Când coaliția joacă poker, românii pierd

Privite din avion și strict la suprafață, măsurile anunțate de guvernul Ciucă privind reglementarea pieței energiei și plafonarea prețurilor pot părea benefice pentru populație, care ar urma să plătească mai puțin pentru energia electrică. Cercetate în amănunt, tabloul devine incert. Prețul va fi calibrat în funcție de consum, dar pentru ce perioadă? OUG 119 din septembrie vorbea despre consumul pe anul 2021, când nu izbucnise criza energetică și lumea nu făcea economii. Vor trebui deci modificate prevederile acestei ordonanțe, care oricum va fi ajustată în Parlament pentru a asigura limitarea prețului energiei pentru marii consumatori industriali la 1,3 lei/kwh. Și nimic nu se va întâmpla înainte de 1 ianuarie 2023. Totodată, printr-o metodă originală, pe care nu o practică nimeni în UE în forma anunțată la noi, dar de care ministrul Virgil Popescu este mândru, energia va fi achiziționată centralizat, la un preț fix de 450 lei/Mwh, dar, potrivit aceluiași ministru, numai pentru o treime din energia achiziționată în contul anului 2023, pentru că restul a fost deja contractat. Plafonul nu poate fi însă aplicat importurilor de energie, care se vor efectua la prețul pieței internaționale și de care România nu este scutită, mai ales când temperaturile scad. Dar despre reglementarea piaței gazelor naturale și despre energia termică nu s-a vorbit. Totodată, producătorii de energie și economiștii arată că măsurile anunțate de guvern nu stimulează deloc sporirea producției de energie, care are prin natura sa o doză de incertitudine. Investițiile în domeniu s-au oprit demult, deși resurse ar exista. Orice plafonare de preț are efectul blocării pieței și generează penurie, cum s-a întâmplat de curând și cu lemnele de foc, care au dispărut după ce guvernul le-a limitat prețul, într-un puseu de incompetență populistă. Deși a recunoscut eroarea și a promis „măsuri de corectare”, premierul Nicolae Ciucă nu a făcut deocamdată nimic în acest sens. Incertitudinea este deci la ordinea zilei și impune prudență. Deja, producătorii de energie s-au plâns de întârzierile achitării compensațiilor promise pentru plafonările anterioare, compensații care s-ar ridica la peste cinci miliarde de lei.

Teoretic, guvernul ar avea bani pentru aceste plăți, căci a încasat între 10-15 miliarde de lei de pe urma creșterii astronomice a prețului energiei, potrivit cursdeguvernare.ro. El este principalul beneficiar al creșterii prețului energiei, pe care a refuzat să-l tempereze, deși putea, de pildă, să reducă TVA și accizele. A acționat doar când s-a ajuns la un blocaj economic, prețurile produselor la poarta fabricii crescând cu 47%, ceea ce se simte în buzunarele consumatorilor. De fapt, guvernul a stimulat activ inflația, de pe urma căreia profită: statul își plătește datoriile la prețul nominal, neindexat în funcție de inflație, dar încasează venituri din taxe și accize calculate ca procent din prețurile de vânzare, deci este avantajat de orice mărire de preț. Nu avem deci un executiv preocupat de bunăstarea cetățenilor, ci doar o coaliție care joacă poker politic pe seama cetățenilor.

Formula de reglementare a pieței adoptată de guvern a fost o victorie a PSD, care și-a impus proiectul în dauna PNL, care nu dorea reglementarea pieței. Premierul liberal Nicolae Ciucă a fost practic umilit, iar PSD a știut să profite, lăudându-se, prin Paul Stănescu, că a pus capăt „lăcomiei” unor firme care comercializau energia, ca și când nu ar fi fost firme de stat, sau strâns legate de acesta, și ca și când nu ar fi putut să o facă mai eficient de anul trecut, când au ajuns la guvernare și și-au adjudecat conducerea ministerului de finanțe. De fapt, PSD se află în plină ofensivă de imagine, iar președintele său, Marcel Ciolacu, este mult mai activ mediatic decât premierul Ciucă, personaj care pare depășit de situație și redus la postura de executant al directivelor PSD.

Împinși în defensivă, peneliștii au contracarat cu promisiunea de a mări pensiile cu 15%, adică mai mult decât procentul de 10-11%, avansat de pesediști. Pe drept cuvânt, ei spun că procentul de 9,4% din PIB, permis de PNRR pentru pensii, permite această mărire, dar ignoră faptul că achitarea pensiilor și salariilor bugetarilor depășește posibilitățile bugetului și se realizează prin împrumuturi la dobânzi ridicate, serviciul datoriei guvernamentale ajungând la jumătate din suma alocată investițiilor. În plus, România se află pe ultimul loc din UE în privința colectării taxelor și impozitelor ca procent din PIB (cu puțin peste 27%) – și, da, suntem chiar în urma bulgarilor. Astfel, încasările efective la buget abia acoperă salariile bugetarilor și serviciile sociale. De fapt, dacă nu se iau măsuri pentru reducerea inflației, nici varianta PSD, nici varianta PNL nu vor avea vreo eficiență. Din nou, constatăm că împăratul este gol și că partidele din coaliție s-au specializat în cacealmale. Pentru că au pierdut capital de imagine în gestionarea prețului energiei, liberalii contracarează cu o propunere privind mărirea pensiilor, care, în condițiile unei inflații galopante, nu are o valoare reală, fiind menită pur și simplu să marcheze niște puncte în favoarea PNL în războiul propagandistic.

În timp ce partidele din coaliție plimbă vorbe de la unii la alții, inflația erodează puterea de cumpărare a salariaților și pensionarilor deopotrivă, iar economia reală își așteaptă soluțiile, fără prea multe speranțe. Guvernanții își continuă netulburați partida de poker, știind că perdanți nu pot fi decât contribuabilii. //