Cine se teme de Ionel Blanculescu? Dar de Hildegard Puwak?

Campaniile spectaculoase de control se dovedesc o piesa de baza a recuzitei PSD. Le practica Autoritatea pentru Protectia Consumatorului, ministrul Sanatatii si, ocazional politia. Lor li s-a adaugat in aceasta vara, intr-un sezon mort pentru stirile TV, ministrul delegat al Autoritatii pentru Control, Ionel Blanculescu. Conform propriilor declaratii, activitatea sa ar fi trebuit sa puna capat evaziunii fiscale si fraudelor de tot felul. Dincolo de anuntul pompos privind declansarea razboiului impotriva evaziunii fiscale nu am vazut insa vreo actiune convingatoare a Garzii Financiare. Aceasta asteapta probabil sa fie mai intai aparata de un detasament de interventie rapida pentru actiunile cu grad mare de risc, a carui infiintare este preconizata de Executiv. Pe de o parte infiintarea detasamentului in cauza atesta faptul ca increngaturile mafiote care au prosperat in dauna bunastarii generale au ajuns destul de puternice pentru a pune probleme autoritatilor. Pe de alta parte insa, un ochi sceptic cu memorie jurnalistica poate detecta similitudini cu interventiile in forta pentru protectia conductelor de petrol, sau arestarea cu ajutorul fortelor speciale a unor personaje practic inofensive de la RADET sau din Ministerul Agriculturii. Eficienta acestor actiuni in forta a fost de-a dreptul ridicola. Furturile din conducte au continuat ca si inainte cu complicitatea jandarmilor si politistilor, dupa cum s-a vazut ulterior.

Acum, guvernul ar vrea sa ne convinga ca Ionel Blanculescu este omul providential care va face ordine si dreptate, acolo unde politia si jandarmeria au esuat. Ca sa nu avem dubii asupra impartialitatii sale politice, ministrul-delegat i-a executat silit chiar pe doi parlamentari PSD: Traian Rece si Dorin Maior. Gestul sau este insa mai putin semnificativ decat l-ar dori departamentul de propaganda al PSD: domnii Rece si Maior sunt copii-problema ai partidului, cu un renume deja compromis daca ar fi sa ne amintim doar de bataia lui Dorin Maior si a odraslei sale cu bodygardul unei discoteci din Brasov. Auto-intitulatul “inchizitor al guvernului” a lovit in oameni cu imaginea deja sifonata si cu valoare electorala minima. De fapt actiunile sale nici nu-i vizeaza pe marii rechini care s-au imbogatit pe seama bugetului public, acumuland milioane de dolari pe masura ce cresteau datoriile lor la bugetul de stat, nici marile privatizari controversate, nici acordarea de ajutoare si subventii guvernamentale pe criterii clientelare. Lista celor care ar fi trebuit macar verificati pentru ca marea campanie a lui Ionel Blanculescu sa capete un minimum de credibilitate a fost deja intocmita de presa si este foarte lunga, pe ea figurand nume sonore ca Ovidiu Tender, Culita Tarata, Viorel Hrebenciuc, George Copos, fratii Micula etc. pe care insa “marele inchizitor” nu-i atinge nici cu o floare.

Pentru el marele pericol il prezinta casele de schimb valutar. Desigur, nu ne dorim ca neregulile din acest domeniu sa fie tolerate, dar merita sa infiintezi o Autoritate de Control condusa de un ministru pentru a rezolva o problema de care trebuie sa se ocupe in mod normal politia economica? Problema de fond in Romania este ca politia si justitia nu-si fac datoria si nici o autoritate artificiala nu va avea nici o relevanta atata vreme cat aceste doua institutii sunt blocate de incompetenta, neglijenta si mai ales coruptie. In aceste conditii, Ionel Blanculescu este doar eroul unei campanii de imagine menita sa creeze impresia ca guvernul ia in serios instaurarea legalitatii si combaterea fraudelor si abuzurilor. “Marelui inchizitor” i-a scapat insa tocmai abuzul comis de un important membru al executivului, Hildegard Puwak. Ministrul Integrarii Europene nu numai ca a profitat de pozitia sa pentru a le facilita sotului si fiului ei accesul la fondurile europene dar, ceea ce este mai grav, a mintit incercand sa ascunda adevarul privind momentul obtinerii acestor fonduri. Daca ar fi inceput controlul cu activitatea ministrilor, stiind ca tot romanul ca pestele de la cap se strica, domnul Blanculescu si-ar fi dovedit utilitatea publica si ar fi evitat irelevanta. Daca ar fi cerut demisia de onoare a lui Hildegard Puwak, guvernul ar fi dovedit ca doreste intr-adevar sa se reformeze din interior si nu accepta ministri care profita de functie si nu spun adevarul.

Primul ministru insa a aparat-o cu furie pe ministereasa cu nas de Pinocchio si a acuzat presa ca saboteaza integrarea Romaniei in UE, ca si cand aceasta se poate baza pe neadevar si abuz. Mai degraba am putea spune ca Hildegard Puwak insasi saboteaza integrarea, de vreme ce cazul sau este cercetat de Oficiul European Anti-frauda. Pentru a incerca sa iasa din incurcatura, guvernul a recurs tot la metoda preferata a diversiunii: Hildegard Puwak a cerut sa fie anchetata de PNA! Nu exista insa nici un temei pentru aceasta ancheta, deoarece legea nu interzicea familiei ministeriale sa acceseze fonduri europene in 2001. Delictul ministrului integrarii tine de morala, nu de legea penala. Guvernul insa prefera sa incurce planurile pentru a manipula mai bine opinia publica, fluturand un certificat de buna purtare pe care PNA il va emite aproape sigur. Ca si in cazul Blanculescu insa metodele diversioniste si campaniile de imagine ale guvernului PSD se dovedesc depasite si inoperante. Nici un ziar credibil nu l-a luat in serios pe ministrul delegat si nu a ezitat s-o atace pe doamna ministru, in ciuda amenintarilor premierului. Nimeni nu se teme de Ionel Blanculescu si nimeni nu o mai crede pe Hildegard Puwak. “Eroii” acestei veri sunt doua mari semnale de alarma pentru un guvern pe cale de a-si pierde atat credibilitatea, cat si autoritatea.