De același autor
A mări sau a nu mări pensiile? O dilemă hamletiană pare să muncească PSD și PNL. Dar dacă Hamlet moștenise o situație fără ieșire creată de alții, partidele aflate la guvernare se lovesc de o situație imposibilă creată de ele însele de-a lungul anilor.
Nu avem însă de a face cu prințul Danemarcei, ci cu personaje de un nivel inferior, undeva între Caliban, dușman al lui Prospero și al cărților lui, și Bottom, cel cu capul de măgar și limba împleticită, iar disputa privind mărirea pensiilor în 2024 este un exercițiu de fățărnicie de ambele părți, cum a fost și controversa legată de plafonarea plăților în numerar: nu bunăstarea seniorilor îi preocupă pe pesediști și nu stabilitatea financiară a țării le dă insomnii liberalilor, cum nici evaziunea nu era miza limitării plăților cash, ci protejarea profitului băncilor. Ambele partide au ieșit, de fapt, la vânătoare de voturi, PSD vizându-i pe pensionari, iar PNL, populația activă, speriată de perspectiva de a plăti noi impozite și taxe pentru a finanța pensiile mărite.
Am mai trecut, de fapt, printr-o situație similară în 2016, când PSD a promis tot o mărire cu 40% a pensiilor, iar PNL s-a opus cu înverșunare. Până la urmă, guvernul condus de Ludovic Orban a acordat în anul electoral 2020 o mărire de 14%. Cele două partide reiau deci în duet o partitură cunoscută, cu diferența că acum ele se află împreună la guvernare, au aprobat la unison creșteri ale cheltuielilor bugetare peste pragul suportabilității, au adoptat împreună cel mai iresponsabil și nerealist buget al ultimului deceniu, deci nu au nicio justificare să se acuze reciproc de iresponsabilitate sau incompetență. De altfel, ambele fac doar puțin circ pentru a câștiga mai multe voturi individual, în perspectiva unei noi guvernări comune după alegerile din 2024.
Mărirea cu 13,8% în ianuarie nu face decât să acopere scăderea puterii de cumpărare cauzată de inflația din 2023, fără a acoperi în vreun fel inflația din 2024, care va eroda la rândul ei puterea de cumpărare a pensiilor mărite. Marea problemă este mărirea punctului de pensie în septembrie 2024, ca urmare a intrării în vigoare a noii legi a pensiilor. Este totuși o mare ipocrizie, care nu va scăpa electoratului, ca ministrul penelist al Finanțelor Marcel Boloș să se opună acestei legi pe motiv că ar genera o mărire a fiscalității în 2025, când nici el, nici partidul său nu au fost deranjați de impactul financiar al pensiilor speciale, impact pe care, de altfel, nici nu l-au calculat. Ipocrit este și Marcel Ciolacu, atunci când îi cere lui Boloș să găsească soluții pentru creșterea veniturilor la buget prin digitalizarea ANAF și o mai bună colectare. De ce nu i-a cerut același lucru și fostului ministru, Adrian Câciu, din PSD? Și de ce nu a obiectat PNL la înființarea de noi agenții guvernamentale bugetofage, la expandarea corpului consilierilor remunerați de la SGG cu o armată de neaveniți, sau la câștigurile astronomice din ASF sau ANRE? Mai mult, PNL promovează în Parlament noi sinecuri prin înființarea unui inutil Institut pentru sprijinirea integrării Republicii Moldova, pe modelul Institutului Levantului. Pentru aceste sinecuri le vor cere liberalii pensionarilor să accepte o limitare a creșterii pensiilor?
La rândul său, PSD se dovedește fără substanță când o trimite pe inepta Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, să explice ceea ce nici ea nu înțelege (mai rău decât Olguța Vasilescu) și să promită demagogic că Guvernul va asigura, brusc, o mai bună colectare a impozitelor, iar premierul declară patetic și la fel de demagogic că nu acceptă „nu pot”, când vine vorba de pensii. Se vede clar că nu are nicio soluție și plasează răspunderea resurselor pentru finanțarea pensiilor exclusiv în curtea ministrului Boloș.
Nu este singura perversitate politică a premierului, ci doar o nouă minciună, după ce a încercat să justifice limitarea plăților în numerar prin imperativul limitării evaziunii fiscale, deși nu cetățenii sau micile magazine sătești erau marii evazioniști. Marea evaziune, la care suntem campioni europeni, înflorește în portul Constanța și în vămile în care, de șase ani, scanerele sunt lăsate în stare de nefuncționare. De fapt, Marcel Ciolacu voia să reducă drastic plafoanele pentru plățile în numerar pentru a compensa băncile pentru impozitul de 2% impus pe cifra lor de afaceri: mai multe plăți pe card înseamnă mai multe comisioane bancare, în folosul băncilor, nu al cetățeanului.
Profitul băncilor îl preocupa deci pe premierul nostru social-democrat, nicidecum combaterea evaziunii, dar PNL știa foarte bine acest lucru când a fost de acord cu măsura în coaliție, iar cedarea finală a lui Marcel Ciolacu s-a datorat nu atât răzgândirii liberalilor, ci presiunii venite din partea primarilor. Confruntați direct cu nemulțumirea crescândă a cetățenilor, ei au avertizat guvernul că riscă o hemoragie de voturi către AUR, partid care, fără să deranjeze PSD, îi îndeamnă pe cetățeni să nu-și plătească impozitele și să cumpere din surse nefiscalizate.
Se dovedește din nou că nici PNL, nici PSD nu au soluții pentru problemele cetățenilor, fie că este vorba de pensii, de evaziune sau de fiscalitate. Nici unul, nici celălalt nu pot rezolva o problemă fără a crea alte probleme majore, de care AUR profită din plin. Acest joc în trei va transforma 2024 într-un campionat al populismului iresponsabil. Indiferent cine câștigă, cetățenii pierd. //
