Cea mai rentabila afacere

Ca un copil obraznic pedepsit sa stea la bucatarie cand vin musafirii, economia romaneasca se incapataneaza sa se strecoare inapoi in salon si sa strice imaginea familiei. Cand sa se laude cu capitolele inchise in negocierile de la Bruxelles si cu generozitatea fata de popor exprimata in ratii de fasole si sarmale impartite de ziua nationala, guvernul s-a trezit cu doua probleme pe care nu a stiut sau nu a vrut sa le rezolve: inasprirea conditiilor de credit pentru populatie si nemultumirea pensionarilor. Ambele au, in linii mari, aceeasi cauza: o economie neperformanta, cu deficiente structurale. Economistii pot detalia aceste deficiente atribuindu-le diferite explicatii. Comentatorul politic se va intreba doar ce a impiedicat remedierea lor. Desi suntem obisnuiti sa tratam economia ca pe un organism independent, care-si face de cap indiferent de bunele intentii ale oamenilor politici, ea este in cele din urma produsul unor decizii, sau indecizii, de ordin politic. Cu alte cuvinte, economia este un copil obraznic pentru ca are parinti denaturati. Acestia au asezat fara sa vrea ziua nationala sub semnul incertitudinii pentru multe familii.

Dupa ce a stimulat creditul de consum, guvernul, prin pumnul de fier inmanusat in catifea al Bancii Nationale, s-a vazut nevoit sa ingradeasca aspiratiile populatiei la o minima bunastare (casa, frigider, masina de spalat achizitionate in rate) din cauze definite drept obiective: cresterea excesiva a importurilor care ar ameninta sanatatea economica a natiunii. Reactia viguroasa a bancilor comerciale a scos in cele din urma la iveala si adevarul: nu importurile de produse de consum sunt ingrijoratoare ci acelea care nu se regasesc in produse vandabile. Economia evolueaza inca nesanatos, grevata de arierate si de o productivitate scazuta. Treziti din letargie timp de un minut, romanii si-au dat seama ca in tara lor se produce putin, scump si prost; ca depind de turci si de chinezi pentru lenjeria ieftina si tot de turci pentru frigiderele Bosch, fabricate de fapt in Anatolia, pe care le achizitioneaza cu credit de la banca. Întrebarea logica ar fi: de ce nu se pot produce frigidere Bosch in Romania ? Raspunsul este binecunoscut si a fost dat de toti investitorii straini pe care Romania nu reuseste sa-i atraga. Un mediu economic instabil, in care regulile se schimba de la o zi la alta prin ordonante de urgenta si legi care se bat cap in cap, nu vor atrage pe nimeni niciodata pe meleagurile mioritice si nici nu vor sprijini dezvoltarea capitalului romanesc. Instabilitatea este insa si ea consecinta unor decizii politice, care reflecta duplicitatea unui guvern sfasiat intre ambitia de a satisface criteriile de aderare la UE si dorinta sincera de a multumi diferitele grupuri de interese. Ca rezultatul este incoerenta legislativa nu ar trebui sa mire pe nimeni.

Problema cea mare este de fapt a atitudinii pe care guvernantii o au fata de economie. Ea este in continuare o vaca de muls pentru politicienii puterii. Daca luam un singur exemplu, cel al rafinariei RAFO Onesti, vom ilustra atitudinea de care vorbim: marele maestru al combinatiilor PSD-iste, Viorel Hrebenciuc, a decis, in pofida decentei economice, ca RAFO nu poate fi lasata de izbeliste si trebuie din nou pasuita, desi a beneficiat deja de generoase reesalonari care au dus la acumularea altor datorii de mii de miliarde de lei. Nu putem exclude ipoteza ca o buna parte din bani au ajuns in pusculita de campanie a partidului de guvernamant. Cum tot intr-o pusculita trebuie sa fi ajuns si banii pe care fostul minister al Industriei, devenit al Economiei si Comertului, i-a acordat pentru o serie de contracte dubioase in domeniul energetic. Nu degeaba controversatul si extrem de abilul om de afaceri Sorin Ovidiu Vantu afirma la televiziunea nationala, cu zimbetul in coltul gurii, ca in Romania cea mai rentabila afacere este politica. Tot cu un zambet ironic pe buze ar putea subscrie la aceasta afirmatie Nicolae Vacaroiu, fost "amploaiat" al lui Vantu.

Singurii care mai incurca din cand in cand socotelile politico-economice ale puterii sunt saracii tarii, cu detasamentul lor de frunte alcatuit din pensionari. Ei i-au administrat abilului premier pornit la pas printre timisoreni un perdaf de zile mari, punandu-l fata in fata cu pensiile lor precare. Luat prin surprindere de cei pe care-i considera o afacere electorala sigura, primul ministru a inventat o masura fara nici o noima economica, obligandu-si subalternii sa cotizeze la un fond pentru pensionari. Cum decizia era inaplicabila practic, ea a fost rescrisa de cei cu mai multe cunostinte de economie: fondul nebulos a devenit o contributie la capitalizarea caselor de ajutor reciproc ale pensionarilor. Numai ca nu de fonduri pentru imprumuturi duc lipse aceste case, ci de fonduri pentru acordarea unor ajutoare nerambursabile. Se poate glosa mult pe aceasta stangacie politico-economica, dar ceea ce sare in ochi de la prima vedere este tentatia primului ministru de a rezolva orice problema de fond printr-o operatiune de propaganda. Obsedati de imagine, pentru ca stiu ca nu au prea multa substanta de oferit, guvernantii sunt totusi fortati acum sa priceapa ca solutiile care au fost de succes altadata nu mai dau aceleasi roade. Ei nu vor face insa reforme reale pentru ca le-ar strica prea mult socotelile intr-un an electoral. Politica va ramane asadar, ca si pana acum, cea mai rentabila afacere pentru guvernanti si cea mai proasta pentru economie si pentru cetateni.