De același autor
Deși premierul anunțase că Guvernul urma să-și asume răspunderea în Parlament pentru reforma administrației pe 28-29 ianuarie, iată că nu mai este timp pentru procedurile parlamentare. În consecință, pentru a putea adopta bugetul pe 2026 și a evita un blocaj la CCR, reforma administrației va fi adoptată probabil prin ordonanţă de urgenţă. Timpul a fost irosit de scandalul deșănțat și pervers al PSD pe tema reducerii cheltuielilor și de exerciții inutile de terapie de grup cu primarii de comune și președinții de CJ, cazați la hoteluri de lux și beneficiari de venituri nete superioare celor ale premierului mult hulit, preocupați mai degrabă de propriile câștiguri decât de soarta comunităților lor.
Alt punct nevralgic a fost reducerea cheltuielilor din administrația centrală. Trei miniștri pesediști, Bogdan Ivan, Florin Barbu și Alexandru Rogobete, au refuzat să avizeze reducerile de cheltuieli în ministerele lor, pentru că le-au realizat deja. Dar ce fel de reduceri a făcut de pildă ministrul Agriculturii? Potrivit propriei mărturii, a fost vorba de locuri vacante și de cele ocupate de persoane detașate și de pensionari. Adică, de formă.
Dar de ce se învârte coaliția în jurul cozii și ajunge mereu în punctul zero când vine vorba de reforme de substanță? Nu le-au promis toți anul trecut, când s-au instalat la Palatul Victoria? Sigur că le-au promis, dar au reușit ceea ce nu ar fi trebuit niciodată să reușească, și anume să decupleze mărirea taxelor și impozitelor aplicate populației și sectorului privat de programul de reforme – și au reușit această „performanță” de la bun început, când toată lumea a fost de acord cu mărirea fiscalității pentru populație și pentru sectorul privat, dar a amânat practic sine die pachetul de reformare a cheltuielilor statului. Promis pentru sfârșitul lunii iulie, 2025, acest pachet nu a fost adoptat nici astăzi, fiind sabotat și tergiversat constant de PSD, în ultima vreme chiar într-un limbaj violent, practicat nu doar de Sorin Grindeanu și de predecesorul său la conducerea PSD, Marcel Ciolacu, ci și de însuși secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, care, după ce a refuzat să-i permită premierului să reducă cu 40% propria cancelarie, l-a mai și comparat implicit cu Hitler, atunci când a afirmat aproape isteric : „Eu nu tai. Oamenii au fost numere doar la Auschwitz... Oamenii nu sunt costuri”. Oamenii poate nu sunt, dar salariile și sporurile lor desigur sunt costuri și sunt achitate de contribuabil, cum probabil știe și domnul Oprea. Dar, iată, nimeni nu mai vorbește despre trecutul de evazionist al domnului Oprea, favorizat de Guvernul Ciolacu, nici de plagiatul ministrului Justiției, Radu Marinescu, și nici de scandalul deturnării unor fonduri europene de aproximativ 5-6 milioane de euro de către ministrul Barbu, prin transformarea artificială a stufului în „pășune” în beneficiul patronului său politic, Paul Stănescu. Morala: dacă este vorba de miniștri PSD, totul este permis, de dragul stabilității, desigur – stabilitate care, ni s-a tot repetat, este necesară pentru a realiza reformele.
Dar iată că reformele nu s-au realizat. Și nici cele câteva modificări legislative legate de managementul companiilor de stat nu pot fi transpuse în practică, din cauza rezistenței din sistem. În final, caracterul contraproductiv al acestei menajări nejustificate a PSD a fost evidențiat pe 13 februarie de agenția de rating Fitch, care a menținut ratingul de BBB minus al României, adică nu ne-a aruncat în „junk”, dar cu o perspectivă negativă, datorată instabilității politice și incertitudinii care planează asupra reformelor.
Ne putem întreba deci dacă nu cumva, spre deosebire de calculele economice ale premierului Bolojan, calculele sale politice nu au fost cumva mai puțin inspirate. Era oare vital să fie menajat Sorin Grindeanu, pentru că avea în perspectivă un congres al PSD, la care dorea să fie confirmat ca lider, în loc ca PSD să fie responsabilizat în ajunul evaluării Fitch din august 2025 și obligat astfel să adopte pachetul de reforme în administrație la sfârșitul lui iulie, cum a promis, de altfel, premierul? Suita de blocaje și sabotaje pesediste, dublate de scandaluri perpetue,
sugerează că nu a fost un calcul fericit: rezultatul a fost doar enervarea populației, care începe să își dea seama că doar ea plătește pentru iresponsabilitatea guvernanților.
Îl știm pe Ilie Bolojan om de cuvânt, dar putem accepta că a fost atât de naiv, încât chiar a crezut că PSD va fi de acord cu reformele, odată ce va fi depășit momentul congresului? Având în vedere experiența sa politică, este greu de crezut. Mai degrabă ne putem imagina că a acceptat să managerieze un sistem care îi este familiar, și din care făcea parte și propriul partid, pentru a obține maximul posibil, fie și pe seama celor mai puțin vinovați, astfel încât să fie evitată o înrăutățire catastrofală a situației financiare a României. Adică, și-a asumat limitele din start, ceea ce noi nu am știut.
Și așa a început o nouă săptămână tot sub semnul incertitudinii adoptării pachetului de reforme din administrație. Poate că, după avertismentul Fitch și constrânși de necesitatea adoptării bugetului, pesediștii vor accepta o reformă a administrației prin OUG, nu însă fără a obține noi concesii pentru clientelă. Ulterior vor reveni însă la vechile năravuri, iar premierul Bolojan nu-i va opri. Măcar asupra acestui ultim punct aș dori să nu am dreptate.
