de Liviu Dragnea la adre­sa ministrului Justiției Tudorel Toader, pe mo­tiv că ar întârzia prea mult le­gile de modi­fi­ca­re a codurilor penale, sunt o ma­terializare a viziunii PSD potrivit căreia jus­tiția este o ane­xă a politicii, care se regle­men­tează și legife­rea­ză la comanda partidului de guvernământ. Este o concepție primitivă, de sor­ginte sovie­ti­că, contrară standardelor euro­pene. Ea a ge­ne­rat și confruntarea care s-a conturat săp­tă­mâ­na trecută între un ministru al Justiției ca­re pregătește o construcție le­gislativă temei­ni­că și supusă dezbaterii pu­bli­ce, fiind sus­ți­nut în acest sens atât de Co­mi­sia Europeană, prin Frans Timmermans, cât și de procurorul general al României, Au­gus­tin Lazăr, și liderul penal al PSD și al Camerei Deputaților, care ame­nință tot mai puțin voa­lat cu demiterea ministrului nedisciplinat po­litic. Acesta din urmă refuză să înțeleagă că modificările co­du­rilor penale trebuie promul­gate înainte de în­cheierea procesului domnului Dragnea și într-o formă care să-l salveze pe li­derul PSD de la o condamnare. De altfel, dom­nul Dragnea nici nu-și ascunde iritarea față de refuzul mi­nis­trului Toader de a modifica arti­colele de lege privitoare la abuzul în ser­viciu în interesul său, impunând, de pildă, un prag al preju­di­ciului greu de atins. Este ușor de calculat că, dacă deliberările juriștilor și dezbaterea pu­blică - care va fi sigur diferită de cea orga­ni­zată de Florin Iordache - du­rea­ză prea mult și dacă modificările pe care le va opera coa­li­ția penalilor din parlament sub supravegherea lui Șerban Nicolae vor fi con­tes­tate de pre­șe­din­tele Iohannis, domnul Drag­nea este în pe­ri­col. Chestiunea este deci arzătoare, motiv pentru care și UE trebuie pusă la punct cu alt tip de amenințare, demn de un șef de gașcă de cartier: „Dacă... oficialii europeni cred că, în situaţia internaţională din ce în ce mai complicată atât din Europa, cât şi din lume, o atitudine bună şi corectă faţă de România nu este benefică, s-ar putea să fie o gre­şea­lă“. Cu alte cuvinte, dacă UE nu ne lasă să fa­cem ce vrem, le vom crea dificultăți la Bru­xelles. Este, desigur, o obrăz­nicie din partea unuia dintre politicienii res­pon­sabili pentru faptul că România nu a scă­pat încă de MCV. Trecerea de la fățărnicia ante­cesorilor săi față de UE la obrăznicie re­flectă deci nu numai si­guranța de sine a unui lider politic sigur pe sprijinul unei clase poli­tice compromise, ci și disperarea unui incul­pat care credea că, după alegeri, are în mână toate pârghiile pentru a-și rezolva problemele personale și a îngenun­chea justiția și care se vede în schimb blocat în atingerea acestui obiec­tiv esențial nu nu­mai de Comisia Euro­peană, ci și de ambițiile unui ministru al Jus­tiției care nu dorește să se compromită de dragul unui mafiot de pro­vin­cie și care pare să fi mobilizat sprijinul ma­gis­traților care au prins gustul independenței - și al puterii.

Este greu de spus cine va câștiga această confruntare. Deocamdată, Liviu Dragnea cau­tă să cumpere sprijinul cetățenilor, scoțând din joben promisiuni de măriri salariale și re­du­ceri de impozite, declarate nesustenabile de specialiști. Liderul PSD mizează pe meca­nismul psihologic care susține speranța îm­bo­gățirii fără efort, în pofida argumentelor ra­ționale, care susțin contrariul. De cealaltă par­te a baricadei se află ministrul de Justiție și Comisia Europeană, care, după primele rezul­ta­te ale alegerilor din Franța, care au dat câș­tig de cauză candidatului proeuropean, chiar nu mai are de ce să se teamă de obrăzniciile domnului Dragnea. Ce să-i faci? Nu mor caii când vor câinii, nici UE nu se prăbușește când bat din pinteni mafioții din Teleorman