De același autor
Saptamana aceasta ne-a vizitat din nou un musafir nepoftit, un om de care am vrea sa uitam, dar care revine cu încapatanare ca sa ne aminteasca, tocmai acum, cand ne pregatim sa intram în lumea buna a Europei, ca nu avem, ca stat democratic postcomunist, o origine prea sanatoasa. Prin intermediul micilor ecrane Miron Cozma a patruns din nou în cetate si în casele noastre, lovind în adversarii sai de data aceasta cu cuvinte grele, nu cu bata. Macar cu atata progres ne putem lauda si noi.
Condamnarea fostului lider sindical la 10 ani de detentie pentru mineriada de la Costesti a aprins din nou spiritele în politica si în presa, mai ales ca, la conferinta de presa organizata rapid înainte de arestarea sa, Miron Cozma a facut si declaratii spectaculoase. Trei sunt chestiunile pe care le redeschide aceasta condamnare: legatura dintre justitie si politica, adevarata istorie a mineriadelor si responsabilitatile oamenilor politici romani.
Condamnandu-l pe Miron Cozma la numai 10 ani pentru evenimentele de la Costesti, judecatorii Înaltei Curti de Casatie si Justitie nu puteau sa nu stie ca îi deschid o portita spre libertate. Avocatii sai au putut cere contopirea pedepselor si eliberarea clientului lor, în baza faptului ca liderul minerilor a executat deja peste 7 ani din pedeapsa primita pentru mineriada din 1991, pedeapsa gratiata de Ion Iliescu la sfarsit de mandat. Exista juristi care contesta fundamentul acestei cereri. Ca nespecialisti nu ne putem pronunta, dar nici nu putem fi atat de naivi încat sa ne imaginam ca justitia noastra a devenit dintr-o data perfect independenta de factorul politic si sa uitam ca ÎCCJ este prezidata de fostul consilier juridic al presedintelui Iliescu.
Nu-i invidiem pe judecatorii care trebuie sa se pronunte la 20 octombrie asupra acestei cereri: asupra lor se fac probabil acum imense presiuni. Orice vor decide va avea consecinte politice. Parafrazandu-l pe Clausewitz, putem spune ca mineriadele lui Miron Cozma au fost o continuare a politicii cu alte mijloace. În spatele revendicarilor sindicale s-au aflat întotdeauna interese politice: fie ca era vorba de anihilarea totala a opozitiei în 1990, de înlaturarea guvernului Roman în 1991 sau de rasturnarea guvernului CDR în 1999. Firul rosu al actiunilor provocatoare de tip stalinist strabate istoria noastra recenta si coloreaza sangeros începuturile democratiei post-decembriste. Desi multe lucruri se spun si se scriu despre toate aceste momente - si nu are rost sa le reluam - nimic nu este înca dovedit, pentru ca cercetarile Parchetului treneaza. Nu ne îndoim ca Miron Cozma a fost folosit de forte politice mult mai importante decat el, dar acest lucru nu-l absolva de propria vinovatie pentru instigarea la violenta. Stim ca undeva la capatul sforilor se afla Ion Iliescu, dar ne putem da seama ca nu era singur, si poate nu era nici papusarul principal. Interesant este totusi ca, de fiecare data cand Miron Cozma revine în prim-plan, mai aflam cate ceva despre dedesubturile mineriadelor. De data aceasta de pilda s-a vorbit despre o presupusa implicare a Rusiei, despre un telefon de la Ambasada Rusiei în 1999 si chiar despre prezenta unui diplomat rus la Costesti. Teoria este confirmata discret si de fostul sef al statului, Emil Constantinescu, care vorbeste despre “documente privind implicarea unor forte straine si autohtone în aceasta grava miscare terorista.” Fortele straine ar fi anumite cercuri “estice” interesate sa blocheze participarea Romaniei la campania NATO din Kosovo. Prin forte autohtone, domnul Constantinescu întelege PRM si unii lideri PSD. Si unii, si altii neaga, reprosandu-i fostului presedinte ca nu si-a dovedit acuzatiile cat timp se afla la putere. Putem si noi sa ne întrebam de ce si sa regretam ca Emil Constantinescu a abandonat lupta politica în 2000. Pana la lamurirea lor cu ajutorul documentelor si al unui eventual verdict al justitiei, toate aceste “dezvaluiri” sugereaza totusi ca atat “întemeierea” regimului postcomunist, cat si adevarata istorie a primilor sai 15 ani ne sunt prea putin cunoscute. Nu putem exclude interventii externe ale fortelor comuniste, care în Europa de Est au fost sinonime cu puterea sovietica. Ca balaurul din poveste, care are mai multe capete si nu poate fi biruit din prima lovitura de buzdugan, si comunismul a avut, si are, mai multe falange care au continuat sa lupte împotriva noii ordini dupa evenimentele de la sfarsitul anului 1989. Miron Cozma s-a aflat si el probabil pe unul din capetele balaurului. Cum sa-l îndepartezi fara sa întarati tot capul - iata ce problema uriasa au judecatorii romani, supusi acum unor exigente profesionale superioare celor de pe vremea mineriadelor.
Pentru oamenii politicii ai acestei tari însa, problema ar trebui sa fie nu numai capul balaurului, ci balaurul comunist supravietuitor în sine. Or, ei nu numai ca refuza sa-l observe, ci se si folosesc de cazul Cozma pentru a-si regla conturile cu actuala putere, care nu are nici un amestec. Fondul problemei nu-i intereseaza. Instinctiv, toti stiu cat de ucigator este capul Meduzei si nu vor sa-l priveasca. Urmandu-le exemplul, ar trebui sa facem la fel, în speranta ca balaurul a obosit si ne va cruta. Din pacate, personajul Miron Cozma, în libertate sau în detentie, nu ne va obliga tot timpul sa ne amintim de capetele balaurului.
