De același autor
Ctitorii democrației noastre originale ne-au blagoslovit în 1992 cu o instituție hibridă, adică un organism numit politic, dar nesupus controlului democratic, amalgam toxic de atribuții inspirate de Consiliul Constituțional din Franța și de Curtea Supremă a SUA. Este vorba desigur de CCR, pe care, în vara anului trecut, am numit-o „struțocămilă scăpată de sub controlul democratic“ pentru că începuse să producă decizii primite cu stupoare și revoltă de majoritatea magistraților. De atunci, aceste decizii s-au ținut lanț, amenințând direct independența justiției, lupta anticorupție și securitatea cetățeanului.
Este adevărat că, din când în când, „struțocămila“ se mai încurcă în zdrențe. Pe 2 mai, de pildă, avocata Elenina Nicuţ şi jurnalista Ioana Ene Dogioiu au obținut o sentinţă definitivă la Curtea de Apel Bucureşti care obligă CCR să le pună la dispoziţie stenograma unei şedinţe de judecată. Apoi, pe 10 mai, CCR a amânat o decizie în privința sesizării înaintate de guvern față de refuzul președintelui de a o revoca pe Laura Codruța Kӧvesi din funcția de procuror șef al DNA, pentru că, potrivit ziare.com, raportorii nu ar fi reușit să motiveze admisibilitatea sesizării în cauză. Putem înțelege și de ce, dacă citim argumentele invocate împotriva sesizării de consilierul prezidențial Simina Tănăsescu, care a arătat că, de fapt, „Constituția nu are atribuții exprese privind revocarea“, acestea fiind prevăzute în art. 54 din Legea 303/2004, aflată în vigoare, ceea ce înseamnă că nu ar fi vorba de un conflict constituțional, ci de „un raport juridic finalizat printr-un act administrativ, care poate fi atacat doar în instanțele de contencios“. Totodată, doamna Tănăsescu a amintit că, în 2005, „cu mult curaj, CCR a arătat că implicarea excesivă a deciziei ministrului în ceea ce privește procurorii e un factor de politizare“ și a invocat o opinie separată a lui Tudorel Toader de pe vremea când era judecător la Curte și susținea contrariul față de ceea ce clamează astăzi. Sarcina „cârtițelor“ lui Tudorel Toader din CCR de a contracara aceste argumente a devenit mai complicată, dar să nu ne facem iluzii, căci nimic nu este imposibil când pornești de la un obiectiv politic și ești dispus să adaptezi spiritul și litera legii la scopul atingerii acestui obiectiv, fie și forțând interpretarea legii.
Potrivit G4 Media, deși raportor a fost desemnat Valer Dorneanu, se pare că autorul raportului va fi de fapt judecătorul asistent Karoly Benke, fost doctorand al lui Toader, care a scris deja în motivarea deciziei CCR privind constituționalitatea modificărilor la Legea 303/2004 că ministrul Justiției ar avea „rolul central“ în procedura de numire și revocare a procurorilor șefi. „Preşedintelui conferindu-i-se atribuţia de numire în considerarea solemnităţii actului...“. Putem deci să ne așteptăm că până la noul termen din 30 mai, asistentul Benke să reediteze această interpretare forțată a literei și spiritului legii pentru a motiva admiterea sesizării mentorului său. Iar dacă CCR va forța revocarea doamnei Kӧvesi, oricât de aberante i-ar fi argumentele, atunci revocarea procurorului general Augustin Lazăr va fi doar o chestiune de timp. Corolarul acestui demers va fi însă repolitizarea justiției, după modelul epocii Stănoiu, model care ne-a adus de fapt în situația de a fi permanent monitorizați de CE prin MCV. Nu întâmplător a anunțat CCR în februarie că refuză să mai colaboreze cu inspectorii MCV.
Între timp, grație deciziilor succesive ale CCR, achitările curg, fără ca acest lucru să însemne că achitații sunt nevinovați, ci doar, cum este cazul lui Toni Greblă, că o parte dintre probele relevante au fost eliminate din proces, pentru că au fost obținute, de pildă, prin mandat de securitate națională, al cărui statut CCR l-a modificat între timp, așa cum a restrâns și definiția abuzului în serviciu la fapte comise cu încălcarea exclusiv a legii, nu și a legislației secundare (hotărâri de guvern, regulamente de funcționare etc.).
Avem, așadar, perspectiva de a fi invadați din nou nu numai de corupți dovediți, ci și de infractori de drept comun dovediți, dar scăpați de CCR. Și, tot grație CCR, procesul poate fi revizuit acum în orice fază. Ținută bine în lesă de Liviu Dragnea, „struțocămila“ s-a dezlănțuit și distruge statul de drept temeinic și pe termen lung, căci modificările impuse de CCR nu vor putea fi anulate decât prin decizii luate tot de CCR, presupunând că, la un moment dat, în viitor, CCR ar putea avea altă componență. Legea consecințelor neintenționate (the law of unintended consequences) a funcționat, așadar, perfect: electoratul a votat PSD pentru că spera salarii mărite și s-a trezit cu o justiție aservită față de gașca lui Dragnea. Așa este când reacționezi precum câinele lui Pavlov și nu te uiți a cui este mâna care aprinde becul și îți întinde mâncarea. Urmările catastrofale pentru țară ale votului din 2016 încep să-și dezvăluie esența antidemocratică.
Cu alte cuvinte, evaluând acum consecințele acestui vot, pățim precum François Villon, care contempla cu umor amar perspectiva spânzurării la care fusese condamnat: „Acum va ști, legat cu șnurul,/Grumazul meu, cât trage curul“. Villon, care era totuși vinovat de omor din culpă, a scăpat în ultimul moment de execuție. Noi însă, vinovați de inconștiență, s-ar putea să nu avem această șansă.
